Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Concerte

Piano Seduction cu Sergiu Tuhuțiu & Monica Odagiu @ Teatrul Godot

Piano Seduction cu Sergiu Tuhuțiu & Monica Odagiu

Piano Seduction cu Sergiu Tuhuțiu & Monica Odagiu @ Teatrul Godot

 

Nu găsesc rostul iubirii dacă nu mă lași să ard.” – M. Sorescu

Când ne întâlnim… și unde? De ce e nevoie pentru ca acest lucru să se întâmple?

 

Frumusețea poetică a speranței, îndrăgostirii, fricii, pasiunii sau chiar a deznădejdei este prezentă în întreaga literatură muzicală, fie sub forme explicite, fie mai subtile. Spectacolul „PIANO SEDUCTION – A Valentine Soirée from Chopin to Amy Winehouse” explorează dinamica emoțiilor cu care se confruntă cuplul contemporan printr-un periplu muzical de la capodopere ale unor romantici ca Chopin sau Schubert la lirismul și tâlcul unor gânduri ale lui Gregory Porter, Amy Winehouse, Elton John, Katie Melua sau Adele.

Seara de 14 februarie va fi o reîntâlnire a pianistului Sergiu Tuhuțiu cu actrița și cântăreața Monica Odagiu, cei doi muzicieni urcând din nou împreună pe scenă pentru prima dată după zece ani. O revenire emoționantă atât pentru ei, cât și pentru publicul care păstrează amintiri de neuitat ale spectacolelor Piano Colours din anii 2011 – 2013. Doi artiști care se regăsesc într-o etapă cu totul diferită a vieții lor, căutând teritorii comune de expresie artistică, dispuși să se lase purtați reciproc și să răspundă spontan la traseul emoțional al celuilalt.

Fie sub forma unei serenade târzii, fie a unei analize introspective asupra relațiilor contemporane, cadrul serii va pendula între plonjarea (în) și subminarea convențiilor romantice, țesând legături neașteptate între o ceartă de cuplu, Sonata Patetică a lui Beethoven și unele dintre cele mai frumoase hituri pop ale ultimelor decenii.

 

Unde în lume s-a găsit frig printre așchii arzând? Chiar dacă gerul se scurge ca o lavă nestăvilită, să nu te oprești din drum. Să cânți și să spui. Pe tonul unui anotimp difuz în care a zăbovit călătorul plin de speranță.” – S. Tuhuțiu

 

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?

Sursa: Facebook Teatrul Godot

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută