Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Concerte

om la lună — Solaar • Lansare album @ Fratelli Studio 1

om la lună — Solaar • Lansare album

om la lună — Solaar • Lansare album @ Fratelli Studio 1

om la lună lansează Solaar, noul album, pe 28 și 29 martie, la Fratelli Studio 1 (St. Glodeni 1-3, Sec. 2, București).

– Acces: 19:00 | Concerte: 20:00

Vă invităm în noua noastră călătorie. Vă propunem două concerte, diferite între ele, dar cu multă emoție și energie, așa cum v-am obișnuit. Pe 28 și 29 martie lansăm oficial Solaar, noul nostru album, la București, în Fratelli Studio 1. Al cincilea album om la lună, în cei șase ani de când existăm. Nu e rău deloc, așa-i?

L-am scris la mare, l-am crescut mare și acum e timpul să vi-l arătăm. Și ca să vi-l putem cânta pe tot, l-am împărțit în două. Ca să nu lipsească din nicio seară cântecele pe care le iubiți deja, asta pe lângă cele pe care le veți descoperi acum.

Pentru noi albumul ăsta este tare iubit. Pentru că l-am crescut ca pe niciun altul, l-am lăsat să ne ducă unde a vrut el, ne-am dat voie să experimentăm lucruri noi și am ieșit și mai mult din zona noastră de confort. Iar ce am descoperit odată cu el ne-a făcut foarte fericiți. Suntem tare mândri de ce a ieșit, iar live vă promitem o experiență de neuitat. Vom avea invitați speciali în fiecare seară, iar setlist-urile diferite vă vor plimba prin cei șase ani de om la lună. Călătoria noastră nouă începe.

Hai cu noi spre soare!

Solaar. Spre soare, cu mirare.

Am pornit pe drumul spre lumină, privind soarele drept în față. Am prins curajul de a merge spre soare, știind că avem mereu întunericul în spate sau în părți. Am construit aripi de zbor, le-am lipit cum am putut mai bine, am zburat și am căzut, am zburat iar.

Am căutat lumina în minte, în inimă și în alegeri. Și am ales lumina, întunericului. E o bătălie pentru soare, până la urmă, pentru noi cei la lună. Am ales să credem că se poate, că ne este dat și că o să reușim, în cele din urmă, să ne trăim visul. Cu curajul și cu mirarea și cu bucuria unui copil. Și cu nesăbuința lui, chiar. Cu gura căscată de uimirea frumuseții lumii și a călătoriei noastre.

A fost un gând venit din senin, pe care, odată încolțit, l-am luat cu noi și l-am crescut mare. Și am zburat cu el. Și chiar dacă o să ni se topească aripile și o să cădem de sus cândva, zborul acesta va fi meritat tot.” Doru Pușcașu, om la lună

Solaar. Un album luminos, cu soare mirare. Noul album om la lună. Din 26 martie.

Prețul unui bilet este 85 lei (Early-Bird – primele 300 bilete/ până pe 14 Feb), 110 lei (Presale – după epuizarea categoriei Early Bird sau din 15 Feb), 130 lei – în ziua evenimentului

Prețul unui abonament pentru cele doua zile (28 & 29 martie) este 150 lei (Early-Bird – primele 200 bilete/ până pe 14 Feb), 190 lei (Presale – după epuizarea categoriei Early Bird sau din 15 Feb), 230 lei – în prima zi (28 martie).

Copiii sub 12 ani au acces gratuit atât timp cât sunt însoțiți de un adult plătitor de bilet.

 

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?

Sursa: Facebook Fratelli

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută