O insulă @ Teatrul de Stat Constanța
Un spectacol pentru întreaga familie, în care miticul se împletește cu ludicul, cu absurdul comic și cu muzica inconfundabilă a Adei Milea. Actorii de la Constanța, care și-au mai demonstrat calitățile vocale și în alte spectacole, au acum prilejul să și le folosească la maximum și să facă instrumente muzicale din aproape orice obiect de pe scenă. Aveți întâlnire pe o insulă pustie cu Robinson, Vineri, Sirena, Mary, mama și bunica ei, Piratul, Randolph, Regele canibalilor, papagalul Coco și mulți alți papagali.
De la Robinson Crusoe, romanul lui Daniel Defoe pe care toți copiii și adolescenții îl citeau la un moment dat, confruntându-se cu ideea stranie a singurătății absolute, la Insula lui Gellu Naum, iar apoi la O insulă a Adei Milea, povestea actualizată a naufragiului pe o insulă pustie, dar nu tocmai pustie, oferă atât artiștilor, cât și publicului multe prilejuri de meditație relaxată pe teme foarte contemporane.
O insulă – Distribuție:
Robinson: Ștefan Mihai
Piratul: Marian Adochiţei
Sirena: Mihaela Velicu
Mary: Ecaterina Lupu
Mama lui Mary: Luiza Martinescu
Bunica lui Mary: Mirela Pană
Vineri/Beduinul: Andrei Bibire
Mabolo, Regele Canibalilor: Cosmin Mihale
Coco, papagalul lui Robinson/Canibalul: Andrei Stroescu
Randolph: Lucian Iftime
Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din Constanța
- Program Filme Constanța
- Calendar Festivaluri Romania