Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Alte evenimente

O călătorie în Antichitate prin texte celebre | Fundația Calea Victoriei @ Online

O călătorie în Antichitate prin texte celebre | Fundația Calea Victoriei

O călătorie în Antichitate prin texte celebre | Fundația Calea Victoriei @ Online

 

Cursul se va desfăşura săptămânal, în zile de marţi, în intervalul 19:00-21:00, atât fizic, cât şi online. Cei care aleg să participe online vor primi cu o zi înainte de data începerii un link cu ajutorul căruia vor accesa cursul pe Zoom.us.

Număr ateliere: 5

 

Vă rugăm să menţionaţi la înscriere dacă doriţi să participaţi fizic sau online.

 

ANTICII PRIN CUVINTELE LOR

Vă invităm la un nou curs cu Ştefan Colceriu, doctor în filologie clasică (greacă veche şi latină). A beneficiat de studii la universităţile din Leuven (2005), Fribourg (2006-2007), Leiden (2009) şi Zürich (2011), fiind bursier al Confederaţiei Elveţiene şi al Colegiului „Noua Europă”.

Mai citim azi cu adevărat textele vechi? Şi, dacă le citim, în ce măsură sunt ele relevante pentru lumea de azi? Practica şcolară curentă, singura cale de recuperare a lor, le-a muzeificat şi ni le serveşte, în cel mai bun caz, la orele de literatură universală sub forma unor traduceri canonice, care, oricât de fidele, ne vorbesc într-o măsură prea mică.

 

Adevărul e că între lumea veche şi cea nouă este un hău greu de trecut: ne despart mai multe rânduri de revoluţii tehnologice şi mai multe rânduri de globalizări. Ziua noastră arată cu totul altfel decât ziua unui funcţionar roman, mâncăm lucruri diferite, avem cu totul alte aşteptări de la şcoala copiilor noştri, iubim altfel, ne uităm altfel la operele de artă, ne deplasăm cu mijloace la care anticii nu puteau decât să viseze, citim altfel, avem alte credinţe, ne concepem universul diferit, numărăm altfel orele, avem o cu totul altă cultură medicală.

Este însă la fel de adevărat că, oameni fiind şi noi şi ei, nevăzutele noastre trebuie să rezoneze în virtutea unui principiu tainic cu nevăzutele lor: gândirea, emoţia şi plăcerea vor fi fiind similare, deşi sunt codificate diferit.

 

Cursul nostru îi implică în aceeaşi măsură – nu e o vorbă goală – pe cursanţi şi pe lector în decodificarea singurelor punţi care ne leagă de antici: cuvintele. Propunem, aşadar, în fiecare curs lectura pe loc a unor texte fundamentale cu o metodă azi mai puţin familiară: desfacerea traducerilor şi explicitarea lor prin recursul la original. Credem că doar acest tip de control hermeneutic dublu poate surprinde spiritul care le locuieşte, înlesnind nu numai o înţelegere mai cuprinzătoare, ci restaurând şi amplificându-le energia fondatoare. Vom înţelege, pornind de la traduceri, cât de important este, peste veacuri, accesul la limba în care au fost scrise respectivele texte. Cursanţilor nu li se cere să ştie vreo limbă antică din cele vehiculate (greacă, latină, ebraică sau coptă), ci doar să aibă disponibilitatea pentru dezbaterea vie pe care o propune acest exerciţiu intelectual.

 

Astfel, în primul curs ne vom ocupa de puterea prieteniei şi a iubirii în Iliada 6,

în al doilea curs vom descifra discursul puterii şi al ambiguităţii de gen în Bacantele lui Euripide,

în al treilea curs vom citi despre puterea efectivă, dar uitată a Psalmului 90 LXX / 91 TM.

în al patrulea curs vom vorbi de beţia de cuvinte şi de putere în Satyriconul lui Petroniu,

în al cincilea curs ne vom apleca asupra puterii însingurării din Patericul egiptean.

Textele vor fi puse la dispoziţia participanţilor înaintea fiecărui curs.

 

Lector: Ștefan Colceriu

Cost: 450 de lei (total pentru 5 întâlniri)

 

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?

Sursa: Fundația Calea Victoriei

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută