Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Artă și Cultură

Neverland Mythos

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită să vizitați expoziția de gravură cu titlul Neverland Mythos a artistei Rodica Lomnășan.

„Confuzia pe care o trăim în prezent ne face să ne simțim abandonați într-un loc al nimănui. Lumea întreagă parcă ar fi devenit un tărâm populat doar cu fantasme, himere, uneori iluzii, dar cel mai adesea spaime.

Neverland este un tărâm ideal al visului, al libertății absolute, situat înafara timpului și spațiului, un refugiu într-o lume a inocenței și copilăriei veșnice.

Acest sentiment m-a determinat să readuc la viață acele lucrări ale mele inspirate de poezia uriașului pesimist Mircea Ivănescu, capabil însă și de umor sau de o fină ironie, detectabile în versurile sale.

Fiecare dintre aceste lucrări s-a născut ca o confesiune, ca o revenire în trecut, ca o rememorare, pentru că, în cele din urmă, creația dă un plus de semnificație vieții și, indiferent ce stări încercăm, ori ce fel de vremuri trăim, putem afla în noi inepuizabile și autentice resurse creatoare.
Lucrările prezentate sunt piese unicat (sau serie foarte redusă), realizate cu ajutorul tehnicilor gravurii, folosind o presă  și transferând imaginea de pe placa de metal sau de piatră (în cazul litografiei), pe hârtie.” – Rodica Lomnășan

Sursa: MNLR

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută