Meniu Zile și Nopți
kfc cheese branding mobile
KFCExtraCheesyZingerBurger
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Party

Munteanu Fest @ J’ai Bistrot

Munteanu Fest

Munteanu Fest @ J’ai Bistrot

 

Sute de persoane sunt așteptate în grădina J’ai Bistrot din București la cea de-a 7-a ediție a evenimentului caritabil Munteanu Fest.

Bogdan Munteanu își serbează ziua de naștere, ca în fiecare an, printr-un festival cu componentă caritabilă. Anul acesta evenimentul va fi organizat outdoor, în frumoasa grădină J’ai Bistrot din București, pe data de 11 octombrie, de la ora 19:00. A ajuns la cea de-a 7-a ediție și se va desfășura sub forma unui Silent Party. Toți banii din bilete vor fi donați către Asociația Casa Bună pentru construcția Grădiniței Bune din Ferentari.

" "

La pupitrele de DJ se vor regăsi 9 nume împărțite în 3 line-up-uri și vor pune muzică timp de mai bine de 6 ore: Asociația Casa Bună, Valentin Panduru, BandBook, Adrian Borănescu, Dorina Constantin, Cismaru, Pandutzu, Ligia Keșișian, Robert Volker. Ei au decis să participe pro bono la acest festival și să susțină aceeași cauză comună.

 

Își dorește ca împreună cu prietenii, artiștii, partenerii și participanții la festival să contribuie la strângerea de fonduri pentru construcția Grădiniței Bune pentru copiii vulnerabili din Ferentari.

Sunt o mulțime de copii în Ferentari și mult prea mulți peste tot în țară care nu vor ajunge nicicând la grădiniță. Și ar trebui să ajungă. Copii care fac „grădi” la noi o zi pe săptămână pornesc școala incredibil mai bine comparativ cu cei care nu au șansa asta. Dacă ar fi 5 zile pe săptămână cu noi ar avea șanse la fel de bune ca oricare alt copil. Visul nostru ar fi să facem un centru comunitar în Ferentari. Unde să putem să facem și grădiniță, și școală, și ateliere de meserii, și sport. Să scădem spre zero probabilitatea de a avea copii pe droguri, implicați în prostituție, traficați sau în pușcărie. “A face bine e molipsitor” nu este sloganul nostru, ci experiența noastră.” – a spus Valeriu Nicolae, fondator Casa Bună

 

Biletele se pot achiziționa prin rețeaua iabilet.ro

 

Sunt disponibile 3 categorii:

 Transportul copiilor la grădiniță: 30 lei

O zi de grădiniță pentru un copil: 60 lei

Rechizitele necesare pentru o zi de grădiniță pentru un copil: 90 lei

 

Un bilet cumpărat reprezintă accesul la eveniment, dar și o donație pentru Asociația Casa Bună.

Toți banii din bilete vor fi donați pentru construcția Grădiniței Bune din Ferentari.

 

Despre Casa Bună

Casa Bună este o asociație care își dorește să îndrume și să ajute cât mai mulți copii din mediile defavorizate. Totul a început cu dorința ca toți copiii să aibă acces la o educație completă, dar și de perfecționare. Cu ajutorul voluntarilor, au fost create programe precum Grădinița de Sâmbătă, Duminica la Casa Bună, Lecțiile Online sau Taberele Casa Bună.

Al doilea obiectiv a fost să le ofere celor mici o viață sănătoasă, pentru că în mediile defavorizate vizitele regulate la medic și calitatea hranei au mult de suferit. Copiii beneficiază de controale medicale regulate, vizite stomatologice sau controale pediatrice, cu ajutorul Casa Bună, cu sprijinul Regina Maria.

În 2022, peste 400 de copii au primit sprijin educațional, medical, vocațional și pentru o viață decentă. Au fost alături de asociație 433 de voluntari, 3284 donatori individuali și 194 de companii. Cu ajutorul acestora, planurile s-au transformat în bucurii pentru peste 200 de familii din mai multe comunități din țară – din București (Ferentari și Jilava), Argeș (Nucșoara, Lerești, Câmpulung) și Brașov (Sânpetru).

 

Mai multe detalii puteți citi aici

 

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?

 

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută