IN MEMORIAM – ȘERBAN LUPU, VIOLONISTUL CĂLĂTOR

Evenimentul „IN MEMORIAM – ȘERBAN LUPU, VIOLONISTUL CĂLĂTOR“, dedicat memoriei marelui violonist, profesor și cercetător originar din Brașov, aduce în prim-plan personalitatea și contribuția sa la promovarea muzicii românești, cu o atenție specială acordată creației lui George Enescu, ale cărui lucrări pentru vioară le-a cercetat, interpretat și promovat în întreaga lume.

Locul evenimentului are o semnificație aparte: la Muzeul Casa Mureșenilor Brașov s-a desfășurat prima ediție a „Săptămânii Muzicii Brașovene”, manifestare inițiată de ȘERBAN LUPU. Astăzi, comunitatea brașoveană continuă acest drum cultural, alături de Fundația ȘERBAN LUPU.

Programul include evocări, lectura unor epistole de familie semnate de Șerban Lupu, susținută de actorul David Macovei, alături de profesoara sa, Cristina Voicu, și un microrecital susținut de pianista Liliana Iacobescu și violonistul Bogdan Costache.

La eveniment vor lua cuvântul: Steluta Pestrea Suciu, profesor și scriitor brașovean, autoarea volumului „Șerban Lupu – Violonistul călător”; Daniela Lupu, soția violonistului; și Roxana Maria Cornea, muzeograf la Muzeul Casa Muresenilor Brasov, Secția de Literatură – Casa Memorială „Ștefan Baciu”.

Muzeul Casa Muresenilor Brasov, Piața Sfatului nr. 25
Vineri, 14 august | 17:00 | 2026
Intrarea este liberă.

Șerban Lupu (21 iunie 1952 – 11 august 2023)
Născut la Brașov, într-o familie românească din Transilvania, Șerban Lupu a fost unul dintre cei mai importanți violoniști români ai epocii contemporane. S-a remarcat atât prin activitatea sa concertistică internațională și prin cariera de profesor universitar la Universitatea Illinois (SUA), cât și prin activitatea de cercetare, promovând cu pasiune creația lui George Enescu și contribuind la afirmarea valorilor culturale românești pe marile scene ale lumii.

Îl vom păstra în memorie așa cum și-a trăit viața: prin muzică, artă și cultură.

Caută