Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Teatru

Gaițele @ Opera Națională Timișoara – A doua reprezentație

Gaițele Teatrul Sica Alexandrescu

Gaițele @ Opera Națională Timișoara – A doua reprezentație

Nu ai cum!
Nu ai cum să rămâi indiferent la un spectacol pe un asemenea text cum sunt „Gaițele” lui Kirițescu.

În prima instanță, râzi cu lacrimi. Și după aia împietrești pentru că realizezi că râzi de tine, de familia ta, de poporul ăsta.

În opinia mea, „Gaițele” sunt caracterizarea perfectă a romanismului în cele mai crunte, intime și lipsite de măști momente ale sale. Iar spectacolul produs de Cortina Ag a reușit să surprindă foarte bine atmosfera aceasta de tragi-comedie națională morbidă. Scenografia foarte bine gândită și ușor de manevrat, cu puternice accente românești interbelice în ceea ce privește decorațiunile casei, dar și coloana sonoră au contribuit din plin la construcția mediului în care familia Duduleanu își desfășoară viața lor infam de autohtonă.

M-am bucurat să redescopăr 4 actrițe deosebite în cele 4 roluri principale feminine: Maia Morgenstern (o Aneta Duduleanu teribil de credibilă, cu accente comice puternice, dar neîngroșate), Carmen Tănase (de data asta, o Zoia de excepție, simpatică, dar și cu forță de expresie scenică), Virginia Rogin (una din cele mai rafinate, complexe și magistrale actrițe făcând și aici un rol de zile mari, în Lena) și draga mea Adriana Trandafir (acest munte de talent, pasiune și dedicare, creând cu migală o Fräulein cum nu am mai vazut până acum).

Nu am cum să nu vorbesc și despre triunghiul amoros, strălucit intepretat de Diana Cavallioti (ce Wanda a făcut, câtă senzualitate, câtă feminitate și putere interioară clotitoare!), Andreea Chirițescu (o Margareta uimitor de stapână pe sine, arătând o latură a personajului pe care nu o mai văzusem până acum) și Tudor Istodor (un Mircea autentic, original și aducând ceva din eleganța lui Ovidiu Iuliu Moldovan).

Gabriel Fătu, Ioana Ancea și Ion Ionuț Ciocia și-au adus contribuția lor foarte importantă în cele trei roluri comice ale lui Ianache, Colette și Georges Duduleanu, fiii și nora Anetei. Nu în ultimul rând, în micul doar foarte grăitorul rol al Zamfirei, a strălucit prin bucuria jocului Mariangela Coldea, aducând in prim-plan un rol care de obicei este trecut cu vederea.

Și toată aceasta simfonie teatrală a fost condusă cu mână sigură de regizorul Gelu Colceag. Felicitări merg și către Imelda Manu, creatoarea scenografiei, Ioana Colceag și Geanina Punkosti, realizatoarele costumelor deosebite și potrivite cu timpul acțiunii, dar și către Teodora Petre, asistent regie, cea care asigură bunul mers al fiecărei reprezentații.

Preț bilet: Acces General 180 lei

Bilete: ticketstore.ro

 

 

 

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?

Share

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email