Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Festival

Festivalul Opera Copiilor 2024 – Ziua 3

Festivalul Opera Copiilor 2024

În perioada 17 mai – 9 iunie, timp de 12 zile, copiii sunt invitați să participe alături de părinții lor la cea de-a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor. Evenimentul va fi plin de surprize și activități distractive, desfășurate atât în locurile familiare, cât și în spații recent deschise publicului.

Evenimentul este deschis publicului în fiecare vineri între 16-21, precum și sâmbătă și duminică între 10-21, până pe 9 iunie.

Spectacole în ziua 3 a Festivalului Opera Copiilor

„Scufița Roșie” @ Opera Comică pentru Copii – Sala UnderGrant, orele 11:00 și 13:30

La Opera Comică pentru Copii Scufița Roșie dansează și se bucură alături de Lupul cel Rău și prietenii săi! Realizatoarea spectacolului „Scufița Roșie”, Andreea Soare, aflată la debut în coregrafie cu acest titlu a adăugat personaje noi față de povestea clasică și a oferit caracteristici speciale eroilor. Pe lângă Lupul cel Mare, care, fără a avea nimic fioros, este mai degrabă simpatic și jucăuș, mai avem doi lupi, la fel de năstrușnici și deloc amenințători. Împreună, lupii formează un trio de cabaret, ei comportându-se ca adevărate vedete ale pădurii. În plus, în drumul său către căsuța bunicii, Scufița Roșie își face mai mulți prieteni, printre care o pasăre măiastră, o floare magică, un urs și un iepure. Este o ocazie de „a citi” altfel povestea lui Charles Perrault.

Durata: 60 de minute

Gen: Balet

Vârsta recomandată: +3 ani

 

„Matilda” @ Opera Comică pentru Copii – Sala Mare, orele 11:00 și 17:00

„Matilda” este povestea extraordinară a unei fetițe care îndrăznește să se revolte și astfel își schimbă destinul. Cu dansuri pline de energie și melodii atrăgătoare (muzica: Tim Minchin), spectacolul de la Opera Comică pentru Copii (premieră în stagiunea 2023/2024), în regia lui Emil Pantelimon are o distribuție alcătuită din cei mai talentați artiști adulți și copii ai teatrului.

Musicalul „Matilda”, inspirat de cartea scriitorului britanic Roald Dahl, este prezentat sub licență Music Theatre International (MTI), toate materialele scrise pentru spectacol fiind furnizate de MTI. Cântecele din spectacol sunt interpretate în limba originală (engleză).

festivalul opera copiilor matilda poster

Durata: 150 minute

Gen: Musical

Vârsta recomandată: +7 ani

 

„Poveste magică” @ Opera Comică pentru Copii – Sala Mozart, ora 10:00

Actorul Bogdan Muntean, magician al Operei Comice pentru Copii, aduce pe scenă o nouă poveste fermecată pe care ne-o spune din stagiunea 2023/2024 prin glume și trucuri. Este povestea magiei, această artă de a produce fenomene natural care par miraculoase. Fie din foc, fie din apă, din aer, din pământ, Bogdan știe toate secretele aparițiilor și disparițiilor de obiecte, de persoane și de personaje. El are puterea de a face copiii să plutească, de a combina culorile obiectelor, de a crea prin puterea imaginației, alături de spectatori, o lume în care orice vis poate deveni realitate. Dar cum au apărut și apar aceste minuni veți putea afla doar în „Povestea magiei”, la Opera Comică pentru Copii.

Vârsta recomandată: +3 ani

 

Activitățile din Festivalul Opera Copiilor

Festivalul Opera Copiilor este evenimentul la care arta întâlnește distracția, într-o atmosferă vibrantă, în aer liber, facilitând o experiență culturală bogată pentru întreaga familie. Accesul la festival este gratuit, iar participarea la anumite activități se face cu tichete OCC, disponibile la Magazinul OCC din locație. Costul unui tichet este de 3 lei. Activitățile în aer liber includ:

  • Atelierele de creație

Deja tradiție pentru Grădina OCC, atelierele de creație oferă copiilor oportunitatea de a se bucura de activități artistice și de a explora diverse materiale și metode inedite de lucru. Experiențele creative îi ajută pe copii să-și dezvolte imaginația, abilitățile artistice și să-și exprime individualitatea într-un mediu sigur și adecvat nevoilor lor. Ediția din acest an a Festivalului oferă celor mici 37 de asemenea ateliere, programate prin rotație pe parcursul celor patru weekend-uri ale evenimentului.

  • Aventura Parc

Pentru cei mai curajoși copii, Aventura Parc pune la dispoziție o serie de elemente suspendate la diferite înălțimi, care se parcurg folosind echipamentul corespunzător, prin traversare sau cățărare. Cele două trasee includ poduri suspendate, pereți de plasă și câte o tiroliană! Participanții sunt instruiți și echipați în așa fel încât siguranța să fie maximă.

  • Grădina cu Fluturi

Cei mai frumoși fluturi îi așteaptă pe cei mici la Opera Comică pentru Copii. Zeci de specii de fluturi exotici zboară în voie pentru a le aduce vizitatorilor un zâmbet uriaș, într-o grădină special amenajată.

  • Tech Area

Abilitățile digitale au devenit principala condiție pentru succesul în profesiile viitorului. Laptopurile, tabletele, masa digitală și roboții sunt pregătiți pentru ca cei mici să descopere curiozități din lumea tehnologiei, în spațiul special amenajat în cadrul Festivalului de către MindHub. Astfel, își dezvoltă gândirea logică și analitică, prin studiul fundamentelor programării.

  • Madrigal for Babies

Având la bază studii aprofundate cu privire la efectul muzicii asupra copiilor cu vârste între 0 și 12 luni, precum și asupra femeilor însărcinate, Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” a lansat recent „Madrigal for Babies”, un program cu experiențe muzicale croit pe nevoile micilor melomani, de care publicul Festivalului Opera Copiilor se va putea bucura gratuit pe toată durata evenimentului.

  • Orășelul Bebelușilor

Bun venit în Orășelul Bebelușilor! Aici fiecare zâmbet și chicoteală devin parte dintr-o aventură minunată. Am creat un mediu sigur și foarte distractiv, perfect adaptat nevoilor delicate ale celor mai mici membri ai familiei tale. Patru căsuțe tematice dotate cu cele mai iubite jucării îi așteaptă pe cei mici la joacă și explorare. Groapa cu nisip, leagănele și căsuța cu tobogan completează perfect orășelul bebelușilor.


Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută