Festivalul de literatură Ștefan Aug. Doinaș – SAD XI @ Arad
De departe, specificul acestei ediții este participarea poetică exclusiv feminină, iar tematica dezbaterilor din prima zi a festivalului, de la Sala „Ferdinand” a Palatului Administrativ, ora 11, vizează Feminitatea, Feminismul, Litearatura. De altfel întreg festivalul se va desfășura sub semnul femininului, „Feminlink”.
Seara zilei de 27 Iunie, la ora 19.30, va însemna, așa cum este de așteptat, un recital de poezie susținut de invitatele acestei ediții: Magda Cârneci, Olga Ștefan, Laura Francisca Pavel, Simona Popescu, Ștefania Mihalache, Alina Purcaru, Cătălina Bălan, Lucia Bibarț, în primitorul și vechiul lăcaș al culturii, „Casa Pianului”, Str. Episcopiei nr. 25, Arad.
Cea de a doua zi „Ștefan Aug. Doinaș” va însemna un voiaj turistic spre locurile natale ale poetului arădean, comuna Caporal Alexa, voiaj care va include biserica, școala mică din localitate în care a studiat poetul, azi cu bustul lui Doinaș, casa părintească a poetului, cimitirul familiei, mormântul mamei și al fratelui. Un parcurs asigurat de profesor Adina Lipovan.
PROGRAM EVENIMENT SAD XI:
Vineri, 27 iunie, ora 11:00, sala Regele Ferdinand de la Primăria Arad – Feminitate. Feminism. Literatură.
Începând cu ora 19:30 la Casa Pianului (str. Episcopiei, nr. 25) este programat Recitalul poetic Feminlink.
Sâmbătă, 28 iunie, începând cu ora 11:00, arădenii sunt invitați la „Poetic voyage Caporal Alexa”, o vizită la casa lui Doinaș din satul Caporal Alexa.


Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?
- Calendar Evenimente din România
- Program Filme Arad
- Calendar Evenimente din Arad
- Calendar Festivaluri Romania




