Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Expoziții

Expoziția Tudor Arghezi, tipograf și ziarist

Expoziția Tudor Arghezi, tipograf și ziarist reprezintă o colecție de desene semnate Francisc Șirato, imprimate după o serie de plăci tipografice de zinc existente în Colecția Casei Memoriale „Tudor Arghezi – Mărțișor”. Desenele au fost publicate în paginile revistei „Cronica” (1915-1916) al cărei director era Tudor Arghezi. Majoritatea imaginilor expuse apar pe coperta revistei săptămânale și ilustrează articolul din deschiderea fiecărui număr, articol scris, de cele mai multe ori, chiar de Tudor Arghezi. Iată, așadar, cum colaborează gazetarul cu ilustratorul, cum se pot completa, în exprimarea unei idei, două tipuri de manifestări artistice, cea plastică și cea a cuvântului, cum se conjugă pamfletul și caricatura, totul devenind posibil prin „miracolul” tipografiei, acest meșteșug atât de drag lui Arghezi!

Expoziția poate fi vizitată la Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor” (Str. Mărțișor 26), fiind expusă în Tipografia Mărțișorului în fiecare zi, de marți până duminică, în intervalul orar 09.00 – 17.00.

Share

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email