Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Alte evenimente

Eroi şi Eroine în basme & mituri

Întâlnirile au loc la sediu, zilnic : marţi (16), miercuri (17), joi (18) şi vineri (19) august, de la 19.00-21.00.

Mă bucur să vin în întâmpinarea voastră cu un curs despre şi cu poveşti, multe m-au însoţit în viaţă din copilărie până în maturitate, iubesc multe dintre personajele lor şi le descopăr în continuare cu uimire.

Sensul poveştilor care „se dezbracă” de haina simbolului mi-a fost înfăţişat, pe rând, de Campbell, Jung, Robert Bly sau Marie-Louise von Franz, aceasta din urmă spunând că „basmele reprezintă expresia cea mai simplă şi mai pură a proceselor psihice din inconştientul colectiv”.

Vă propun deci să intrăm împreună în lumea basmului şi a eroilor săi, să înţelegem călătoria în care ne poartă aceştia, încercările prin care trec, monştrii pe care îi întâlnesc sau revelaţiile pe care le au. Vom descoperi, sper, împreună, că există multe puncte de inflexiune cu viaţa de zi cu zi, în care fiecare dintre noi este eroul sau eroina propriei vieţi.

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută