Având ca pretext explorarea temei iubirii în muzica românească tradițională, acest concert țintește mai departe, spre straturile profunde, dorind sa evidențieze faptul că, în spatele diverselor măști culturale sau sociale pe care le purtăm, rădăcinile noastre se unesc.
Pentru mine, muzica tradițională este mantră, este meditație. Prin caracterul ei repetitiv și prin sonoritățile sale specifice liniștește mintea și merge dincolo de ea, fiind purtătoarea unor semințe de înțelepciune care transcend iluzia timpului și a spațiului, în așa fel încât noi, cei de astăzi, încă rezonăm și ne regăsim în aceste povești.
Vei asculta cântece traditionale, interpretate vocal și instrumental (vioară, chitară, percuții, sintetizator, etc.), într-o manieră inedită, pe care o numim mistică pentru că, prin aranjamentele noastre muzicale vrem să evidențiem încărcătura spirituală ancestrală pe care am gasit-o în aceste melodii. În plus, veti asculta și compoziții proprii Elena Sstrings, mai puțin folclorice și mai mult mistice.
Joi, 23 iunie, The Pub, ora 19:30
Durata: 1h 30′
Contribuția ta: 35 Ron
Sursa: The PUB Universității