Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Concerte

Duo Kitharsis @ Muzeul de Artă Populară Constanța

Duo Kitharsis

Duo Kitharsis @ Muzeul de Artă Populară Constanța

Concert Duo Kitharsis, la muzeu, cu influențe folclorice româno-spaniole

Muzeul de Artă Populară Constanța găzduiește sâmbătă, 24 februarie, începând cu ora 16.00, un concert special de chitară, susținut de Duo Kitharsis, format din Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan, artiști dobrogeni cu o vastă experiență națională și internațională.

În programul concertului se regăsește și o lucrare dedicată Duo-ului Kitharsis de către Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu, „Geamparock”, lucrare ce redă cu măiestrie un peisaj dobrogean în acorduri subtile de muzică rock.

Concertul „Serenata” propune o călătorie muzicală cu o întindere de aproape patru secole, cu un program eclectic, „apărut în urma simbiozei dintre pasiunea și vivacitatea muzicii specifice celor două țări, Spania și România, țări al căror folclor exprimă într-un mod transparent multitudinea trăirilor și sentimentelor ce pot varia de la cele mai intime până la cele mai înflăcărate”.

Programul le oferă celor doi soliști posibilitatea de a trece prin diferite perioade stilistice provocându-i astfel să facă apel la cunoștințele, la aptitudinile tehnico-interpretative, la experiența și maturitatea necesare interpretării unor lucrări de mare anvergură.

Publicul va asculta lucrări din repertoriul compozitorilor Félix Máximo López, Pablo de Sarasate, Francisco Tárrega, Isaac Albéniz, Enrique Granados, Manuel de Falla, Joaquín Rodrigo, Grigoraș Dinicu, Iosif Ivanovici, adaptate pentru chitară de la clavecin, pian, vioară sau orchestră.

În deschiderea concertului, Cosmin Adăscăliței, cursant al The Flat Guitar Academy, va interpreta două piese la chitară clasică: „Romanța anonimă (Jeux Interdits)” și „Tango to Evora”.

afis

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Programul  concertului  „Serenata”:

  1. Manuel De Falla (1876-1946) – Serenata Andaluza
  2. Félix Máximo López (1742-1821) – Variations del Fandango Español
  3. Francisco Tárrega (1852-1909) – Recuerdos de la Alhambra
  4. Joaquín Rodrigo (1901-1999) – Tonadilla – Allegro ma non troppo, Minuetto pomposo, Allegro vivace
  5. Pablo de Sarasate (1844-1908) – Mélodie Roumaine, Op.47
  6. Grigoraș Dinicu (1889-1949) – Hora Staccato
  7. Cătălin Ștefănescu-Pătraşcu (b. 1971) – Geamparock for Duo KITHARSIS
  8. Iosif Ivanovici (1845-1902) – Valurile Dunării

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută