Corsarii, (Die Kaperer sau Tear down the house and build a ship), a fost scrisă de Philipp Löhle pentru Bundeszentrale für politische Bildung – Agenția Federală pentru Educație Civică și a avut premiera în martie 2008, la teatrul “Schauspielhaus Wien” din Viena. Inspirat de iminența dezastrului provocat de schimbările climatice, Löhle mizează pe poveste, pe dialog și creează o punte de legătură între comedie și satira usturătoare care, spre final, capătă accente dramatice și chiar tragice.
autor: Philipp Löhle
traducerea: Ciprian Marinescu
regie: Florin Caracala
distribuție:
Ionuț Cornilă
Petronela Grigorescu
Horia Veriveş
Livia Iorga
Mălina Lazăr
Răzvan Conțu
intrare liberă
Corsarii este o coproducție a Teatrului Național Iași cu FaPt – Fabrica de Artă și Producție Teatrală și Centrul Cultural German Iași / Deutsches Kulturzentrum Iași, și este realizat în vederea promovării textelor din fondul de dramaturgie contemporană germană, în cadrul activităților proiectului „UnderAct – Program de rezidențe și mobilitate artistică” implementat de FaPt – Fabrica de Artă și Producție Teatrală în parteneriat cu Centrul Cultural German Iași / Deutsches Kulturzentrum Iași și Goethe Institut București, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, prin Programul Anual de Finanțare Nerambursabilă destinat proiectelor culturale propuse de organizațiile nonguvernamentale.
Mörchen, personajul central, este un geniu cuprins de patosul salvării lumii, prin urmare, el devine orb la problemele cotidiene ale vieții. Ca orice inventator, Mörchen devine obsedat de construirea unei case a viitorului, un fel de arcă nouă, care nu necesită încălzire, cu o hidraulică sofisticată, care ar trebui să reziste chiar și la cele mai grave inundații. Îndatorat și sub presiune socială tot mai mare, Mörchen așteaptă inundațiile ca să dovedească adecvarea casei, pentru a putea intra în producția profitabilă de serie. Mörchen, un adevărat Noe contemporan, ajunge să fie caracterizat de paranoia, de un fel de nebunie biblică, tânjind și așteptând cu febrilitate, în casa sa rezistentă la inundații, un potop pentru a dovedi lumii, soției și prietenilor, că zidurile casei lui sunt viitor și mântuire pentru societate.
Prin prisma ochiului contemporan, Philipp Löhle valorifică miturile legate de arcă, punându-ne, mai în glumă, mai în serios, câteva întrebări incomode: într-o lume aflată sub amenințarea catastrofelor naturale, în care valorile umane sunt profund degradate, poate avea vreo semnificație experienţa lui Noe? Lipsiți de empatie și obsedați de individualism, egoism, autosuficiență, cum îi privim pe cei care-și ajută semenii? Excentrici, smintiți, paranoici, nebuni?
