Conotații de peisaj @ Cetatea Târgu Mureș
Expun: Ingrid Cojan, Maria Dumitrescu, Antonia Mușat, Mădălina Necșulescu, Ana Niculae, Nicoleta Oae, Patricia Proksch, Patricia Voinea, Felicia Voinescu
Lucrările celor nouă participante la expoziție au fost realizate în cadrul rezidenței artistice care a avut loc timp de trei săptămâni în cadrul Centrului de Cultură și Artă Tg.-Mureș
Autoarele lucrărilor sunt studente în anul II licență la specializarea Pedagogia Artei din cadrul Universității Naționale de Arte București, sub coordonarea lector univ. dr. Andrea Nagy.
Seria de peisaje au fost realizate în plein air pe peninsula de pe râul Mureș, propunându-ne astfel o reîntoarcere spre natură, găsind în acest loc elemente de peisaj care diferă fundamental de peisajul urban al capitalei, căutând totodată o formă de „purificare” a retinei în contextul omniprezenței ecranelor.
Raportarea la peisajul peninsulei a fost una personală pentru fiecare dintre artiste, presupunând atât un exercițiu de observare cât și de transfigurare a realității concrete prin filtrele subiective.
Peninsula sau insula creează o formă de izolare și un mediu care facilitează meditația, introspecția și astfel creația.
Insula se constituie ca spațiu de contemplare dacă luăm în considerare, spre exemplu, insula regizorului Ingmar Bergman care l-a inspirat pe Andrei Tarkovski sau insula pe care și-a dezvoltat creația Matthew Barney, astfel se deschid mai multe direcții de cercetare artistică, spre care tind artistele prezente în expoziție, dar care în această etapă incipientă s-a constituit mai mult ca o formă de documentare.
Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din Târgu Mureș
- Program Filme Târgu Mureș
- Calendar Festivaluri Romania




