Spectacolul recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani se va juca la Teatrul Gong, Sala Parter, în zilele de sâmbătă, 23 martie, orele 11:00 și 18:00 și duminică, 24 martie, ora 11:00.
de Éva Lábadi Megyes, cu fragmente din Buffalo Bill de Radu Stanca; Regia: ÉVA LÁBADI MEGYES; Scenografia: DIÓ ZOLTÁN; Grafică păpuși: JUDIT KOMLÓDI; Muzica: CÁRI TIBOR; Jonglerie: CORINA RAJA; Cercetare și colectare material: LUCA MATEI; În distribuție: JENO MAJOR, CLAUDIA STÜHLER, ANGELA PÁSKUY, ADRIAN PROHASKA și LUCIA BARBU.
preț bilet flexibil: 12 lei
William a devenit cunoscut în întreaga lume drept Buffalo Bill și a fondat „Buffalo Bill’s Wild West”, un spectacol itinerant care combina demonstrații de vânătoare, reconstituiri ale sălbăticiei vestului, cascadorii și prezentări ale culturii amerindiene.
„Circul lui Buffalo Bill”, în regia Évei Lábadi Megyes, este un spectacol interactiv care ne prezintă aventurile lui Buffalo Bill la Sibiu, precum și legenda Marelui Canion și a bizonilor din Vestul Sălbatic.
Jonglerii, acrobații neașteptate și, desigur, numărul preferat al lui Buffalo Bill – îmblânzirea de cai, toate acestea sunt prezentate în cortul de circ recreat de scenograful Dió Zoltán. Decorurile ingenioase sunt acompaniate de muzica originală a lui Cári Tibor, care ne va purta în atmosfera Vestului Sălbatic alături de actorii teatrului antrenați în numerele de jonglerie de Corina Raja.