Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Expoziții

Călugărul Carmelit @ Muzeul Național de Artă Timișoara

Călugărul Carmelit
Miercuri 17/07/2024
13:00

Călugărul Carmelit @ Muzeul Național de Artă Timișoara

Călugărul Carmelit – Exponatul Lunii

Muzeul Național de Artă Timișoara dorește să împărtășească cu voi  succesul pe care l-a avut prima ediție a concursului dedicat promovării colecțiilor permanente prin prezentarea  câtorva informații relevante despre lucrarea care a fost vizată luna aceasta în cadrul proiectului Exponatul lunii.

„Călugărul Carmelit”, o lucrare al cărei autor rămâne necunoscut, pare la prima vedere o lucrare modestă, însă prin contextualizarea acesteia în sala dedicată barocului ecleziastic din cadrul Expoziției Permanente de Artă Europeană, această lucrare se evidențiază alături de alte imagini care subliniază importanța cultului mariologic în Biserica Romano-Catolică.

Lucrarea Călugărul Carmelit face parte din colecția Ormos Zsigmond, intrând în posesia marelui mecena pe data de 12 iulie 1876, fiind donată de către preotul Antal Schäfer din satul Zărăndeni, având numărul de inventar 52, indicat de eticheta originală de pe șasiul picturii. „Ordo Fratrum Beatissimæ Virginis Mariæ de Monte Carmelo”, cunoscut colocvial drept „Ordinul Carmeliților”, din care face parte și călugărul reprezentat, este un ordin monastic cu o istorie lungă, care se întinde până în secolul al XII-lea.

Deși nu putem fi siguri de identitatea personajului, există posibilitatea unei conexiuni cu Sfântul Simon Stock care, conform tradiției, a primit de la Fecioara Maria distinctivul scapular al Carmeliților, un simbol al legământului de protecție a Ordinului și al credinței intense a Sfântului Stock. Acesta reprezintă încă o conexiune cu Fecioara Maria, prezentă în imaginea din colecția muzeului prin icoana pe care călugărul o ține în mână.

Procesul de restaurare al acestei opere s-a dovedit a fi anevoios, din cauza anumitor degradări și vicii de tehnică. Oxidarea vernisului, precum și degradarea stratului de culoare se datorează atât îmbătrânirii naturale, precum și a unor posibile vicii de tehnică, identificate în cadrul analizelor multispectrale. Deformarea pânzei, rezultată parțial din cauza șasiului și a detensionării suportului, a fost observată prin scanare 3D și panoramare folosind microscopul Hirox 3D.

MNArT va continua să prezinte periodic publicului lucrări din colecțiilor sale, menținând vitalitatea expozițiilor permanente, iar concursul va continua luna aceasta cu o nouă lucrare. Stay Tuned!

Text- Alexandru Babușceac, muzeograf MNArT

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?

Program eveniment

Miercuri 31/07/2024
13:00
Duminică 28/07/2024
13:00
Sâmbătă 27/07/2024
13:00
Vineri 26/07/2024
13:00
Joi 25/07/2024
13:00
Miercuri 24/07/2024
13:00
Duminică 21/07/2024
13:00
Sâmbătă 20/07/2024
13:00
Vineri 19/07/2024
13:00
Joi 18/07/2024
13:00
Miercuri 17/07/2024
13:00

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută