Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Concerte

Baroque Watermusic II @ Muzeul Național de Artă Timișoara 

Baroque Watermusic II

Baroque Watermusic II @ Muzeul Național de Artă Timișoara

Muzeul Național de Artă Timișoara – curtea „iMercyvă” (intrare pe strada Mercy)

Asociația „Festivalul Baroc Timișoara” are deosebita plăcere de a vă invita la o nouă ediție a proiectului Baroque Watermusic, în perioada august – septembrie 2024. În cadrul ediției din acest an se vor desfășura mai multe evenimente, în diferite locații din Timișoara.

Primul eveniment din cadrul proiectului Baroque Watermusic II, care va fi un concert educativ, va avea loc în data de 18 august 2024, în curtea interioară a Muzeului Național de Artă din Timișoara (Palatul Baroc), cunoscută și sub denumirea de curtea „iMercyvă”, cu intrare de pe strada Mercy. În cadrul acestui concert educativ, publicul va putea audia o serie de instrumente muzicale din perioada Renașterii și a Barocului Timpuriu: lăuta, viola da gamba și spineta (instrument cu coarde ciupite din familia clavecinului).

La spinetă va interpreta conf. univ. dr. habil Erich Türk, cadru didactic al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, din Cluj Napoca, el fiind unul dintre cei mai apreciați organiști și claveciniști din țara noastră și specialist de seamă în interpretarea muzicii vechi.

Baroque Watermusic II

La viola da gamba (instrument muzical cu coarde frecate, utilizat în practica muzicală până în secolul al XVIII-lea) va interpreta Miron Andres, muzician de origine elvețiană, specializat în interpretarea autentică a muzicii vechi. Invitata specială este soprana Narcisa Brumar, solistă a Operei Naționale Române din Timișoara, care în prezent își desfășoară studiile doctorale la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara, având ca tematică principală, tehnica de interpretare a muzicii vocale din Renaștere și Baroc.

La lăută va interpreta muzicianul Caius Hera din Timișoara, care este și coordonatorul acestui proiect. Muzeul Național de Artă Timișoara este coorganizator al concertului din 18 august 2024. Alți parteneri sunt: Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, Asociația „Transilvania” din Cluj-Napoca, Incubatorul de Arte SRL din Timișoara, TVR Timișoara, Asociația „Lapsus”, Asociația „Societatea Internațională de Studii Muzicale”.

Baroque Watermusic II, 2024 este finanțat de către Primăria Municipiului Timișoara, prin Centrul de Proiecte Timișoara.

Intrarea la toate evenimentele din cadrul acestui proiect este liberă.

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută