Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Lansare de carte

„Babel. La început a fost cuvântul” de Dan Alexe

Dan Alexe

Editura Humanitas vă invită în Librăria Humanitas de la Cișmigiu la o întâlnire cu Dan Alexe și noul să volum, Babel. La început a fost cuvântul. Partenerii de dialog ai autorului la această lansare de carte vor fi Rodica Zafiu și Radu Paraschivescu.

 

Originea limbajului a fascinat întotdeauna omenirea, în toate culturile. Cu toate astea, misterul acelei origini rămâne total, ceea ce nu ne împiedică să-l abordăm aici, în această carte care nu este altceva decât o inițiere ludică în știința lingvisticii și în care încercăm să curățăm această taină a originii limbajului uman și a clasificării limbilor de vegetația luxuriantă a miturilor populare și a ideilor preconcepute.

Aceasta este și o carte care te va învăța că, dacă așa ai procedat, ai făcut rău abandonând, la o vârstă încă fragedă, studiul limbii franceze (sau ruse, germane etc.) ori al alteia pentru care simțeai că ai fi avut o vocație, dar te-au descurajat profesorii rigizi, care la rândul lor fuseseră traumatizați de predecesorii lor tiranici și disprețuitori și care n-au făcut decât să-ți transmită convingerea că diversitatea nesfârșită și aparent inutilă a limbilor este o pedeapsă și un chin. Vei mai afla aici și care e cea mai bună metodă pentru a învăța o limbă străină (sau mai multe, oricâte); de ce româna nu datorează nimic limbii ruse; sau care este cea mai satisfăcătoare clasificare a limbilor vorbite pe planetă, imaginabile sau posibile.“ — DAN ALEXE

 

 

Vezi și alte evenimente ce au loc în București

Sursa: Facebook Librăria Humanitas de la Cişmigiu

Share

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email