Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Artă și Cultură

Așezămintele Ion I.C. Brătianu: Design House @ RDW 2022

În an de ediție aniversară, Romanian Design Week 10, cel mai amplu festival multidisciplinar dedicat industriilor creative, cu sprijinul OAR București și al Bibliotecii Naționale a României și în parteneriat cu ExpoArte, redeschide pentru publicul larg Așezămintele Ion I.C. Brătianu.

Între 14 și 22 mai, ansamblul, considerat unul dintre cele mai apreciate exemple de arhitectură neoromânească din București, devine Design House, prin prezentarea și expunerea a 10 dintre cei mai reprezentativi designeri, studiouri și artiști români. Expozițiile temporare vorbesc despre diversitatea mediilor de exprimare din industriile creative locale și despre schimbările care au avut loc în acești 10 ani, surprinzând complexitatea universurilor pe care dialogul între disciplinele creative îl conturează pe un unic podium prin voci deopotrivă recente și consacrate:

14.05. Radu Abraham | designer de obiect
15.05. Livia Fălcaru | ilustratoare și artistă vizuală
16.05. AȘKIA | product design studio
17.05. Ioana Ciolacu | designer vestimentar
18.05. Daniel & Andrew | design studio
19.05. Lucian Alexandru Arsene | designer vestimentar
20.05. Atelier VAST | design & production studio
21.05. Smaranda Almășan | designer vestimentar
22.05. Radu Manelici + Sebastian Pren | graphic designers

Pe lângă acestea, vizitatorii se vor putea familiariza cu istoria casei de patrimoniu și a familiei Brătianu, precum și cu istoria zonei din jurul Bulevardului Dacia, prin intervenții speciale pe parcursul traseului expozițional.

Programul cuprinde, de asemenea, tururi ghidate din seria celor deja emblematice realizate de ARCEN, al căror scop este de a explora la pas zona Calea Victoriei – Bulevardul Dacia și străzi adiacente, un traseu care se va încheia la Așezămintele Ion I.C. Brătianu, pentru a puncta istoria casei, care a împlinit recent un secol de la prima cărămidă așezată, și a Brătienilor. Tururile vor avea loc în weekend-urile 14-15 și 21-22 mai și vor fi accesibile publicului larg.

  • Rezervare traseu ARCEN 14 mai – 
  • Rezervare traseu ARCEN 15 mai –

PROGRAM GENERAL DE VIZITARE Așezămintele Ion I.C. Brătianu: Design House:
14-15.05, 21-22.05 / 10:00 – 22:00
16-20.05 / 14:00 – 22:00

Accesul în Așezămintele Ion I.C. Brătianu: Design House se va face prin Bulevardul Dacia 10.

Acțiunea de redeschidere a casei implică participarea mai multor profesioniști locali. Printre contributori se numără echipa Attila Kim Architects, echipa ARCEN și designerul Dilmana Yordanova.

Descoperă istoria Așezămintelor Ion I.C. Brătianu aici: https://asezamintelebratianu.romaniandesignweek.ro/

Ediția aniversară de 10 ani Romanian Design Week, cel mai amplu festival de design din România, se desfășoară anul acesta în perioada 13 – 22 mai, la București.

Sursa: Cartierul Creativ / Facebook

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută