Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Artă și Cultură

Aleea Aviatorilor din Cartier Coresi devine Strada dell Arte

Primul weekend al toamnei, 3 și 4 septembrie, va aduce un motiv în plus de sărbătoare în Coresi – cartierul general al bucuriei. Teatru stradal, spectacole de dans, concerte, ateliere și artiști stradali vor anima aleea pietonală în cadrul Festivalului de artă urbană Strada Dell Arte, organizat de Asociația culturală Museion și finanțat prin programul de granturi comunitare Coresi.

Festivalul Strada Dell Arte aduce împreună zeci de artiști și reprezintă ocazia perfectă de a reuni comunitatea brașoveană şi totodată, un motiv în plus pentru noi toţi, localnici şi turişti, de a celebra Braşovul. Te invităm să adăugăm culoare fiecărei clipe și să ne bucurăm de un festival al artei urbane cu multe zâmbete, bucurie și viață trăită din plin! Pentru că fiecare experiență pe care o avem alături de tine este o amintire pe care o păstrăm cu drag, îți promitem și de această dată un weekend al culturii urbane, energiei, jocului și creativității pe Aleea Aviatorilor din Cartier Coresi.

Programul activităților din cadrul Festivalului Strada Dell Arte:

Sâmbătă, 3 septembrie:

Aleea Aviatorilor din Cartier Coresi,  de la ora 11.00

  • Stefan Florescu -acrobații cu minge
  • Cristian DeNis- magie
  • Benedict Popescu- fierastrău muzical
  • Juan și Camila – America de Sud- Circ
  • Barbarossa Samba Group
  • Angel Dumitriu-chitară voce
  • Flaviu Cernescu-acrobație jonglerie
  • Animație păpușa DIACONU CORESI

 

19.00 Alex Darie și Cristiana Sarageaua- jonglerie foc

Piațetă tractor Ateliere creație

  • 10.00 – 14.00 Odaia cu Picturi
  • 11.00 -13.00 Dena Denis- pictura
  • 11.00 – 13.00 Black Bird  Art- facepainting
  • 11.00 -13.00 Diana Porutiu- handmade
  • 11.00 -12.30 Mima Muzica- atelier muzical
  • 11.00 Teodora Musea- pictura
  • 11.00 Neuvirt- handmade
  • 11.00 Sophia Duica- grafica
  • 14.00 – 17.0 Romanian Fairy Tales
  • 15.00 – 17.00 Sorin Bucuras – percuție

Ateliere mestesugari:

  • 11.00 Mocanu Gabriel-  figurine lut
  • 11.00 Draghici  Moise-atelier olărit
  • 14.00 17.00 Vânătoare de comori

Concerte Coresi Business Campus

  • 17.00 Clubul Elevilor Brașov, sectiunea muzica
  • 18.00 Dafina Neagu -bossa
  • 18.30 Nod’n Papura- etno rock
  • 19.30 The CityBreakers -indie rock
  • 20.30 Barbarossa Samba Group

Piateta Avion, Teatru

  • 11.00 și la 13.00 Teatrul Strada-teatru pentru copii
  • 15.00  Trupa 3T (Centrul de tineret Intorsura Buzăului)- teatru pentru adolescenți

Piațetă Avion, Dans

  • 16.00 Zestrea Branului – dans și cântece folclorice
  • 18.00 Comunitatea Elenă Brașov – dans și cor
  • 19.00 Artasis Dance Studio

 

Duminică, 4 septembrie

  • Aleea Aviatorilor din Cartier Coresi,  de la ora 11.00
  • Artiști stradali
  • Stefan Florescu -acrobatii cu minge
  • Cristian DeNis- magie
  • Benedict Popescu- fierastrau muzical
  • Juan și Camila – America de Sud- Circ
  • Barbarossa Samba Group
  • Angel Dumitriu-chitara voce
  • Flaviu Cernescu-acrobatie jonglerie
  • Animatie păpușa DIACONU CORESI

de la ora 19 program aleatori Alex Darie și Cristiana Sarageaua- jonglerie foc

Piațetă tractor Ateliere creație

  • 11.00 -13.00  Bularca Gabriela- croșetat jucării
  • 11.00 -13.00 Dena Denis- pictura
  • 11.00 -13.00 Black Bird  Art- facepainting
  • 10.00 – 14.00 Odaia cu Picturi
  • 11.00 – 13.00 Teodora Musea- pictura
  • 11.00 – 13.00 Neuvirt- handmade
  • 11.00 – 13.00 Sophia Duica- grafica

Piațetă tractor  Ateliere Științifice

  • 14.00 -16.00 Mădălina Crișan microscopie
  • 19.00 -21.00 Ucenicul Astronom- observare astronomică

Piațetă tractor  Ateliere Mestesugari

  • 11.00 – 13.00 Mocanu Gabriel-  figurine lut
  • 11.00 -13.00 Drăghici  Moise-atelier olărit

Concerte Coresi Business Campus

  • 16.00 Cristian Medrea &  friends- world music
  • 17.00 Andra Dan- pop opera
  • 18.00 Dionisyos Passas- muzica grecească
  • 19.00 Musicardio -pop rock
  • 20.00 Fallen Angel -rock

Piațetă Avion, Teatru

  • 11.00 și la 13.00 Teatrul Strada – teatru pentru copii
  • 17.00 Teatru de Pantomimă

Piațetă Avion, Dans

  • 15.00 Anturaj Dance Center- street dance
  • 17.00 Comunitatea Elena Brasov- dans și cor
  • 18.00 Artasis Dance Studio

Pentru că weekendul este timpul dedicat artei și bucuriei în familie, alături de cei mai dragi, ți-am pregătit un program special  – cu spectacole și activități interactive, comice și educative pentru toate vârstele, perfect pentru întreaga familie!

Participarea la toate activitățile noastre este gratuită!

 

Extra info Strada Dell Arte

Strada dell’ Arte este un festival de tip busking deschis tuturor artișilor stradali ccare își doresc să se manifeste liber animând,  astfel viața culturală urbană. În cele cinci ediții de până acum realizate in Brașov, Strada dell Arte înseamnă participarea a peste 200 artiști (individuali, companii teatrale, circ, ansambluri de dans și muzica), zeci de voluntari, peste 100 de ateliere pentru copii, 50 spectacole de teatru pentru copii și adulți, 30 concerte, 3 expozitii, ateliere mestesugărești.

Extra info Cartier Coresi:

Cartier Coresi reprezintă unitatea celor trei entități dezvoltate de Ceetrus: Coresi Shopping Resort, Coresi Avantgarden (alături de Kasper Development) și Coresi Business Campus (alături de Ascenta).   Scopul nostru este ca acesta să devină un loc de întâlnire între inovație, curaj antreprenorial și atitudine comunitară în sprijinul oamenilor.

Coresi este despre oameni, despre bucuria de a fi împreună și despre pasiunile care ne unesc! În Cartier Coresi trăim, zi de zi, poveștile oamenilor fericiți și a comunităților reunite! În ultimii șapte ani am consolidat parteneriatele care contribuie la dezvoltarea orașului.  Sunt proiecte și inițiative care s-au construit temeinic și cu încredere încă din 2015. De fiecare colaborare și oamenii care dau viață proiectelor ne unesc valori comune, iar inițiativa de a crea granturile #CreatoriDeComunitate este motivată de dorința de a susține inițiative locale care sunt motoare ale schimbării.

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută