FitBucurEști | MIHAELA NASTACIUC, antrenor fitness

Gruia Dragomir De Gruia Dragomir | Publicat: 12 decembrie 2025 | Actualizat: 11 decembrie 2025
Mihaela-Nastaciuc-fitbucuresti-decembrie-2025


MIHAELA NASTACIUC, antrenor fitness: „În mare parte, un antrenor bun este un psiholog bun”

Mihaela Nastaciuc, în vârstă de 37 de ani, este originară din Brăila, oraș în care și-a descoperit pasiunea pentru sport încă din adolescență, practicând atletismul, specializându-se în proba de 100 de metri. Cu o experiență de peste un deceniu în domeniul fitnessului, Mihaela s-a remarcat prin profesionalism și dedicare, acumulând o serie de certificări internaționale recunoscute de EHFA, printre care cele de Instructor de aerobic, Personal Trainer și Instructor de fitness.

De-a lungul carierei, a urmat cursuri și specializări în domenii variate precum Fight Club, Metabolic Effect (nivel 1 și 2), Fit Mom in Action – program dedicat antrenamentelor pentru femei însărcinate și în perioada post-sarcină –, dar și studii privind influența suplimentelor alimentare asupra randamentului sportiv.

În prezent, Mihaela își desfășoară activitatea la sala Fit 4 You Le Club, unde oferă antrenamente personalizate, dar și în mediul online, prin intermediul platformelor sale de social media, continuând să inspire și să motiveze o comunitate tot mai mare de persoane pasionate de un stil de viață activ și echilibrat.

Mihaela-Nastaciuc-fitbucuresti-decembrie-2025

De ce ai ales acest domeniu și prin ce alte job-uri ai trecut până să ajungi antrenor de fitness?

Meseria de antrenor de fitness nu reprezintă doar un job pentru mine. Inițial, am ales să fac asta datorită flexibilității programului şi a pasiunii pentru mişcare, pe care am vrut să o transmit oamenilor cu care lucrez. Înainte de asta, am lucrat în domeniul comerțului, ca reprezentant merchandising, pentru diferite mărci.

Spune-ne un lucru pe care foarte puțini oameni îl știu despre job-ul de antrenor de fitness.

Mulți cred că în această meserie, doar creezi programe de exerciții fizice şi nutriție; de fapt un antrenor bun are rolul de a îndruma, educa şi motiva oamenii, să adopte un stil de viață echilibrat şi activ, adaptat nevoilor lor; deci, în mare parte, un antrenor bun este un psiholog bun.

Mihaela-Nastaciuc-fitbucuresti-decembrie-2025

Care este cea mai importantă calitate pe care un antrenor de fitness trebuie să o aibă?

Din punctul meu de vedere, cea mai importantă calitate a unui antrenor, este FLEXIBILITATEA. Şi aici mă refer la flexibilitatea mentală, umană şi profesională, nu la cea fizică. Un antrenor bun se pliază pe personalitatea şi nevoile fiecărui om.

Care sunt cele mai mari greșeli pe care le fac românii atunci când vorbim despre sport / mișcare?

O greşeală a oamenilor, nu doar a românilor, ar fi că nu se mişcă suficient de mult, din comoditate şi nepăsare. Altă greşeală ar fi, că atunci când realizează că trebuie să se mişte, se concentrează doar pe aspectul fizic şi nu pe sănătate.

Mişcarea trebuie să fie un mod de a avea mai multă energie, încredere de sine şi condiție fizică mai bună, nu doar un drum către corpul „perfect”. Aspectul fizic plăcut, este un beneficiu pe care îl dobândeşti când ai un stil de viață activ şi echilibrat.

Mihaela-Nastaciuc-fitbucuresti-decembrie-2025

Care sunt cele mai mari satisfacții pe care ți le oferă acest job?

Satisfacția mea cea mai mare, este atunci când văd că pot schimba mentalitatea persoanelor cu care lucrez, de la: „vreau să slăbesc”, la implementarea obiceiurilor pe termen lung şi transformarea unui program de exerciții fizice şi dietă, în STIL DE VIAȚĂ.

Care ar fi cel mai important sfat pe care l-ai da cuiva care-și dorește să se facă antrenor de fitness?

Sfatul meu pentru cineva care vrea să lucreze în acest domeniu, ar fi RĂBDARE. Dacă vrei să devii antrenor de fitness, asigură-te că ai multă răbdare, compasiune şi flexibilitate în interacțiunea cu oamenii.

Mihaela-Nastaciuc-fitbucuresti-decembrie-2025

Te antrenezi și în aer liber, atunci când vremea permite? Dacă da, ne poți spune, te rog, câteva locuri unde-ți place să faci acest lucru și pe care le recomanzi?

Mă antrenez şi mă mişc oricum şi oriunde mă aflu. Pe lângă antrenamentele din sală, ies aproape zilnic la tura de lac în parcul Herăstrău, este un obicei pe care îl am de mulți ani. Uneori alerg, dar de cele mai multe ori mă plimb şi-mi oxigenez creierul. Parcă nu am ziua completă, dacă nu fac o plimbare în natură. Asta recomand tuturor, chiar şi în zilele cu vreme mai puțin prietenoasă. Este uimitor cât de mult ajută la nivel mental, după ce toată ziua suntem bombardați de stimuli urbani şi digitali.  Multe idei bune apar în timpul mersului, mai ales în spații verzi.

Interviu de GRUIA DRAGOMIR | FitBucurEști

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută