Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 27/08/2025
Viața Orașului Artă & Cultură / Teatru

„Uriașul egoist” – povestea clasică a lui Oscar Wilde, pe scena SEAS 2025

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii „Uriașul egoist” – povestea clasică a lui Oscar Wilde, pe scena SEAS 2025 Share „Uriașul egoist” – povestea clasică a lui Oscar Wilde, pe scena SEAS 2025
„Uriașul egoist” – povestea clasică a lui Oscar Wilde, pe scena SEAS 2025


Miercuri, 27 august, de la ora 21:00, la Grădina Tomis, SEAS 2025 vă invită la spectacolul „Uriașul egoist”, după Oscar Wilde, producție a Teatrului „Luceafărul” din Iași.

Spectacolul reinterpretează una dintre cele mai cunoscute scrieri pentru copii și adolescenți, un basm alegoric despre prietenie, altruism și frumusețea comuniunii.

Povestea uriașului care își izgonește din grădină micii vizitatori și ajunge să trăiască într-o iarnă eternă până la momentul transformării sale este un prilej de reflecție asupra valorilor care dau sens vieții.

O producție sensibilă și plină de înțelesuri, destinată atât copiilor (peste 6 ani), cât și adulților, spectacolul de la Iași aduce un mesaj emoționant și extrem de actual.

„Uriașul egoist” – povestea clasică a lui Oscar Wilde, pe scena SEAS 2025
Uriașul egoist

Uriașul egoist vorbește despre felul în care zidurile ridicate din egoism și dorință de posesie pot alunga bucuria și frumusețea din viețile noastre, dar și despre puterea transformatoare a generozității și a comuniunii” – mărturisește regizorul Radu Nica.

Distribuția îi reunește pe actorii: Claudiu Gălățeanu, Alex Iurașcu, Ioana Iordache, Aurelian Diaconu, George Cocoș, Ioana Corban, Camelia Dilbea, Beatrice Volbea.

Echipa de creație este completată de Ioana Popescu (decor), Cristina Milea (costume), Florin Fieroiu (coregrafie), Vlaicu Golcea (muzică), Irina Elena Caraulă (asistență de regie), Oana Hodade (asistență muzicală).

Biletele sunt disponibile online, pe platformele Bilet.ro și Mystage.ro, la agenția de bilete a teatrului, la Casa de cultură a sindicatelor, dar și la Grădina Tomis, cu două ore înainte de spectacol.

„Uriașul egoist” – povestea clasică a lui Oscar Wilde, pe scena SEAS 2025
Uriașul egoist

Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului:

Eveniment cultural finanțat de Consiliul Județean Constanța.

Organizator: Teatrul de Stat Constanța, membru al European Theatre Convention – ETC

Parteneri principali: Primăria Municipiului Constanța și Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută