De 18 ani încoace, organizăm evenimente gastronomice în satele din sudul Transilvaniei.
Povestea a început în 2008, în Valea Hârtibaciului, cu șase ediții organizate în ultimele sâmbete ale lunilor calde. Inițiativa a prins viață sub numele Transilvanian Brunch și a crescut frumos: până în 2019 am ajuns la peste 200 de evenimente, desfășurate în șapte regiuni din România. În 2020, am pornit și un proiect pilot în Maramureș.
Fiecare întâlnire are la bază trei elemente esențiale. Totul începe cu masa bogată pregătită de gazdele din sat, care aduc în fața vizitatorilor cel puțin 15 feluri tradiționale, gătite cu produse de sezon și inspirate din sărbătorile și obiceiurile locului. Atmosfera e caldă, iar mesele lungi încurajează discuțiile și apropierea. Bucuria gustului se împletește adesea cu muzică, cântece sau dansuri, pentru că în sate gastronomia face parte dintr-un întreg cultural viu.
A doua parte a zilei este dedicată descoperirii locului. Ne plimbăm, vizităm împrejurimile, vorbim despre natură, istorie și specificul regiunii. Înțelegând oamenii și peisajul, începem să înțelegem mai bine și mâncarea – de ce are acel gust, de ce e gătită așa.


La final, propunem ateliere simple de meșteșuguri sau activități practice. Copiii sunt adesea cei mai entuziasmați, iar aceste momente le oferă amintiri prețioase despre sat și viața autentică de acolo.
Dar de ce doar în sate? Pentru că aici se produce hrana. Nu în orașe, nu pe rafturile magazinelor. Aici, în locuri cu praf sau noroi, îi cunoaștem pe cei care muncesc pământul și pregătesc ceea ce ajunge în farfuriile noastre. Aici învățăm să avem încredere în mâncare, în oameni, în gusturi.
Tot aici descoperim terroir-ul, legătura subtilă dintre sol, climă, soiuri și gusturi. Înțelegând aceste lucruri, învățăm să apreciem sezonalitatea și să respectăm natura. Și copiii învață astfel de ce nu e firesc să vrei roșii în ianuarie sau brânză proaspătă în decembrie.
În cele din urmă, ne dorim ca cei care ne vizitează să plece cu o legătură mai profundă față de locurile acestea. Să se bucure, să se mândrească și să revină cu drag în satele care încă păstrează viața autentică, simplă și gustoasă.




