Erotica Veronica, al treilea album de studio al cantautoarei americane de Indie-Rock Miya Folick, vine în trena visceralului Roach din 2023, un ghid muzical de supravieţuire a tinerilor adulţi pentru care îşi transformă vulnerabilitatea în instrument de navigare printre vicisitudinile cotidiene, însă urmează după o perioadă în care artista pe jumătate niponă, obsedată de perfecţiune în adolescenţă, nu a mai fost foarte convinsă că ar mai avea ceva de spus în muzică.
Din fericire, avem cu Veronica dovada că îndoielile ei nu erau justificate şi, probabil, Los Angeles-ul ca mediu urban efervescent, a fost cel care a scos-o din amorţeala creativă, pentru că, după cum spune chiar Miya, “fiecare melodie pe care o compun este o scrisoare de dragoste adresată acestui oraş”.
Cu alte cuvinte, spre deosebire de compoziţiile precedente, a ajuns de această dată în căutările ei lăuntrice dinspre exteriorul sinelui şi nu invers, după cum lăsa senzaţia pe Roach, muzică scrisă, în mare parte, în timpul pandemiei, în care se simţea pe alocuri spiritul formării în spirit budist din copilărie.
Mai este un aspect care trebuie punctat pentru a diferenţia acest nou album în puzzle-ul creativ al Miyei.
Erotica Veronica este primul LP produs de ea însăşi, asta neînsemnând că ar fi fost o neştiutoare, deoarece, până la albumul său de debut, Premonitions (2018), din care am rămas cu acea tonalitate Synth-Pop accentuată de calitatea vocii sale cristaline, şi-a produs singură combo-ul de EP-uri care l-au precedat, Strange Darling şi Give It to Me, care i-au confirmat atunci cu repeziciune aspiraţia de stea emergentă a scenei Indie, datorită unor statement-uri muzicale precum God Is a Woman sau Stop Talking.
Scurta privire în urmă era necesară, iar cameleonismul artistei merită descoperit şi savurat din această perspectivă, întrucât pe Erotica Veronica renunţă în parte la sintetizatoare în favoarea chitarei, iar textele, deşi conservă precauţia care o caracterizează în analizele psihosexuale, sunt mult mai directe în esenţa lor, indiferent că ne raportăm la “mondenele” Leave the Party şi Stop Talking ori la piese precum Love Wants Me Dead sau la Fist, în care se referă la traumele generaţionale.
Pentru Miya Folick, „the erotic doesn’t have it to happen at night, I think that the erotic can also just be this, like, sweet sensual experience in nature”.
Captivant şi accesibil prin tuşele Pop, credibil datorită sonorităţilor Indie-Rock şi insightful prin abordarea personală a conceptului de intimitate în textele ei, acest autoportret multifaţetat reprezintă una dintre realizările remarcabile din această primăvară în spaţiul muzical Indie. Un must listen!
