Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 20/03/2025
Artă & Cultură / Performing arts

Interviu cu violonistul RAFAEL BUTARU

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Interviu cu violonistul RAFAEL BUTARU Share Interviu cu violonistul RAFAEL BUTARU
Interviu cu violonistul RAFAEL BUTARU


Interviu cu RAFAEL BUTARU, violonist: „E important să avem frumos și bucurie în suflet mai ales atunci când vrem să oferim același lucru celoralți.” | Fundația Calea Victoriei

În data de 28 martie 2025, la Sala Luceafărul, va avea loc Concertul de Primăvară From Bach to Mozart – The Sound of Beauty, un eveniment de referință pentru iubitorii de muzică barocă, organizat de Fundația Calea Victoriei.

Biletele sunt disponibile pe Eventim, aici.

Concertul From Bach to Mozart – The Sound of Beauty promite o incursiune fascinantă în universul sonor al marilor compozitori clasici, aducând pe scenă artiști de excepție care dau viață acestor capodopere. Invitatul special al serii este violonistul Rafael Butaru, un muzician de excepție, recunoscut pentru expresivitatea și măiestria sa interpretativă.

Interviu cu violonistul RAFAEL BUTARU

Rafael Butaru este unul dintre cei mai apreciați violoniști români ai generației sale, un muzician care transformă fiecare interpretare într-o călătorie sonoră captivantă. Cu o carieră construită pe excelență, pasiune și o profundă conexiune cu muzica, Rafael a colaborat cu artiști de renume și a fost concert-maestru al unor importante orchestre din România. Cu o vioară ce pare să respire la unison cu sufletul său, el nu doar interpretează muzica, ci o trăiește și o împărtășește cu generozitate.

În așteptarea acestui eveniment special, am avut bucuria de a sta de vorbă cu Rafael Butaru despre parcursul său artistic, despre frumusețea și provocările muzicii clasice și despre emoția pe care o transmite publicului prin vioara sa.

În acest interviu, descoperim povestea sa, drumul său artistic și felul în care vede muzica drept o punte între trecut și prezent, între emoție și tehnică desăvârșită.

Interviu cu violonistul RAFAEL BUTARU
Rafael Butaru

Ce v-a atras, inițial, către vioară și ce v-a motivat să urmați această cale?

Am o soră cu 5 ani mai în vârstă și, când era copil, studia pianul și era foarte talentată. Într-o zi, am însoțit-o la o lecție și, având în jur de 5 anișori, pentru ca ea să poată continua ora în liniște, mi s-a dat o mică vioară să mă joc și să îmi ocup timpul. De atunci am rămas împreună cu prietena mea cu patru corzi. Ceea ce a început ca o competiție frățească (din partea mea, bineînțeles că sunt foarte competitiv), în timp, a fost o modalitate de a mă exprima și a traduce în sunete propriile simțiri.

Ați studiat cu profesori remarcabili și ați colaborat cu muzicieni de renume. Există un moment-cheie sau o întâlnire care v-a influențat profund cariera?

Sunt 5 asemenea persoane pentru mine:

Adrian Kis, concert-maestru al Operei Române din Cluj care mi-a dat primele și cele mai importante noțiuni de a fi concert-maestru, de a descoperi frumusețea muzicii de operă și primul care a crezut în mine, dându-mi prima șansă de a cânta solo în orchestră.

Răzvan Popovici, directorul Festivalului Sonoro, care mi-a dat ocazia de a cânta și interacționa cu muzicieni incredibili. Au fost anii care mi-au schimbat și modelat viziunea asupra muzicii.

Nicușor Silaghi, profesor universitar la Academia de Muzică din Cluj-Napoca, ce mi-a dat setea și pasiunea de a căuta în muzică toate mijloacele de expresie și dragostea pentru cvartetul de coarde și muzică de cameră.

Marin Cazacu a crezut în mine și întotdeauna mi-a fost alături, m-a ajutat cu o vorbă sau un gest mai mult decât poate ști vreodată. El a fost cel care mi-a dat șansele și mi-a format cariera de concert-maestru prin Orchestra de Tineret și prin tot ce a făcut și face pentru noile generații.

Și, nu în ultimul rând, Cristian Mandeal de la care am învățat tot ce știu, tot ce voi ști și dragostea pentru muzică simfonică, pentru acest organism sonor numit orchestră.

Cum v-ați descoperit afinitatea pentru muzica barocă și ce vă fascinează cel mai mult la acest stil?

Fiind student la Cluj, am descoperit muzica barocă și, inițial, m-a cucerit în interpretarea și viziunea altor instrumentiști, colegi. Mult mai târziu s-a produs un click, ascultând foarte mult și a început să îmi fie apropiată și la îndemână. În special, similitudinea între glasul viorii și vocea umană, respirația și aspectul improvizatoric.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră participarea la concertul From Bach to Mozart – The Sound of Beauty și cum vedeți această călătorie muzicală prin epoci și stiluri?

E o bucurie să pot participa în acest proiect, să desoperim o perioadă ce a cristalizat și a transformat muzica, atât din punct de vedere tehnic, cât și stilistic, rămânând până în ziua de azi atât de complexă și de actualitate.

Interviu cu violonistul RAFAEL BUTARU

Dacă ar fi să descrieți în trei cuvinte muzica pe care o vom asculta la acest concert, care ar fi acestea?

Vibrant, Festiv, Rafinat.

Evenimentele organizate de Fundația Calea Victoriei își propun să creeze o punte între artiști și public. Ce credeți că face un concert precum From Bach to Mozart – The Sound of Beauty special pentru cei care participă?

Noi, ca artiști, avem menirea de a oferi momente pline de frumos, de pace, în care te poți desprinde de cotidian și să fii transportat în acea perioadă fermecătoare. Asta cred ca se va întâmpla prin acest concert.

În aceeași arie, Fundația promovează atât valorile clasice, cât și explorarea noilor direcții culturale. Cum vedeți echilibrul dintre tradiția muzicii clasice și inovațiile artistice contemporane?

O întrebare bună și, oarecum, incomodă. În ce mă privește, mă consider „de modă veche”, dar încerc să fiu cât mai deschis în fața elementului nou, inovator. Un echilibru cred că este important, dar, personal, înclin către „clasic”, încercând să perfecționez produsul finit.

Având în vedere implicarea dumneavoastră în formarea tinerilor muzicieni, ce credeți că lipsește în educația muzicală din România și ce ar putea fi îmbunătățit pentru a sprijini mai bine tinerii artiști?

Sunt lipsuri în sistemul de educație în România? Desigur. Din fericire, în ultimii ani au apărut destul de multe oportunități pentru tineri muzicieni, fie ele burse, proiecte, stagii de lucru, masterclassuri, foarte multe dintre ele fiind destul de accesibile sau chiar gratuite.

Sunt destul de mulți profesori care sunt împotriva schimbului de experiență, sunt împotriva participării la alte masterclassuri decât ale lor, împotriva trimiterii tinerilor să lucreze cu muzicieni valoroși, să crească acumulând informație și experiență. Asta cred ca ar trebui schimbat și ar avea un impact aproape instantaneu asupra educației muzicale din România.

Există o lucrare sau un compozitor care rezonează cel mai profund cu sufletul dumneavoastră?

Dacă aș putea asculta muzica unui singur compozitor pentru tot restul vieții, l-aș alege pe Tchaikowski, fără nici o ezitare.

Considerați că muzica are rolul de a aduce bucurie și frumos în sufletele oamenilor. Cum percepeți responsabilitatea dumneavoastră, ca artist, în îndeplinirea acestei misiuni?

E important să avem frumos și bucurie în suflet mai ales atunci când vrem să oferim același lucru celorlalți. De multe ori, atunci când pregătim un concert sau un recital, când intervine inevitabil rutina, încerc să fac un pas în spate, doar pentru a reuși să simt cât mai natural ce vreau să transmit. Apoi, principala datorie este să fiu la cel mai înalt nivel, atât tehnic cât și expresiv, de fiecare dată. Cel mai important concert e următorul.

Privind retrospectiv, cum ați descrie transformarea dumneavoastră personală și profesională de-a lungul anilor petrecuți în slujba muzicii?

Nu sunt în măsură să răspund. Întotdeauna evoluția și progresul ar trebui să fie cuantificate de către cei din public, cei care te văd și te ascultă aproape zilnic. Fără falsă modestie, încerc să nu fiu foarte atent la câte fac, ci la cum fac. Încerc să dau totul de fiecare dată pe scenă sau în fosă.

Sunteți implicat activ în formarea noii generații de muzicieni. Ce sfat ați oferi unui tânăr care visează la o carieră de violonist?

Studiu, studiu, studiu. Cât mai eficient, cat mai multe sfaturi de la cât mai buni și experimentați muzicieni și apoi însușite cât mai multe cunoștințe și aplicate cât mai natural. Cred că norocul este o parte importantă a vieții unui muzician la început de drum. Când apare șansa, norocul, trebuie să fim pregătiți la un nivel cât mai înalt.

Studiu, studiu și iar studiu.

Interviu de IOANA MOCANU, Fundaţia Calea Victoriei

Interviu cu violonistul RAFAEL BUTARU
Rafael Butaru

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută