După concertul de joia trecută, în care violoncelistul german Benedict Kloeckner a impresionat publicul aflat la Sala Patria, Filarmonica Brașov promite noi evenimente de excepție în luna martie și o serie de programe impresionante și în luna aprilie.
Săptămâna aceasta, publicul va avea parte de un concert deja sold out, desfășurat sub bagheta dirijorului Ciprian Marinescu, joi, 20 martie 2025, la ora 19:00. Programul serii include Uvertura „Egmont” de Ludwig van Beethoven, Concertul pentru harpă în Do major, op. 82 de François-Adrien Boieldieu, interpretat de excepționala Evelina Andrieș alături de orchestra Filarmonicii Brașov, și monumentala Simfonie nr. 5 de Ludwig van Beethoven.


Pentru cei care nu au reușit să își procure bilete, Filarmonica Brașov oferă șansa de a participa la repetiția cu public de la ora 10:00, un moment ideal pentru a descoperi procesul din spatele unui concert simfonic.


Pe lângă evenimentele muzicale, la sfârșitul săptămânii, Sala Patria va găzdui și Festivalul Filmului Francez, unde cinefilii vor putea viziona mai multe producții de top.
Săptămâna viitoare, Filarmonica Brașov revine cu un alt concert de excepție, joi, 27 martie 2025, sub conducerea dirijorului Daisuke Soga, având-o ca solistă pe soprana Yui Takahashi. Programul include atât lucrări semnate chiar de Daisuke Soga, cât și piese foarte cunoscute, precum aria „Lascia ch’io pianga” din opera Rinaldo de Georg Friedrich Händel. În încheiere, publicul va avea ocazia să asculte Simfonia nr. 4 de Gustav Mahler, o lucrare emoționantă și profundă.
Luna aprilie aduce noi concerte impresionante. Pe 3 aprilie, sub bagheta dirijorului Cristian Sandu, pianistul Daniel Goiți va interpreta Concertul pentru pian nr. 1 de Ludwig van Beethoven, urmat de Simfonia nr. 1 – Simfonia primăverii de Robert Schumann.
În apropierea Sărbătorilor Pascale, joi, 17 aprilie 2025, Filarmonica Brașov va susține Concertul Simfonic de Paște, un eveniment solemn și plin de emoție. Dirijorul Tiberiu Soare va conduce Orchestra Filarmonicii Brașov într-o interpretare a capodoperei lui Joseph Haydn, Ultimele șapte cuvinte ale Mântuitorului pe Cruce, un moment de reflecție și spiritualitate profundă.
Pe 24 aprilie, publicul va avea ocazia să asculte un concert dedicat muzicii lui Camille Saint-Saëns, sub bagheta dirijorului Daniel Manase. Programul serii include Danse Macabre, Concertul pentru pian nr. 5 – Egipteanul, avându-l ca solist pe Răzvan Dragnea, și Simfonia nr. 2 în la minor, o lucrare mai puțin cântată, dar plină de expresivitate.
Ultimul concert al lunii nu va avea loc într-o zi de joi, ci miercuri, 30 aprilie 2025, înainte de 1 Mai. Orchestra de cameră a Filarmonicii Brașov va oferi un program divers, avându-i ca soliști pe Florin Ionescu-Galați și Sebastian Tegzeșiu. Repertoriul serii include lucrări de Antonio Vivaldi, Tomaso Albinoni, Johann Sebastian Bach, dar și compoziții de Felix Mendelssohn, Gustav Holst și Béla Bartók.
Biletele sunt disponibile la casa de bilete a Filarmonicii Brașov, unde se pot găsi și locuri cu reducere, sau online, pe bilet.ro.


Foto concerte: Iosif Trif