“HOW I LIVE NOW” (2013, r: Kevin Macdonald)
Al Treilea Război Mondial este o temă comună în cultura Pop încă din anii ’70, mai ales în cinematografie, indiferent că ne gândim la speculaţiile post-apocaliptice de tip “Mad Max” sau filmele ce reflectau paranoia de masă generată de ameninţarea Războiului Rece şi a unui posibil conflict nuclear (“Dr. Strangelove”, “Twilight’s Last Gleaming” a lui Robert Aldrich etc), teama de o invazie comunistă, rusă sau chineză (“Red Dawn”, “Mission U.S.A.”) ori SF-uri precum “Terminator”, “X-Men: The First Class” sau “Battle: Los Angeles”, în care inamicii devin extratereştri, terorişti, mutanţi, nazişti resuscitaţi etc… asta ca să nu ne referim şi la proză, jocuri video sau comics-uri (“Watchmen” al lui Alan Moore, best-seller-urile lui Tom Clancy, seria de VG-uri “Call of Duty”).
“How I Live Now”, regizat de realizatorul de documentare scoţian Kevin Macdonald, multipremiat în cariera sa – inclusiv cu un Oscar – pentru reuşite precum “Touching the Void”, “Marley” sau “One Day In September”, dar şi autorul a trei lungmetraje de ficţiune inegale şi eterogene ca tematică şi tratament artistic (“The Last King of Scotland”, “State of Play” şi “The Eagle”), este povestea unei adolescente anorexice din Manhattan, Daisy (Saoirse Ronan), exilată din raţiuni de familie într-o Anglie rurală, care ajunge să se îndrăgostească de vărul său, un inocent şi pur ţăran ‘eco’ britanic, pe fondul declanşării WWIII, un neclar război civil insular cu origini teroriste.
Apreciata carte cu acelaşi titlu a scriitoarei americane domiciliată în Londra, Meg Rosoff, apăruse în 2004 şi fusese deja adaptată ca serie radiofonică pentru BBC trei ani mai târziu, cu aceeaşi Ronan în rolul ultra-dificilei Daisy.
Povestea de dragoste juvenilă desfăşurată într-un cadru idilic erodat şi mutilat de război, procesul de maturizare forţată a protagoniştilor obligaţi brusc, pentru a supravieţui, să renunţe la orice formă de idealism, dar nu neapărat şi la vise, părea suficient de ofertantă încât să genereze un potenţial blockbuster cinematografic… însă acest lucru nu s-a întâmplat, iar filmul, lansat experimental în câteva săli din US şi UK, a fost retras foarte repede din cinematografe.
Părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte “How I Live Now”, iar opinia mea mă situează categoric în tabăra celor care îi sunt defavorabili.
Dat fiind talentul tinerilor actori implicati şi potenţialul uriaş al acestora (Saoirse Ronan, magnetică, indiferent că vorbim de “The Lovely Bones”, al lui Peter Jackson, sau “Byzantium”, al lui Neil Jordan, Tom Holland, încă de atunci un puşti formidabil – vezi “The Impossible” sau “Locke” – şi George MacKay, câştigător al unui BAFTA Scotland anul trecut pentru “For Those In Peril”), mă aşteptam la ceva aproape de ‘WOW!’, însă rezultatul este absolut dezamăgitor şi asta, repet, nu datorită actorilor, ci a eşecului scenariştilor, complet lipsiţi de inspiraţie (din punctul meu de vedere).
Apelez la câteva exemple generice, care să evite însă spoiler-ele:
1.) Nu mă interesa neapărat în context precizarea identităţii sau naturii forţei atacatoare, dar, totuşi, să sugerezi/descrii un conflict de această magnitudine (Al Treilea Război Mondial!) exclusiv prin intermediul unei scene de viol forestier şi a prezenţei întâmplătoare a doi “duşmani” din cealaltă tabără, care se comportă doar ca nişte braconieri beţi, în căutare de distracţie… pare o soluţie patetică.
2.) În condiţiile în care rezerva şi sursele naturale de apă potabilă ale UK sunt contaminate, alegi să umbli prin pădure evitând să bei din izvoare şi fugi de cătunele părăsite complet (deci fără riscuri de contacte umane nedorite) fără a încerca să deschizi măcar o cămară sau un frigider în căutarea unui PET de apă îmbuteliată inofensivă… şi să mai şi supravieţuieşti astfel vreo două săptămâni! E clar că Macdonald urăşte “The Walking Dead”, care e mai ‘realist’ decât ceea ce este el capabil să arate.
3.) Filmul este plin de ‘găuri’ neastupate/neexplicate, de la telepatia lui Daisy până la brusca ei motivaţie de a renunţa la hipstereala metropolitană în favoarea unei atitudini de tip Romeo & Julieta de la sat. În aceşti parametri, mai pot fi mişcat de încercarea de a-mi transmite mesaje pline de sensibilitate? Păi… nu.
Admit că aceste observaţii şi-ar pierde fondul dacă ar fi în discuţie un film lipsit de pretenţii, un Actioner DTV, destinat exclusiv să acopere costurile peliculei consumate şi să bage ceva bani în buzunarele producătorilor.
Vorbim însă de un produs realizat după un bestseller, ecranizat de un câştigător de Oscar, cu performeri de o certă valoare, şi, cel mai important, de o faptul că “How I Live Now” a plecat la drum ca tentativă ambiţioasă de a crea un eseu vizual, menit să genereze teme de meditaţie.
Vax! Nu e cazul!
Nu o să vă recomand să nu îl vedeţi, deoarece poate veţi ajungel la o concluzie diferită de a mea, dar, cu siguranţă, verdictul va fi unul categoric, de ‘ori-ori’. Condescendenţa şi îngăduinţa în cazul acestui film nu au cum să existe.
Text de IOAN BIG | VIDEODOME
