No, servus! Io mi-s o carte. Mai exact un ghid care nu-și mai încape în coperte de cât de ocoș e.
Dar pentru că n-o să mă apuc acum să vorbesc singur despre mine și să mă mai și laud, o să-i las pe alții să o facă. Și cine ar fi mai potrivit pentru asta, dacă nu cei care m-au făcut posibil?! Ui’ aici ce de vorbe faine de la câteva dintre creatoarele mele.
*** (…) Ca sibiancă adoptată de mai bine de 13 ani, m-am bucurat să descopăr în aproape fiecare articol câte o bucățică din Sibiu pe care nu o știam. Ghidul mi-a fost un instrument extrem de util pentru descoperirea unui Sibiu mai fain și complex decât îl cunoscusem anterior și m-aș bucura să ajungă în mâinile fiecărui sibian, fie el de-al locului, fie mutat aici, ba chiar și în ale oricărui trecător care ajunge pe la noi. (…) Ana-Maria Vaidean, coordonatoare de comunicare la Fundația Comunitară Sibiu; autor, editor și coordonator al Ghidului de sibian/că
*** Ghidul de Sibian este mai mult decât câteva recomandări și articole adunate – este o invitație sinceră în inima orașului nostru, privită prin ochii noștri, ai localnicilor. Pentru mine, acest proiect reprezintă atât un demers personal, cât și unul comunitar. Este despre a împărtăși ceea ce iubim, ceea ce ne inspiră și ceea ce ne face să simțim și să numim Sibiul „acasă”. (…) Gabriela Cuzepan, manager granturi la Fundația Comunitară Sibiu; autor și fotograf al Ghidului de sibian/că
*** (…) Vă invităm să descoperiți specificul vieții de la noi prin ochii multiplilor colaboratori, care au creionat câte o perspectivă despre ce înseamnă să trăiești în acest mic loc de renume de pe harta României, atât de mistificat uneori, pe mai multă sau mai puțină dreptate.(…) Ana Bugneriu, directoare executivă a Fundației Comunitare Sibiu; autor al Ghidului de sibian/că


Acum că v-ați făcut așa o idee despre ce și cum sunt, haideți la un tur printre paginile mele! Dacă veți apuca să mă deschideți veți afla multe. De la motivele care fac Sibiul un loc bun de mutat și la cum e viața în cartiere, la casele care formează Piața Mare și la cum să vorbești ca un sibian.
Veți afla unde să vă petreceți timpul într-un mod fain în jurul Sibiului și unde găsiți de-ale gurii și bunătăți cum numai pe-aici sunt. Pe lângă diverse curiozități despre Sibiu, am și informații utile și relevante despre afaceri, sport, artă, arhitectură. Mai am pregătite fel de fel de surprize printre care și o vânătoare de comori.
Sper că v-am făcut curioși, iar dacă e să vă ajung în mâini și să vă placă ce găsiți în paginile mele, ei bine, atunci îi musai să mă dați mai departe. Pot fi un cadou inspirat pentru rude și prieteni, sibieni și sibience, deopotrivă neaoși și venetici. Un dar de care să le fie la toți haznă, mai ales că mintenaș vine Crăciunul.
Text integral pe pagina de facebook sibian/că.
Text editat de Maria Boamfă