OLIMPIA MELINTE: “Tinerii pot regăsi în Moromeţii 3 o reflecție a propriilor lupte”
Prima saga de familie din cinematografia română, Moromeţii, bazată pe scrierile lui Marin Preda şi regizată de Stere Gulea, ajunge la final luna aceasta cu cea de-a treia parte, a cărei acţiune se petrece în 1954, an de încercare pentru Niculae Moromete, care devine copleșit de iubirea tumultoasă cu o femeie măritată, criza de conștiință politică și pierderea încrederii în breasla literară.
Scenariul filmului Moromeţii 3 (premiera: 22 noiembrie 2024), inspirat din jurnalele lui Marin Preda și din arhivele istorice, este unul original şi urmăreşte cum tânărul Niculae (Alex Călin) reuşeşte să treacă peste dilemele personale şi ajunge să publice romanul Moromeţii.
Distribuţia este impresionantă, pleiadei de mari actori asociaţi figurilor familiare din filmele precedente (Horaţiu Mălălele, Răzvan Vasilescu, Oana Pellea, Dana Dogaru) adăugându-se interpreţii celor care definesc mediul socio-politic urban din acele vremuri apăsătoare, nume consacrate în cinematografie indiferent de generaţia căreia aparţin, precum Olimpia Melinte, Iulian Postelnicu, Mara Bugarin, Ana Ciontea, Laurențiu Bănescu sau Conrad Mericoffer.
În această reconstrucţie migăloasă a unei epoci trecute, o puternică impresie face personajul Verei Solomon, inspirat de poeta Nina Cassian, una dintre iubirile lui Marin Preda, căreia îi dă viaţă pe marele ecran, într-un mod absolut impresionant, talentata actriţă OLIMPIA MELINTE (Cannibal, Şi atunci, ce e libertatea?, Căutătorul de vânt).
Drept urmare, ne-am propus să aflăm chiar de la ea câteva detalii despre modul în care s-a transpus în atmosfera acelor ani sumbri din perspectiva unei femei care intrigă spectatorul, fiindcă pare… dintr-un alt timp.
Schiţează-mi, te rog, un portret al personajului tău, aşa cum ai ajuns să ţi-l imaginezi încă din faza de concepţie. Cine e, de fapt, această femeie, a cărei personalitate pare a se defini prin contraste?
Vera Solomon, poetă, visătoare cu acte în regulă, dar pragmatică până-n măduva oaselor.
Cum poate fi cineva și una și alta? Ei bine, asta mi-a dat și mie bătăi de cap. O struțo-cămilă, am putea spune la prima vedere. O femeie excentrică și-n același timp atât de supusă – prin alegerile pe care le face. Vera este o răsfățată, viața a fost mai mult decât generoasă cu ea. Asta după ce s-a măritat, tânără și proaspăt venită în București, studentă (cu origini sănătoase) la Facultatea de Litere.
Trebuia să scape de Bucovina și, pentru asta, avea nevoie de un soț cu bani [personajul interpretat de Iulian Postelnicu – n.r.]. Şi când arăţi ca Vera, nu-i prea greu să-l găseşti. Iubirea dintre ei a fost punctuală, o alegere sigură pentru ea și una premeditată pentru el. Această căsnicie a dezvoltat şi pragmatismul Verei, ea era femeia trofeu, iar el era protectorul tinereții sale, poveste de roman, ce mai!
Cum a ajuns Vera aici?
Așa cum ajunge oricine preferă scurtătura și confortul în defavoarea unui drum mai lung, mai anevoios, iar frica este cea care a declanșat în ea o suită de alegeri controversate. Frica de foame, de a fi din nou săracă. Şi tot frica asta o ţine în loc! E un blocaj care se regăseşte în toate formele posibile în femeile din epoca respectivă.
Aspiră la mai mult decât la soţia docilă şi, poate, mamă protectoare, rolul ei fiind altul, doar că îi lipsea curajul de a se arunca în furtună. Și normele sociale trebuiau respectate, altfel “te paşte excluderea”, așa cum îi spune lui Niculae.
Iar pentru ea gândul acesta era mai dur ca moartea!
Cu alte cuvinte, frica de partid era mai puternică decât dragostea…
M-am chinuit mult să înţeleg sistemul opresiv în care trăia Vera. Și la fel de mult mi-a luat să înţeleg dacă iubirea pentru Niculae era doar un moft, printre alte escapade ale ei, sau avea consistenţa unei mari iubiri.
Am optat pentru a doua variantă şi asta pentru că îmi dădea mai mult de jucat, dar, cu toate acestea, prin straturile ei, n-am vrut să se piardă uşurătatea fiinţei, dacă-mi permiţi legătura cu Kundera. O fac pentru că această dualitate dintre greutate și simplitate, dintre profunzime și superficialitate este foarte pregnantă și în existența Verei.
O Vera inspirată din Nina Cassian.
Piatra de temelie a acestui personaj rămâne jurnalul Ninei şi de acolo am înțeles cum funcționează lucrurile, mai voalat, dar, dacă ajungi să citești printre rânduri, este mereu savuros să dai la o parte molozul și să laşi să iasă la iveală micile adevăruri. Precum faptul că această cea mai frumoasă femeie urâtă ştia să iubească într-un mod liber, aflându-se, totuși, printre niște oameni atât de limitaţi și cred că asta era marea ei nebuine, de aici își lua inspirația și curajul. Nu cred că era simplu să trăieşti într-un București unde, la fiecare colț de stradă, erau ochi care să te spioneze, dar îşi permitea excentricităţi, la fel ca Vera. Niculae era tânărul monden al vremurilor și era ușor să te îndrăgosteşti de el.
Dar nici o iubire nu era mai presus de scopul pe care-l avea Vera, să trăiască bine, să nu-i lipsească nimic, să nu-i mai fie foame, cum am spus mai înainte.
N-am judecat-o niciodată pe femeia asta, deşi am primit multe grimase şi ochi daţi pese cap de la colegii mei, și chiar de la spectatori, și asta pentru că era o adulterină și, mai mult de atât, era sclava unui sistem… eu cred că era doar o victimă a acestui sistem care încerca să guste în felul ei dintr-o libertate interzisă.
Asta până ce venea partidul să o urechească, dar, măcar până atunci, ea a trait. Pe zile. În momente. A iubit. A scris.
Look-ul Verei, unul foarte retro-chic, în contrast cu anturajul de sorginte “proletară”, reprezintă o mască socială, consecinţă a unui background familial aparte, sau este, pur şi simplu, o înclinaţie naturală?
Cred că s-a născut pentru a trăi aşa, îi venea natural să se poarte pedant, chiar dacă a plecat dintr-un sat bucovinesc.
A fost mereu atentă la cei din jur, la femeile pe care le admira şi a furat câte ceva de la fiecare, totul fiind la ea destul de calculat și în tendinţele vremii. Se simte ca o artistă și arată ca una, în ea clocoteşte creativitatea și se manifestă în mai multe moduri.
Apropo, legat de asta, am ales cu foarte mare atenție cromatica pe care o poartă, chiar dacă este un film alb-negru. Ne-am jucat mult cu nuanțele de mov, ocru, verde, albastru… era o splendoare să îi vezi ţinutele în fiecare zi, iar Dana Păpăruz [creatoarea costumelor din trilogia cinematografică Moromeţii – n.r.] a făcut o treabă formidabilă.
Toate au fost croite pentru mine, așa că pregătirea m-a ajutat să fiu și mai aproape de personaj, pentru că făceam aceiași pași pe care îi făcea și Vera pentru a-şi creiona ţinutele, doar că eu mă foloseam de internet, nu de revistele de la Paris, așa cum îmi imaginam că făcea ea.
Moda anilor ’50 la femei era marcată de un stil foarte feminin, elegant și sofisticat, care a revenit la siluetele senzuale și conturate după austeritatea impusă de Al Doilea Război Mondial.
Inspirată de designeri celebri precum Christian Dior, cu al său New Look, moda acelei perioade s-a axat pe sublinierea taliei, fustele ample și un aer glamour sofisticat, iar Vera a reușit să se adapteze cu uşurinţă la toate noile cerințe vestimentare. O văd ca pe o rafinată, care se poate fandosi cu uşurinţă dacă situația o cere, pentru că este foarte adaptabilă, nu este un om rigid, aşa cum era Niculae.
Este talentată și se vede asta în scurtul moment în care îi recită lui Niculae o strofă din poezia “Dorul”, a Ninei Cassian. Cred că este într-un moment al vieții ei când caută, îşi caută stilul, vocea și încearcă să reziste într-o lume a bărbaţilor. Singura femeie din cercul lor, ea încă nu are curajul Zimrei, poate pentru că este mai calculată și mai diplomată.
În același timp crede în propagandă și nu este nimic de judecat aici. Aceasta părea ceva măreț și curat, pentru că cei aflați la putere știau cum să vândă acest ideal în care foarte multă lume a crezut.
Arta însemna propagandă pentru comunişti şi Vera era parte din sistem.
Comportamentul Verei în interacţiunile publice este unul reţinut, deseori chiar distant. Este o formă raţională de gestionare a compromisului sau o reacţie instinctivă la contextul disconfortabil?
Era forma ei de a gestiona situația în care se află, dar, în același timp, nici nu știa prea multe, fiindcă nu i se spunea mai nimic despre contextul în care se aflau.
Când a încercat să-l convingă pe Niculae să vină cu ei la București a făcut-o simțind că este ceva în neregulă într-un sat din zonă pentru că prindea din zbor o grimasă, o reacţie, dar nu avea informații. Bărbații din grup se preocupau de toate aceste conflicte și căutau rezolvare, dar ei nu i se cerea niciodată părerea.
De aici venea uneori aerul ei de nesiguranță, frazarea uneori ambiguă. Oamenii trăiau într-o stare de teamă constantă, sub amenințarea represiunii, şi acest sentiment mi-a fost foarte greu să-l înţeleg și să-l integrez în context, de aici provenind disconfortul ei, blocajele pe care le avea.
Percepem în personajul tău deopotrivă siguranţă de sine şi multă vulnerabilitate. De la o frică emoţională, cea a incapacităţii de a răspunde iubirii lui Niculae, ajunge la frica de excludere socială. Cu ochii minţii, ce vedeai în oglindă atunci când deveneai Vera?
Vedeam o victimă a unui sistem. Și cred că Vera este vocea tuturor femeilor din anii ‘50 care nu au fost văzute, ascultate cu adevărat, a tuturor femeilor care erau doar umbra bărbaţilor, a tuturor celor care nu au putut să iubească, să fie libere, să îşi facă meseria așa cum şi-ar fi dorit.
La polul opus o avem pe actriţa Sorana Ţopa, care s-a revoltat și a fost redusă la tacere, iar Vera nu era pregătită pentru o astfel de palmă. Regimul comunist a promovat ideea egalității de gen și a inclus un număr mai mare de femei în structurile partidului și ale statului, dar, totuși, majoritatea femeilor ocupau funcții simbolice sau secundare și aveau puțină influență reală asupra deciziilor politice.
În acea perioadă, Partidul a sprijinit implicarea femeilor în organizații de masă precum Uniunea Femeilor Democrate din România (UFDR), care avea rolul de a promova „femeia nouă”, activistă și angajată politic… numai că această “femeie nouă” era precum casnica anilor ‘40, doar că, pe lângă munca de acasă, trebuia să meargă și la uzină sau la munca câmpului.
Femeia ideală trebuia să fie o muncitoare devotată, un sprijin pentru familie, mamă, soție și o susținătoare activă a ideologiei comuniste și aici putem vedea mica rebeliune personală a Verei, care nu credea în familie, iar escapadele pe care le avea erau un fel de afront adus sistemului. Doar că, de data asta, de Niculae s-a și îndrăgostit.
Pentru iubirile lui Niculae Moromete, Stere Gulea le-a folosit ca inspiraţie din biografia lui Marin Preda pe Aurora Cornu şi Nina Cassian. Ce bază de plecare ţi-a dat în crearea personajului şi cum a funcţionat apoi colaborarea cu el, astfel încât schiţa de început să devină portretul final?
Am lucrat foarte bine cu domnul Gulea, pentru că mi-a oferit, în primul rând, un portret al vremurilor, pe care nu-l aveam și nu-l înţelegeam în profunzime.
Din cărţile de istorie, știm prea puține despre epocă și, chiar dacă am avut unele informații de la bunicii mei sau de la părinţi, erau foarte îndepărtate și nu-mi era clar cum se contura în termeni reali situaţia socio-politico-culturală.
Inițial, am avut mici divergenţe în ceea ce priveşte acest personaj, fiindcă îmi doream să aibă o voce, să fie o pată de culoare în acel context, iar povestea de iubire dintre ei să fie credibilă, așa cum a fost și cea dintre Nina Cassian şi Marin Preda. Pentru asta, am scormonit mult prin jurnalele lor ca să vedem traseul, momentele-cheie și cred că ne-am apropiat destul de mult de realitate. Am lucrat cu toții cu multă pasiune la acest proiect și ne-am alocat mult timp și toată energia de care dispuneam.
Îmi amintesc fiecare repetiţie, când veneam cu jurnalele lor subliniate și aduceam în discuţie o nouă întâmplare, o nouă replică potrivită, şi, practic, nimic nu a trecut neobservat. M-am simțit foarte confortabil să lucrez în acest fel și parcă lungile luni de repetiţii mi-au mai vindecat dorul constant de teatru pe care-l am.
Vera evoluează într-un context istoric complicat, aşa că vorbeşte-mi de ce sau cât ştiai despre România anilor ’50. Ţi-a servit în vreun fel pentru rolul din Moromeţii experienţa cu Şi atunci, ce e libertatea?, film a cărui acţiune se petrece cam în aceeaşi perioadă?
Da, mi-a servit, fiindcă eram mai la curent cu epoca și trăisem, pe pielea mea durerea celor deportaţi, tragedia dezrădăcinării.
Cu toate acestea, a trebuit să le uit, pentru că personajul meu din Moromeţii se află în cealaltă tabără şi credea în visul colectivizării, credea în comunism. Să nu uităm că toate erau la început, oamenii abia se dezmeticeau dintr-un război. Se agăţau de tot ce le ieșea în cale pentru a rezista, pentru a reconstrui ceea ce a fost distrus. Represiune sistematică, aparatul de securitate, industrializarea accelerată, lagărele de muncă și închisorile politice, colectivizarea, toate abia se conturau și au durat aproximativ un deceniu.
Personajele şi filmul în sine prezintă momentele de răscruce și de aici confuzia care apare, alegerile uneori bizare ale personajelor, totul se transformă pe plan politic și social și fiecare încearcă să îşi regăsească sensul.
Ce m-a frapat în toate căutările mele și în discuțiile avute este asemănarea izbitoare cu prezentul, felul în care erau mituiți țăranii pentru a-şi ceda pământurile şi cum azi, în satele noastre, se întâmplă același lucru în contextul politic actual, în acest an electoral.
Uităm parcă trecutul, uităm prin câte au trecut străbunicii şi bunicii noștri și suntem gata să vindem puținul ce ne-a mai rămas…
Moromeţii 3 ar putea fi caracterizat drept o ficţiune romantică consumată într-un cadru istoric total ne-romantic. De ce crezi că ar merita încercat filmul inclusiv de către tinerii mileniali?
Este un film care vorbește despre NOI, o fereastră spre o epocă plină de tensiuni și schimbări dramatice, explorează impactul transformărilor istorice – de la război la comunism – asupra unei generații și a unui stil de viață care și-a lăsat amprenta asupra culturii românești.
Aceste teme sunt relevante și pentru mileniali, care trăiesc într-o lume globalizată și în continuă schimbare, dar, spre deosebire de generațiile anterioare, încearcă să-și construiască un echilibru între tradiție și modernitate.
Tinerii de azi sunt adesea prinși între idealuri și realitățile unei lumi mercantile, pot regăsi în acest film o reflecție a propriilor lupte: dorința de autenticitate într-o lume pragmatică și gălăgioasă.
Azi familia și valorile tradiționale trec printr-o continuă reorganizare. Din această perspectivă, filmul poate deveni o explorare interesantă a modului în care astfel de valori au fost puse sub presiune și în trecut. Moromeţii 3 este o ocazie tot mai rară de a descoperi istoria și cultura într-un mod captivant. Poate părea la prima vedere un film prea serios pentru tinerii mai puțin atrași de drame istorice, dar universul realist și relevanța temelor abordate fac din el o experiență cinematografică valoroasă.
Este o invitație de a descoperi o poveste complexă, cu multe căutări, de la identitate, la valori și familie – o experiență ce îmbină tradiționalul cu universalul într-un mod ce poate rezona surprinzător de bine cu generația milenialilor!
Interviu de IOAN BIG | CLIN D’OEIL
Foto Cover Olimpia Melinte în “Moromeţii 3”: Vlad Cioplea / Libra Films
Citește mai multe articole din FILM.
