Brașov Jazz & Blues Festival, care aduce în fiecare vară pe multiplele scene artiști consacrați și talente emergente din țară și din străinătate, a fost nominalizat recent la prestigioasele European Festival Awards, iar printre muzicienii care au contribuit la succesul de public a ediţiei din 2024 se numără, fără îndoială, trupa scoţiană KING KING, caracterizată de publicaţia Blues Rock Review drept „cea mai bună trupă de Blues-Rock din lume”, a cărui concert a constituit una dintre cele mai entertaining experienţe din cadrul evenimentului desfăşurat în oraşul de sub poalele Tâmpei.
Am avut astfel ocazia să stăm de vorbă despre perspectiva sa asupra evoluţiei formaţiei, la aproape două decenii de la înfiinţare, cu ALAN NIMMO, liderul şi solistul King King, recunoscut pentru vocea puternică și abilitățile sale de chitarist, care îl fac apreciat deopotrivă de către fanii de Blues tradițional și de pasionații de Rock-ul modern.
Alan, în ce fază se află acum trupa față de anii de început? Cum s-a schimbat King King?
Cred că King King evoluează mereu şi asta îmi place la noi. În perioada când am înființat trupa, în 2008, aproape toată lumea din jurul nostru prefera să facă un soi de semi-crossover între Rock și Blues, care nu era nici una, nici alta, ştii şi tu… ce-i reuşea lui Steve Ray Vaughan, dar celorlalţi mai puţin, așa că intenția mea, la momentul acela, a fost să am o trupă de Blues. Dacă îţi aduci aminte, datorită faptului că nimeni nu-şi mai dorea să cânte în felul ăsta, scena de Blues de la noi nu mai avea nicio formație de Blues autentic, adică ascultai peste tot numai amestecuri.
Eu mi-am dorit atunci o trupă precum The Fabulous Thunderbirds sau The Red Devils şi, de altfel, aşa am şi început, doar că, uşor-uşor, am început să compun eu însumi niște piese şi atunci am descoperit că, odată ce m-am mai familiarizat cu procesul, influența muzicii pe care o ascultam în anii când eram tânăr a început să se simtă cumva constant în compozițiile mele. Mi-am dat seama că piesele mele sună ca Free, Bad Company, Whitesnake, chestii de genul ăsta, astfel încât, de acolo, am continuat oarecum în mod natural în acea direcţie.
Fiecare album pe care l-am făcut după aceea a reprezentat un nou pas în evoluţia King King, pentru că, deşi toate cântecele continuau să spună la unison ‘King King’, erau cumva diferite de fiecare dată. Dacă asculţi din nou toate albumele noastre, dar în ordine cronologică, înțelegi oarecum limpede încotro ţinteşte formaţia, pentru că sesizezi din audiţia unuia care va fi direcția următorului și așa mai departe și așa mai departe. De asta spun că această evoluție a fost foarte naturală, mai ales că nu a fost ceva plănuit sau făcut în mod intenționat. A venit ca ceva firesc, deopotrivă pentru mine și pentru noi, ca trupă.
Pe de altă parte, întreg peisajul muzical s-a schimbat. De exemplu, nu mai e ca acum 15 ani, când la reputaţia voastră ca trupă live au contribuit mult apariţiile în show-urile lui Paul Jones de la BBC…
Ei bine, eu cred că mass media a rămas la fel de importantă şi acum, iar noi, ca muzicieni, avem nevoie de asemenea mijloace pentru ca fanii să ajungă să ne cunoască la nivel de masă. Problema e aceea că mai există doar foarte puține reviste şi programe de radio dedicate se produc tot mai rar – inclusiv la BBC se lucrează foarte, foarte diferit faţă de anii de dinainte de Covid -, așa că este din ce în ce mai dificil să găsești outlet-uri media care să te susțină constant în ceea ce propui publicului.
Trebuie să admitem însă că întotdeauna a fost așa, că niciodată nu a fost uşor pentru o trupă aflată la început ca să-şi câştige notorietatea. Realitatea este că, acum, reviste precum Classic Rock nu mai există – obișnuiam să apărem acolo destul de des -, aşa că suntem nevoiţi să ne mulţumim cu prezenţa în publicaţiile de Blues care încă rezistă, doar că noi nu cântăm muzică Blues în sensul traditional, ştii foarte bine asta, deci nu mi se pare corect că se vorbeşte sau se scrie de King King ca fiind o trupă de Blues.
Bineînțeles că suntem cu toții pătrunși de Blues, dar și Deep Purple sunt la fel, iar lor nu li se spune că fac parte dintr-o trupă de Blues.
Revenind la tine, care au fost circumstanțele în care ai început să crezi că ai putea fi un compozitor bun?
Cred că încă mai aștept să apară sentimentul ăsta. Pentru mine, este vorba de un proces complet de învățare, pe care îl reiau de fiecare dată când mă apuc să lucrez la un material nou. Cred însă în ideea că, pas cu pas, devii mai bun în ceea ce faci şi, prin urmare, asta sper că se întâmplă şi în cazul meu. Compui cel mai bine la nivelul abilităților tale din momentul respectiv şi speri că vei învăța din fiecare dintre experiențe, iar atunci când ajungi să scrii următorul set de piese, o vei face având sedimentate acele învățăminte, care ți-au îmbunătățit implicit calitatea felului de a concepe muzica.
Recunosc faptul că sunt foarte pretențios şi tipicar în privința anumitor aspecte, dar planul meu pentru a compune cântece este să le fac să sune ca și cum ar fi foarte simple… doar că, în realitate, nu sunt atât de simple. Abilitatea constă tocmai în a le face să sune simplu şi atunci eu mă concentrez foarte, foarte mult pe detaliile compoziţiilor, de la început până la sfârșit, iar asta îmi poate lua destul de mult timp.
Cred însă că trebuie să ajungi să stăpânești arta de a insera detalii în cântecele tale fără ca tu, ascultătorul, să realizezi că acestea au fost plantate acolo. Asta e ceva greu de făcut şi, prin urmare, consider că încă mai am destule de învățat.
Din momentul în care ai ideea unei compoziții şi până ajunge să fie înregistrată pe un album sau interpretată într-un spectacol, întregul grup devine parte a acestui proces creativ. Poți să-mi dai câteva detalii despre modul în care colaborezi cu colegii din King King?
Ei bine, indiferent că-mi vine în minte o linie melodică sau doar niște acorduri pe care le cânt într-o secvență, acestea se constituie într-un început de cântec și de aici derivă apoi întreaga compoziţie. De multe ori apelez și la clape dintr-o fază incipientă, iar Jonny [Dyke] și cu mine ne întâlnim în mai multe rânduri, pentru că la claviatură există note, acorduri și pattern-uri pe care nu le poți obţine doar cu chitara şi atunci apar mici nuanțe care îmi pot atrage atenţia când îl pun să interpreteze unele acorduri scrise de mine, pe marginea cărora poate să brodeze după propria inspiraţie.
În felul acesta, ici și colo, vor apărea note ce vor jalona drumul pe care evoluează melodia mea, sigur, asta dacă nu am deja una foarte limpede conturată în cap. După aceea, noi doi, asamblăm cântecul, punând laolaltă toate părțile – pentru bas, chitară, tobe şi aşa mai departe -, pe care şi le compune singur fiecare dintre membrii trupei. Odată ce avem imaginea de ansamblu asupra piesei, îi punem pe băieți, individual, să meargă şi mai departe şi să perfecționeze acele părți, să le rafineze astfel încât să depăşească acea simplitate de început.
Mie, personal, acest mod de lucru mi se pare mai ușor în contextul actual decât să ne adunăm pentru o bucată de vreme cu toții într-o încăpere și să facem zgomot până ne iese ceva despre care credem noi c-ar fi bun… ar necesita mult prea mult timp şi nu ştii niciodată încotro poate duce. Prefer ca eu să vin cu o idee de cântec, despre care știu deja cum vreau să fie, iar ceilalţi o vor recepta fiecare în felul său, vor da propria formă acelei idei şi mi-o vor împărtăşi, astfel încat să îi pot defintiva structura.
Cu alte cuvinte, bineînțeles că sunt deschis şi primesc fără rezerve orice sugestie, de la oricine, pentru că e foarte posibil să-mi fi scăpat ceva care poate aduce valoare melodiei, dar, în termeni generali, nu sunt adeptul lucrului pe modelul trupelor școlare, adică toată lumea să fie într-o cameră și să scoată nişte sunete din care tu să încerci să încropeşti un cântec. Cred că, din acest punct de vedere, nu trebuie să ne stăm creativ în cale unul altuia.
Compun singur și merg apoi în faţa colegilor de formaţie: ‘Iată, asta e cântecul!’… ‘Ce părere aveţi? De ce ar mai avea nevoie?’. E un fel de a colabora artistic ce a funcționat foarte bine până acum, cel puţin în ce mă priveşte pe mine.
De-a lungul timpului, în King King s-au produs unele schimbări. De exemplu, faţa de formula în care aţi cântat prima dată în România, în 2018, mai este acum doar Jonny Dyke. Ce trebuie să aibă un muzician pentru a-i propune să se alăture trupei?
Oricare dintre muzicieni trebuie să fie conștient că melodiile sunt mai importante decât el ca parte a trupei, deci că nu este vorba despre individualităţile din King King, ci despre ansamblul celor care cântă, care trebuie să dea tot ce au mai bun pentru pentru a interpreta acele melodii pe scenă sau în studio. Abia atunci când oamenii își învață foarte bine rolurile și ajung să gândească dincolo de ei înșiși, toată treaba începe să funcționeze.
De asta, cu toată sinceritatea îţi spun, mi-am dorit să schimb lineup-ul trupei pentru că aveam nevoie de o mai mare dăruire din partea muzicienilor, iar cei pe care îi aveam înainte îşi cam atinseseră limitele… ajunseseră la apogeu şi, totuşi, eu îmi doream mai mult de la ei. Am vrut mai mult talent, mai multă implicare şi un stil diferit de interpretare, din cauza celor mai recente cântece pe care le-am compus, eu știind de la bun început încotro se îndreaptă şi ce presupun acestea, astfel încât să sune bine.
Băieții pe care îi am în clipa de faţă sunt realmente capabili să interpreteze melodiile așa cum vreau eu să fie cântate, în pofida faptului că, de exemplu, spre deosebire de Zander [basistul Zander Greenshields – n.r.], pe care îl ştiu din adolescenţă, toboșarul cu care am venit aici [la Braşov Jazz & Blues Festival 2024 – n.r.], Andrew Scott, nu a mai cântat niciodată cu noi în anii trecuţi.
În premieră la noi, în România, ai urcat pe scenă alături de fratele tău, chitaristul şi vocalistul Stevie Nimmo, integrat acum în King King. Mai puţin se cunoaşte faptul că ai șase albume înregistrate cu el, sub numele The Nimmo Brothers, la începutul anilor 2000, deci să vorbim un pic despre circumstanţele în care aţi ales să mergeți pe drumuri separate şi apoi să vă reuniţi.
Separarea noastra temporară a plecat de la compusul cântecelor şi de la felul în care fiecare dintre noi se raporta la acest lucru în vremea aia, mai ales eu, care începusem să am idei diferite de ale sale. Eu simţeam că piesele mele au nevoie de claviatură, de un Hammond, şi îmi propuneam să evoluez în direcţia asta, iar Stevie a fost fericit să meargă pe linia lui și să-și realizeze propriile proiecte.
Întotdeauna însă ne-am regăsit cu bucurie, într-un fel sau altul, aşa că, periodic, am mai făcut niște chestii cu Nimmo Brothers, doar că ritmul a încetinit puțin, noi concentrându-ne pe altceva. În cele din urmă, ceea ce compuneam, dar și modul în care gândeam și funcționam ca trupă formată din patru muzicieni – mă refer acum la King King -, doar cu mine la chitară, a început să devină puțin mai complicat pentru mine, fiindcă nu-mi place să sacrific un lucru în favoarea altuia.
Înțeleg foarte bine faptul că, eu fiind frontman-ul, vocalistul principal al formaţiei, trebuie să mă concentrez pe cântat şi, prin urmare, a trebuit să fac un mic compromis în ceea ce privește cântatul la chitară, la care, altfel, țin extraordinar de mult.
Pur şi simplu, unele lucruri nu le puteam face cum trebuie în timp ce cântam vocal şi, pentru mine, era foarte important să cânt bine și să interpretez melodiile aşa cum îmi doream, deci, cumva, ştiam că, la un moment dat, voi avea nevoie de un al doilea chitarist… iar Stevie este dintotdeauna singurul chitarist cu care aș vrea cu adevărat să lucrez în mod constant. Din fericire, atunci când i-am oferit oportunitatea de a intra în trupă, a fost la rândul său mai mult decât fericit şi totul s-a dovedit a fi grozav, fiindcă am descoperit că încă mai avem acea chimie naturală la cântări. A învățat setul foarte repede şi s-a integrat excelent în trupă.
Mai mult, pe scenă, Stevie mă ajută foarte mult inclusiv în ceea ce-i priveşte pe ceilalți băieți, ca să putem lucra armonios împreună, pentru că, eu fiind cel mai adesea ocupat în prim-plan, el este cel care coordonează trupa în fundal, iar asta e ceva minunat pentru noi toţi și, bineînțeles, din punctul de vedere al publicului, este plăcut de privit şi ascultat.
Interesant mi se pare faptul că tocmai în 2012, anul în care ai câștigat cu King King primul titlu de cea mai bună trupă britanică de Blues, ai lansat şi LP-ul Brother to Brother cu The Nimmo Brothers…
Ei bine, trecuseră deja ceva ani de când nu mai cântasem împreună şi ne-am dorit să mai facem un album, iar casa de discuri Armadillo Music, unde erau sub contract The Nimmo Brothers, ne-a dus pentru a înregistra la Austin, în Texas. Acolo am avut parte de sprijinul a câtorva muzicieni realmente buni, care au cântat inclusiv pe album, precum Jamie Oldaker la tobe sau Bill Whitbeck la chitară bas.
Am vrut atunci doar să punem ceva împreună pe un disc, pentru că știam că vom continua să concertăm cel puţin o dată pe an, ori noi doi nu mai scosesem niciun album de foarte mult timp [din 2009, de la Picking Up the Pieces – n.r.], așa că totul a venit foarte natural, mai ales că, în acel moment, niciuna din trupele noastre nu avea atât de mult de lucru încât să nu ne putem concentra asupra acestui proiect.
Atunci încă puteam să facem turnee cu ambele formaţii, pentru că, deşi King King îmi ocupa timpul în cea cea mai mare parte a anului, îmi luam liber pentru Nimmo Brothers timp de circa șase săptămâni, ca să susţin un turneu alături de fratele meu.
Lucrurile au funcționat foarte bine şi ușor în felul acesta [de altfel, în 2015 şi 2016, The Nimmo Brothers au primit Blues Music Award pentru “Best Blues Band” – n.r.] până când treaba cu King King s-a complicat din ce în ce mai tare, iar Stevie și cu mine am decis să punem punct. Am făcut ultimul nostru turneu în 2018, dar nu am spus vreodată că ar însemna sfârşitul lui The Nimmo Brothers, asta nu… noi am zis doar că ‘Vom face un pas în spate pentru o vreme și vom lăsa lucrurile să evolueze în primul rând pentru King King’.
Atunci a fost momentul în care Stevie și-a lansat propriul album cu trio-ul său, pentru a se promova mai bine în formula în care performa în mod curent. Altfel, vom reveni la un moment dat ca The Nimmo Brothers, proiect ce nu va dispărea decât atunci când vom muri noi.
Primii ani din istoria King King au fost senzaționali din toate punctele de vedere, dar, după aceea, aţi traversat două crize serioase. Una, personală, a fost operația de polipi din 2016, iar a doua, evident, pandemia. În ce măsură te-au marcat acestea?
În ceea ce privește operația, a fost cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla, pentru că, iată, pot cânta din nou, în conditiile în care a urmat unui proces lung de înrăutățire a stării mele pe care… nu-l observasem. Nu mi-am dat seama cât de mult se înrăutăţise aceasta până când nu m-am uitat în urmă și m-am gândit la acea perioadă din viaţa mea… văd şi acum în minte cum mă poziționam și aud răgușeala tot mai acută din vocea mea.
A fost foarte dificil, dar, după operație și câteva probleme ulterioare, cauzate în principiu tot de mine, pentru că m-am întors prea repede la muncă, totul a fost bine şi sper să rămână aşa. Cât despre pandemie, a oprit totul în lume şi a avut un impact major asupra oamenilor din industria muzicală, de la trupe şi promotori până la ingineri de sunet şi producători, în fine, toată lumea. Am trecut cu dificultate peste acea perioadă, iar consecinţele încă se simt… n-are sens să dezvolt aici, de exemplu, subiectul călătoriilor noastre înspre și din Europa, mai ales acum, când a intervenit și toată chestia asta cu Brexit-ul.
Costurile de producţie şi logistice au devenit exagerat de mari, totul e foarte, foarte scump, şi inclusiv turneele în Marea Britanie au devenit extrem de greu de organizat. În cazul trupelor de trei muzicieni, acestea își mai pot reduce pentru deplasare echipamentul pe care îl au, își mai pot optimiza transportul, să zicem, dar eu nu pot face asta cu o formaţie de cinci oameni, ce cară după ei o mulțime de lucruri în valize, în primul rând instrumente și piese de echipament care le sunt indispensabile… şi asta fără să avem vreo pretenţie de sofisticare. De fapt, lucrăm la minimul de care avem nevoie pentru a ne prezenta spectacolul.
Altfel, din punct de vedere financiar, pandemia m-a dat înapoi cu 10 sau 15 ani, probabil… în toți acești ani de făcut muzică, nu am fost niciodată într-o situație atât de gravă. Practic, cei mai mulţi dintre noi au fost nevoiţi să-si găsească un alt loc de muncă, un job, până când totul a revenit mai aproape de normal. A fost îngrozitor!
Să închidem cu un exerciţiu de imaginaţie mai luminos. Au trecut deja 15 ani cu King King, aşa că spune-mi… cum visezi să sărbătoreşti aniversarea de 20 de ani de existenţă a grupului?
Cred că îmi este suficient dacă, până atunci, vom continua să cântăm, să susținem concerte, să facem turnee și totul va fi în regulă din perspectiva relaţiei cu publicul… pentru moment asta îmi e absolut suficient. Altfel, probabil că, pentru cea de-a 20-a aniversare, vom organiza un spectacol special la noi acasă, în Glasgow. De altfel, am procedat la fel și cu The Nimmo Brothers… trebuia să-l facem și cel de pe 25, dar pandemia ne-a împiedicat.
Deci cred că asta vom face, un mare spectacol de celebrare în oraşul nostru și vom încerca să trăim o noapte cât mai grozavă posibil… să invităm şi câteva alte trupe, să dăm o mare petrecere și să ne distrăm la maxim, pentru că, în ziua de azi, până şi asta a ajuns o mare realizare. Nu multe formaţii mai au ocazia să facă asta pentru că nu au rezistat, mai ales în ultima vreme, când destui artişti au renunțat la a mai cânta. Noi am fost însă hotărâți să nu lăsăm niciodată să se întâmple aşa ceva, să nu lăsăm nimic de genul ăsta să pună capăt drumului pe care am pornit.
» Interviu de IOAN BIG | Dialoguri fără note
» Foto © Florin Ghioca / Brașov Jazz & Blues Festival
Votează Brașov Jazz & Blues Festival la European Festival Awards!
Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre cele mai importante festivaluri de jazz și blues din România, a fost nominalizat la prestigioasele European Festival Awards în categoria Best Small Festival. În fiecare an, festivalul aduce pe multiplele scene artiști consacrați și talente emergente din țară și din străinătate, transformând Brașovul într-un loc de întâlnire pentru pasionații de jazz și blues nu doar din Brașov sau România, ci din întreaga Europă.
Cum poți vota Braşov Jazz & Blues Festival?
Procesul de vot este simplu și durează doar câteva minute. Intră pe link-ul de votare al European Festival Awards, selectează categoria Best Small Festival, alege Brașov Jazz & Blues Festival din listă și trimite votul tău! Fiecare vot contează și ne apropie de șansa de a duce numele Brașovului mai departe pe scena europeană a festivalurilor de muzică.
Votul este deschis până pe data de 20 noiembrie 2024, la adresa https://de.surveymonkey.com/r/efapublic24
Ediția cu numărul 13 a Braşov Jazz & Blues Festival va avea loc în perioada 14-17 august 2025!
