Ce filme experimentale să vezi la BIEFF.14: Recomandări din echipa de selecție
Cea de-a paisprezecea ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București – BIEFF va avea loc în București, în perioada 24 – 29 septembrie 2024, la Cinema Elvire Popesco, Cinema Union și Cinemateca Eforie. Festivalul aduce din nou în atenția publicului cele mai recente producții ale cinema-ului experimental și invită cinefilii să descopere vocile emergente ale filmului de avangardă.
I-am întrebat pe oamenii-cheie din echipa de selecție a filmelor din festival – Oana Ghera (Director Artistic), Călin Boto (Curator), Dora Leu (Curator), Flavia Dima (Curator) – care sunt filmele experimentale pe care publicul cinefil nu trebuie să le rateze la BIEFF anul acesta.
Călin Boto
Recomand cu mult entuziasm lungmetrajul A Fidai Film (în proiecție specială) și scurtmetrajul UNDR (Competiția Internațională de Scurtmetraj) ale cineastului palestinian Kamal Aljafari, ambele parte dintr-o aparentă serie de filme prin care cineastul problematizează reprezentarea palestinienilor, un popor fără drept la propria imagine. Un concept similar – dar o estetică cu totul diferită – are și cineasta Alexandra Gulea în Maia – Portret cu mâini, foarte minuțiosul său film-colaj despre bunica sa și secolul XX în istoria aromânilor.
Pe un ton mai ludic, aș mai recomanda trei scurtmetraje despre sexualitate, putere și civilizație: Ludwig (Power Inferno) al lui Anton Bialas, un tribut adus glacialului biopic despre Ludovic al II-lea al Bavariei regizat de Luchino Visconti și lansat în 1973; Wild Fruits al brazilianului Bernardo Zanotta, o reimaginare a tot ce știm și nu știm despre Michel de Montaigne, principiile și iubirile lui; și Furtuna / The Tempest al românului Alex Mirutziu, un dialog poetic între două roluri de joc BDSM.
Dora Leu
Recomand un film, dar nu fără calupul din care face parte: To Exist Under Permanent Suspicion din programul nostru Works and Days, care culege varii formule și plastice și politice (plastic-politice, dacă vreți) pentru a vorbi despre realitățile muncii. Pe lângă un talent incredibil al regizorului Valentin Noujaïm de a estetiza (aproape ca într-un fashion film) iadul corporatist care este La Défense-ul parizian, To Exist Under Permanent Suspicion sare puțin în ochi pentru că oferă șansa de a o revedea și într-un format scurt pe superba Kayije Kagame (Rama din Saint Omer-ul lui Alice Diop).
Un alt film care mi-a rămas în minte chiar de prima oară când l-am văzut la Berlinale e Towards the Sun, Far from the Center regizat de Pascal Viveros și Luciana Merino – așa cum îl anunță și titlul, acest film chilian e absolut solar și plin de căldură.
Aduce oareșcum aminte de in water-ul (2023) lui Hong Sang-soo, căci principalul său dispozitiv formal e o imagine blurată; ne-am gândi că imaginea neclară e ceva deranjant, dar tocmai opusul e adevărat: filmul oferă un fel de oază meditativă de relaxare pentru ochiul cinematografic, eliberându-l din obsesia contemporană pentru 4K și ultra-claritate. Evident, și filmul acesta vine la pachet cu calupul de care aparține, Subjects of Desire, care e un mic notforKinder surprise, deopotrivă impertinent și profund emoționant.
Nu mă lasă conștiința să nu recomand un film din Asia: mai cu seamă Cu Li Never Cries, în regia lui Phạm Ngọc Lân – o reușită absolut impresionantă pentru un debut în lungmetraj, care parcă amintește de un Tsai Ming-liang de început; faptul e cu atât mai fantastic cu cât afli că regizorul și-a început cariera ca autodidact. Codename în chaturile cu prietenii „filmul cu maimuțica”, Cu Li Never Cries e de neratat pentru amatorii de muzică (cuvinte cheie: șlagăr, camp, jale și pop vietnamez). De neratat și dacă vă căsătoriți curând.
Flavia Dima
Fire of Wind, debutul cineastei Marta Mateus este un adevărat eveniment, căci în rafinamentul aparatului său conceptual găsim atât o distilare perfectă a istoriei cinemaului portughez de până acum – de la compozițiile sale bogate, eclerate elegant, la apropierea sa față de oamenii claselor muncitoare – cât și o voce nouă, inedită, care propune o viziune sincretică a identității și istoriei lusitane. În Fogo do Vento, trecutul și prezentul se întrepătrund într-o parabolă complexă, profund alegorică.
When the Phone Rang pentru că rareori se întâmplă ca un film să inspire aceleași sentimente precum lectura unui roman în felul în care o face cel de-al doilea lungmetraj al Ivei Radivojević – un film al cărui calapod este planul său calculat în imagini-timp, în refuzul acțiunii explicite, în repetiții poetice și într-o manieră de utilizare a montajului drept mijloc principal al narativizării.
Malqueridas, primul lungmetraj al Tanei Gilbert este o revelație — fie și doar pentru natura extraordinară a materialului său prim: filmări ilegale realizate de către deținutele unei închisori pentru femei pe camerele low-res ale telefoanelor lor ascunse. În MALQUERIDAS, observăm vieți petrecute între tragedie și solidaritate, violență și sororitate; în mijlocul unei situații infernale se găsește impulsul de a documenta clipe fulgurante, efemere,de fericire.
Oana Ghera
În completarea recomandărilor colegilor mei, recomand cu entuziasm o mică bijuterie intimistă inclusă în selecția competiției noastre dedicate lungmetrajelor – bluish, cel de-a doilea film al duo-ului format de Lilith Kraxner și Milena Czernovsky. Un portret subtil al devenirii a două tinere în jurul vârstei de 20 de ani care se confruntă cu ezitările și dilemele trecerii spre vârsta adultă, filmul alternează cu subtilitate între gesturi și situații cotidiene și pulsiunile interioare care se întrevăd ocazional printre ele, reușind să redea cu delicatețe pe ecran o anume stare de spirit intangibilă, de existență între două lumi, dar și procesul inefabil de construire a propriei identități.
Alte două filme care mi-au rămas în minte mult după prima vizionare sunt două scurtmetraje care fac parte din selecția competiției internaționale de scurtmetraje – The Moving Garden, în regia lui Ines Lima, și The Oasis I Deserve, în regia lui Ines Sieulle. Primul este o încântătoare fabulă cinematografică despre comodificarea naturii, în timp ce al doilea este o investigație pe cât de fascinantă, pe atât de coșmarescă, a interacțiunilor online dintre useri umani și chatbot-uri AI care ridică întrebări relevante despre relația noastră cu necunoscutul și propriile prejudecăți culturale și morale.
Abonamentele și biletele au fost puse în vânzare și sunt disponibile pe eventbook.ro/festival/bieff .
Oana Ghera este Directoarea Artistică a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF) din 2020. Este curatoare de film, manager cultural și educatoare de cinema, cu pregătire academică în domeniul scenaristicii și studiilor de film. Coordonator de industrie în cadrul European Short Pitch începând cu ediția 2023-2024. În 2024, s-a alăturat comitetelor de preselecție ale festivalurilor Go Short și Vienna Shorts și a participat la curatorierea catalogului de filme SFC | Rendez-vous Industry, în contextul Festivalului de Film de la Cannes. Anterior, a fost co-programator pentru Festivalul Internațional de Film NexT (2016 – 2019).
Dora Leu este critic de film, curatoare și cineastă. Cercetează în prezent rolul și estetica casetelor VHS în audiovizualul contemporan la Trinity College Dublin. A absolvit o licență în regie de film și un master de filmologie în cadrul UNATC. A studiat în paralel și istoria artei. Colaborează cu mai multe publicații de film, printre care Films in Frame și Acoperișul de sticlă, și este fost redactor coordonator al revistei FILM MENU.
Face parte din echipa curatorială a BIEFF și este asistent-curator pentru F-Sides Cineclub. Se preocupă în mod consistent de cinemaul asiatic, cu focus pe Japonia și Hong Kong. Este alumnă a Locarno Critics Academy, Berlinale Talents, Young Critics Ghent, Far East Campus etc.
Flavia Dima e critic de film, curatoare de cinema și traducătoare/cercetătoare freelance. Textele ei au apărut în publicații precum MUBI Notebook, Sabzian, Reverse Shot, FILM MENU, Films in Frame, Scena9, Matca Literară, Acoperișul de Sticlă și Echinox. Este curator asociat al BIEFF din anul 2020 și colaborează cu festivaluri precum ESTE Film Festival și Art200. Volumul ei de debut în poezie, ulaanbaatar, e în curs de apariție la editura OMG Publishing.
Călin Boto este curator de film, selecționer festivalier și redactor de carte. Format în critică de film, scrie ocazional pentru publicații precum Filmexplorer (Elveția) și Films in Frame (România).
Este curator asociat al BIEFF – Festivalul Internațional de Film Experimental din București – și selecționer al Săptămânii Criticii din Berlin (Woche der Kritik). A participat la ateliere de critică, istorie și curatoriat de film organizate de festivalurile din Varșovia, Locarno, Sarajevo, Poznań, Pordenone ș.a. În 2024 a fost curatorul primei retrospective Il Cinema Ritrovato din București. Lucrează ca redactor pentru UNATC Press, editura Universității Naţionale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București.
