“VANISHING ON 7th STREET” (2010, r: Brad Anderson)
În ceea ce priveşte specia de care aparţine, Brad Anderson pare fascinat de studiul (a)normalităţii şi pleacă în speculaţiile sale cinematografice de la realitatea, altfel incontestabilă, că pentru un observator complet detaşat comportamentul uman perceptibil la nivel micro drept unul firesc poate ajunge să fie fi interpretat ca parte a unui freak-show de circ (sau de ospiciu, cum preferaţi) dacă perspectiva se lărgeşte la nivelul ansamblului, iar presupunerea mea este susţinută de apetenţa lui Anderson pentru poveşti ieşite din comun, precum “Session 9”, “The Machinist”, “Transsiberian”, “Stonehearst Asylum” sau viitorul Thriller “The Silent Hour”, despre un detectiv cu deficienţe de auz, ce va avea în curând premiera şi în cinematografele de la noi.
Povestea post-apocaliptică din “Vanishing on 7th Street”, film retras repede din cinematografe după ce a încasat nu mai mult de… 20,000 de dolari, nu reprezintă o excepţie în filmografia lui Brad Anderson, deoarece a fost concepută ca un exerciţiu centrat pe frica ancestrală de întuneric a omului.
Am folosit termenul de ‘exerciţiu’ pentru că scenariul lui Anthony Jaswinski nu îşi propune, de la început până la final, să explice absolut nimic, pasând integral interpretările şi concluziile spectatorului, fapt care lasă acestuia, după vizionare, un gust amar şi frustrant de neîmplinire şi de inutilitate a unei speculaţii pe marginea căreia se putea broda în mod substanţial şi imaginativ de la science-fiction până la metafora religioasă.
Să rezum succint plot-ul:
O pană generală de curent electric în Detroit face din oraş o lume a umbrelor, majoritatea covârşitoare a populaţiei se volatilizează (la propriu), iar cei câţiva cruţaţi nu pot supravieţui pe parcursul nopţilor următoare decât dacă se menţin constant într-un spaţiu luminat.
Într-o asemenea “oază” (un birt de pe 7th Street) se întâlnesc accidental patru personaje, care, fiecare, a pierdut pe cineva apropiat: un reporter de televiziune (Hayden Christensen – “Star Wars”, “Jumper”), ce n-a mai găsit din logodnică decât inelul, băieţelul de 12 ani care alimentează din spirit de disciplină generatorul ce iluminează locanta (Jacob Latimore – “Black Nativity”, “Maze Runner”), o asistentă medicală (Thandie Newton – “Crash”, “The Chronicles of Riddick”) căreia i s-a evaporat bebeluşul şi un proiecţionist de film (John Leguizamo – “Moulin Rouge!”, “Chef”), care s-a pierdut… pe sine însuşi (are o contuzie şi clamează că a revenit din cealaltă lume datorită aprinderii lanternei pe care era obişnuit să o poarte pe frunte).
Singurul indiciu şi acela insuficient nedetaliat (mai ales pentru cinefilii mai puţin pasionaţi de istoria SUA), legat de premisă şi de unde/cum ar trebui să plasăm povestea, este legat de misteriosul cuvânt “Croatoan”, ce apare scris pe un pod şi care trimite la enigma “coloniei pierdute”, colonia de pe insula Roanoke din Carolina de Nord, creată de Sir Walter Raleigh cu acceptul Reginei Elizabeta I, a cărui întreg efectiv a dispărut misterios în 1586-1587 (populaţia indigenă din zonă era cunoscută sub denumirea de ‘croatani’).
Cuvântul însă a intrat în cultura Pop(ulară) datorită poveştii premiate cu Locus a scriitorului de SF şi Fantasy Harlan Ellison, publicată în 1975 şi apoi analizată de Stephen King în “Danse Macabre”, în care acesta apare scrijelit la intrarea în sistemul de canalizare newyorkez populat de… fetuşi abandonaţi.
Revenind la “Vanishing on 7th Street”, deşi este filmat cu evidentă măiestrie de Brad Anderson şi are momente de suspans bine închegate, acesta păcătuieşte prin raportul execrabil dintre multitudinea de întrebări pe care le generează spectatorului şi lipsa celor mai elementare explicaţii sau justificări punctuale.
De ce supravieţuitorii nu îşi concentrează căutarea frenetică de surse de lumină în timpul zilei, când pericolul s-a îndepărtat, de ce nu sunt mai degrabă preocupaţi să extragă combustibil din maşinile din vecinătate pentru a alimenta generatorul şi, ca atare, să securizeze spaţiul locativ nocturn? Ş.a.m.d.
Nedumeririle sunt amplificate şi de întorsătura mistică din ultima parte a filmului (lumânarea ce arde noaptea în biserică şi îl ţine în viaţă pe băiat), ce sugerează că filmul poate fi interpretat, mai ales prin prisma scenei din final, ca o parabolă a apusului unei specii (omenirea), devenită mult prea dependentă de confortul modern şi care, îndobitocită de consumerism, s-a îndepărtat de valorile spirituale şi de şansa renaşterii prin puritatea unor suflete şi minţi pentru care viaţa pe o planetă fără tehnologie nu reprezintă un handicap insurmontabil.
Pe scurt, “Vanishing…” este un Thriller ambiţios în intenţie, dar foarte confuz ca rezultat. Mare păcat.
Text de IOAN BIG | VIDEODOME
