ALIEN: ROMULUS | Revenirea la originile mitologiei „Alien”
Cinefilii pasionaţi de Horror-SF au parte luna aceasta de reîntâlnirea cu înfricoşătorii xenomorfi imaginaţi încă din anii ’70 de scenaristul Dan O’Bannon şi reprezentaţi vizual de genialul artist suprarealist H.R. Giger pentru Alien, filmul lui Ridley Scott, întrucât Alien: Romulus este al 7-lea lungmetraj – nepunând la socoteală combo-ul Alien vs. Predator – dintr-una dintre rarele francize SF originale create special pentru cinematografie, pe același palier cu Star Wars şi Avatar.
Noul Alien se anunţă un real must-see, însă nu doar pentru cei familiarizaţi deja cu xenomorfii, din moment ce povestea concepută de către regizorul Fede Álvarez, deşi aparţine şi se raportează în mod deferent la universul lui Scott & Co, nu are vreo legătură narativă cu producţiile anterioare.
Pe de altă parte, ALIEN: ROMULUS are acţiunea plasată temporal între evenimentele din primele două filme, aşa că o rememorare a succesiunii de evenimente din trilogia originală, care o aveau ca protagonistă pe iconica Ripley, se poate dovedi utilă pentru refacerea conexiunii cu universul aparte al acestor înspăimântătoare entităţi non-umane.
ALIEN (1979, r: Ridley Scott, s: Dan O’Bannon & Ronald Shusett).
Anul 2122. Micul echipaj al navei comerciale Nostromo, aflată în drum spre Terra cu mii de tone de minereu la bord, este scos din stază de un posibil SOS recepţionat de pe o planetă obscură şi decide să-l investigheze.
Semnalul se dovedeşte a fi un avertisment şi nu o cerere de sprijin, deoarece descoperirea epavei extraterestre şi a relicvelor uriaşei creaturi, moartă fiindcă oasele i-au explodat din interior, apoi a formaţiunilor organice asemănătoare cu ouăle, mustind de viaţă, urmată de încălcarea regulilor carantinei, are drept consecinţă aducerea la bordul cargoului a unui mic alien, care, odată ieşit din burta lui John Hurt, se face mare şi… visceral de violent.
Echipa de civili, sabotată de androidul Ash, care are ordine din partea corporației Weyland să protejeze cu orice preţ o asemenea descoperire (“the crew is expendable”), nu are antrenamentul pentru a reacţiona adecvat, neînţelegând ce se întâmplă decât spre final, atunci când doar ofiţerul Ripley (Sigourney Weaver) reușește să se catapulteze în spaţiu pulverizând în spatele ei Nostromo şi a sa încărcătură “alien”.
ALIENS (1986, r: James Cameron).
După 57 de ani de plutire în stare de inconştienţă printre stele, Ripley este recuperată de către o echipă a corporaţiei Weyland-Yutani (“Building Better Worlds”) şi se trezeşte acuzată de distrugere a proprietăţii private şi trasă profesional pe linie moartă.
Pierderea contactului cu coloniştii trimişi între timp să terraformeze mica planetă LV-426 (cea pe care echipajul Nostromo descoperise ouăle) o determină pe depresiva Ripley să însoţească echipa de “puşcaşi marini spaţiali” în expediţia de cercetare, mai ales că misiunea pare a fi una de tip ‘search & destroy’.
Progresiv, militarii cei forţoşi devin însă incubatoare umane pentru larvele extraterestre, alături de civili, iar puţinii supravieţuitori, conduşi de caporalul Hicks (Michael Biehn), învaţă să asculte de indicaţiile lui Ripley, acum ceva mai tolerantă cu tehnologiile A.I. (androidul Bishop, din generaţia evoluată, cu Legile Roboticii în program).
Femeia pârjoleşte toată generaţia tânără de alieni, spre disperarea Reginei-Mamă, care o atacă furibund, provocând o încleştare antologică. Doi bărbaţi răniţi, o fetiţă inocentă şi eroina noastră părăsesc orbita la bordul navei Sulaco cu destinaţia Terra.
ALIEN 3 (1992, r: David Fincher).
Alienul strecurat pe şest la bordul Sulaco ucide toţi bipezii criogenizaţi, cu excepţia lui… Ripley. Computerul de bord anulează staza, iar nava se prăbuşeşte pe Fury 161, închisoare planetară de maximă securitate, aflată în proprietatea Weyland, devenită centru de prelucrare minier cu 25 de proscrişi de sex masculin, convertiţi la religie, pe post de salahori lipsiţi de tehnologie, armament sau mijloace de comunicare cu exteriorul.
Printr-o schimbare radicală de abordare şi estetică, suntem transportaţi într-un microunivers primitiv, modelat medievalist, în care cultul pentru ştiinţă este înlocuit de o formă de fundamentalism milenial creştin, în care alien-ul are drept scop exterminarea oricărei forme de viaţă organică ce ar periclita evoluţia stării lui Ripley, ajunsă gazdă involuntară pentru noua potenţială Regină.
Totul se încheie cu sacrificiul acesteia şi a E.T.-ului malefic din pântecul său prin aruncarea în magma din furnal.
Religia şi tezele creaţioniste vor fi repuse în discuţie de către Jean-Pierre Jeunet în Alien Resurrection (1997) şi, mai apoi, de către însuşi Ridley Scott în prequel-urile Prometheus (2012) şi Alien: Covenant (2017), dar noul film promite să ridice mai puţin probleme existenţiale complicate şi să se concentreze pe a reda dimensiunea Horror care a făcut celebru spaţiul francizei.
Rămâne de văzut în sala de cinema, începând din 16 august 2024, ce se întâmplă, de fapt, în ALIEN: ROMULUS, mai ales că, pe canicula asta, ne vor prinde bine nişte fiori reci.
Text de IOAN BIG | FILM | PREMIERE
