Elena Ferrante este, fără îndoială, cea mai misterioasă autoare contemporană. Într-un timp al publicității agresive, al exhibiționismului mediatic, al cultului personalității scriitorului, Elena Ferrante optează pentru anonimitate și alege să rămână în umbra propriilor cărți. Ele trebuie să vorbească în numele autorului. În 2016, Elena Ferrante figura pe lista celor mai influente personalității ale lumii. De curând, publicația “New York Times” a așezat volumul “Prietena mea genială” în fruntea unui top menit să ierarhizeze cele mai bune cărți ale secolului XXI. “Febra Ferrante” a cuprins întreaga lume.
Toate romanele Elenei Ferrante au în centru personaje feminine puternice, contradictorii, inclasificabile, capabile de supunere, dar și de revoltă. Sunt explorate cu o precizie chirurgicală toate relațiile din viața unor femei, toate etapele unei vieți, toate întâlnirile providențiale. “Iubire amară” și “Fiica ascunsă” gravitează în jurul maternității. “Zilele abandonului” are în centru transformarea unei femei părăsite de soț. “Viața mincinoasă a adulților” urmărește dezvrăjirea unei fete. Capodopera Elenei Ferrante este “Tetralogia Napolitană”, cartea care urmărește destinul sinuos al unei prietenii pe fundalul unui Napoli ambivalent.
Lumea pe care toate aceste romane o construiesc este incredibil de omogenă. Cuvintele au rolul de a surprinde “realitatea”, de a o recompune și apoi de a o deforma, de a o reduce la esență. Romanele Elenei Ferrante scot la suprafață tot ce e îngropat adânc în noi toți, sub straturile protectoare ale politeții, sub morala convențională a lumii civilizate, sub spoiala culturii, sub compromisuri și roluri sociale, în spatele limbii îngrijite pe care ne deprindem să o folosim pentru a ne primeni o imagine publică impecabilă, o persona incongruentă, care alunecă de pe față la prima zgâlțâire a sorții, la prima tăiere a marginilor, cum ar spune Lila din “Tetralogia Napolitană”.
