O la la, ce răcoare am găsit în oraș!
Reședința mea de vară e în buricul târgului. Poate fi a oricui, dacă-și acceptă condiția de turist în metropola în care locuiește.
Și, ce-aţi făcut pe timpul valului de căldură – există o teorie potrivit căreia simpla acordare de nume acestor episoade de căldură extremă ar avea rezultate interesante – care a pârjolit, la jumătatea lunii trecute, parte din Europa, adică și România?
Sigur, întrebarea îi vizează doar pe cei care n-au instalații de aer condiționat – personal, m-am mutat relativ recent și n-am apucat să instalez.
Cu treaba s-a rezolvat simplu – fac parte dintre persoanele care merg la mall nu pentru cumpărături de plictiseală, de ba-da-bum-ba-da-bam, ci pentru cafenele și pentru spațiile de lucru.
În lumea post-pandemică, lucrul „remote” a devenit ceva uzual și destui oameni n-au mai revenit în spații de lucru tradiționale, ci s-au gospodărit fiecare cum a putut. Într-un paradis pentru nomazii digitali, cum e Portugalia (cald și ieftin), a mers până când sosirea acestor hoinari puși pe muncă a provocat mărirea chiriilor, ceea ce a dus la o creștere pe toate planurile a costurilor și n-a mai fost așa un chilipir.
În Țările de Jos, armate de navetiști s-au obișnuit să lucreze în trenuri de tranzit (în afară de infrastructura în sine, incomparabilă cu a noastră, acolo vagoanele poartă inscripții solicitând păstrarea liniștii pentru persoanele care lucrează, ceea ce la noi nici nu există, nici nu s-ar respecta).
Așa că am ajuns să lucrez zi-lumină în cafenele din mall-uri, cu riscul de a fi vecin de „birou” cu persoane care vociferează, deși muncesc, sunt, cum se zice acum, în „call”-uri, și unde consumația e subînțeleasă. Sau în spațiile de lucru special făcute pentru asta în centrele comerciale – chit că deșteptului care a intercalat leagăne zgomotoase pentru juniori în aceste locuri îi doresc să aibă parte de vecini fără căști, dar iubitori ai repertoriului de la festivalul Beach, please!.
Una peste alta, m-am descurcat. Am avut la dispoziție mobilier comod, locuri de mâncat cumsecade, WiFi, supermarketuri la subsol, resurse de a nu-mi pierde calmul când apar persoane cu deficit de respect pentru concentrarea altora.
Problema a apărut când n-am mai putut dormi noaptea din pricina căldurii.
Moment în care am intrat pe Booking și mi-am găsit un adăpost în propriul oraș. Îl menționez doar din conveniență jurnalistică – mi-am plătit cazarea, nu e reclamă mascată pe față, vorba unui prieten: am stat la Maison Bucarest Apartments by Olala Homes. Clădire nouă, ascunsă de soare, în centru, unde am putut și lucra, și dormi.
Și astfel m-am simțit ca un turist în orașul meu pentru câteva zile, descoperind tot soiul de zone și detalii arhitectonice care-mi scăpaseră în primii 55 de ani de viață, mă rog, mult spus viață pe caniculă.
Text de HORIA GHIBUȚIU | JURNAL DE BUCUREȘTEAN | OPINII
