Cultură cu sau fără miros de transpirație?
Toată lumea are sau cel puțin știe pe cineva cu o rutină de care încearcă să se țină: 10.000 de pași în fiecare zi, 50 de pagini citite în fiecare seară, o ieșire în afara orașului în fiecare weekend, o vizită într-un oraș nou măcar o dată pe an. Toate pentru un corp, o minte și un suflet mai sănătoase.
Dar ca să faci performanță e nevoie de mult mai mult. Rutina înseamnă doar disciplină. Performanța include și transpirație, atât de multă încât să reușești să te detașezi de toți cei pe care îi întâlnești pe drumul tău, care fiecare în parte încearcă și speră să fie cel mai bun.
O altă diferență e că pentru a menține o rutină nu ai neapărat nevoie de un antrenor, indiferent că vorbim de sport, cultură etc. În cultura de performanță ca și în sportul de performanță totul se întâmplă sub acțiunea unui antrenor, care știe să facă pe cineva să transpire.
Pentru a împlini o rutină facem 10.000 de pași în fiecare zi, toată viața. Pentru a face performanță transpirăm în fiecare zi, toată viața.
O anecdotă spune că un turist cazat la un mare hotel din Elveția și-a reclamat vecinul de vis-a-vis pentru că exersa cam mult la pian și nici măcar nu cânta ceva ca lumea, ci făcea mai mult game. “Este Rubinstein“, i-a explicat directorul hotelului. La cei peste 70 de ani, Arthur Rubinstein continua să facă game, așadar să transpire.
Problema e că în zilele noastre nu mai există o linie clară de demarcație între toate aceste categorii. În mai toate domeniile, fie că vorbim de politică, sport sau cultură, omul de rând are vocație de antrenor. A stat destul pe margine, de-a lungul istoriei. Și oricum, e mai ușor să știi cum trebuie făcut un lucru decât să-l faci. Plus că acum are și propria sa platformă prin care să se facă auzit.
Astfel că dacă până acum ne întrebam cum putem găsi acele câteva minți sclipitoare de care un popor are nevoie pentru afirmarea și supraviețuirea sa – și o face excelent Noica în eseul său ”Cei 22 sau despre cultura de performanță”, dureros de valabil și astăzi – în prezent lupta noastră e de a naviga printre tot mai mulți oameni care pretind că transpiră, dar subrațul lor e perfect curat, care confundă rutina cu performanța, care nu mai au nevoie de antrenori, ba chiar se erijează în mari îndrumători.
Și ăsta e poate singurul context în care se poate spune că dacă nu miroase a transpirație, nu e de bine.
