S-a născut în Ungaria în 1945, iar până să se stabilească la Sibiu în 1976, drumurile l-au mai purtat pe la Oradea, Cluj-Napoca și București.
În următorul sfert de secol a lucrat în Laboratorul de Restaurare şi Conservare al Muzeului Național Brukenthal. În 2001 s-a angajat la Universitatea ”Lucian Blaga”. În toți acești ani și-a consolidat cariera de artist plastic, iar Sibiul a devenit tema predilectă a lucrărilor sale.
În primii ani petrecuți în orașul de pe Cibin, artistul a conceput o serie de afișe pentru mai multe ediții ale Festivalului de Jazz al Sibiului. Cel care a intrat cel mai puternic în mentalul colectiv, iar apoi a fost transformat în logo-ul festivalului, e cel cu trompeta ale cărei butoane sunt ”turnuri ale Sibiului”.
Au urmat ipostazele grafice pentru principalele publicații ale Sibiului, ani și ani.
În paralel, s-a îngrijit și de opera sa, iar în lucrări a început să ilustreze Sibiul din 1191 – anul nașterii orașului, până în prezent: primul tramvai, Catedrala Ortodoxă sau momentul în care Zeppelinul a trecut pe deasupra Sibiului.
Ștefan Orth a realizat și sigla Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, o gravură care reprezenta lupta cu sinele printr-un vultur cu rădăcini și două simboluri, însoțită de textul ”Mens Agitat Molem”, adică ”Spiritul mișcă materia”.
În anul de glorie 2007, a contribuit printr-o serie de afișe și expoziții la programul Sibiu – Capitală Culturală Europeană. Cu această ocazie a editat și câteva albume, printre care ”Sibiu Harmannstadt şi Istoria Sibiului”.
Deși gravura este domeniul în care excelează și care l-a consacrat, Ștefan Orth s-a dedicat în ultimii 20 de ani și picturii în ulei.
Numeroasele afișe și lucrări pe care le-a realizat în ultimele decenii și care au contribuit la Sibiul cultural de astăzi se regăsesc în atelierul său pe care îl deține pe strada Berăriei, un mic muzeu în care lunga istorie a Sibiului stă condensată în două camere pline cu opere de artă.
TEXT DE RĂZVAN SĂDEAN, apărut în revista Zile și Nopți Sibiu, nr. 11, 1-15 iulie 2024