Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 16/06/2024
Film

Interviu cu Dana Rogoz, despre ”La distanță”, primul ei film în care tratează perspectiva voit romanțată a fenomenului #viațalațară

Zile și Nopti Sibiu De Zile și Nopti Sibiu
Comentarii Interviu cu Dana Rogoz, despre ”La distanță”, primul ei film în care tratează perspectiva voit romanțată a fenomenului #viațalațară Share Interviu cu Dana Rogoz, despre ”La distanță”, primul ei film în care tratează perspectiva voit romanțată a fenomenului #viațalațară


Primul scurtmetraj regizat de Dana Rogoz s-a văzut la Sibiu, la ESTE FILM Festival, în cadrul secțiunii Competiție.

Cu această ocazie am povestit despre cum a apărut ideea filmului, despre dimensiunea superficială a fenomenului #viațalațară și cum, inevitabil, se ajunge la un moment de trezire atunci când realitatea lovește.

Citește și:
Interviu cu Dana Rogoz, despre ”La distanță”, primul ei film în care tratează perspectiva voit romanțată a fenomenului #viațalațară
Dana Rogoz la ESTE FILM Festival (foto: Gina Ștef)

Povestea primului tău scurtmetraj are un punct personal de pornire. Cât și ce include ”La distanță” din experiența ta?

Eu sunt acest bucureștean care am căutat mult timp o casă în mediul rural și chiar am achiziționat una înainte de pandemie împreună cu Radu, soțul meu, în Viscri. În ultimii ani am fost foarte aproape de comunitățile noi care apar în mediul rural și de acest fenomen care mi se pare că e al momentului, în care se intersectează cele două lumi.

De aici s-au declanșat o serie de întrebări: cât de ușoară e integrarea, cu câte limite vine, cât e idealizare, ce prejudecăți include etc. E o temă chiar ofertantă pe care eu am deschis-o în scurtmetrajul ”La distanță”, dar care poate să aibă mult mai multe povești de spus. Contextul e real, casa pe care noi am luat-o e casa care apare în film, dar în rest totul e ficțiune.

Știm cât de romanțat e discursul celor care se mută din oraș la sat. Un act de violență sparge uneori această privire unilaterală, precum în finalul filmului?

Povestea m-a dus înspre ceva violent pentru că poate și eu de multe ori resimt un soi de agresivitate, dar care nu e specifică doar mediului rural. În viața mea am avut parte de mai multe ”treziri” așa cum au parte și cele două personaje în finalul filmului. Acest moment violent le trezește la realitate. Există un tipar de idealizare atunci când oamenii fac o decizie de genul acesta.

Găsesc ceva trist în această situație, că oamenii speră că există un loc în care totul va funcționa perfect și aleg aproape voit să vadă o singură perspectivă, iar apoi inevitabil viața le arată că nu e așa. Mai devreme sau mai târziu, realitatea îi lovește. Acest trend #viațalațară e foarte romanțat, văzut dintr-o singură perspectivă, când de fapt lucrurile sunt mult mai complexe.

Care au fost etapele din momentul în care ai identificat ideea până a luat forma acestui film?

Mai întâi am scris povestea, scenariul. Am simțit de multe ori nevoia de a scrie. Am trăit de mai multe ori cu senzația că am o idee bună care ar putea deveni un film. Dar niciodată nu am deschis laptop-ul să scriu. Însă, această idee a persistat, a trăit cu mine vreo șase luni de zile. Tot reveneam cu mintea asupra ei și deja începuseră să capete dialogurile un soi de coerență, deci începeam să intru tot mai mult în subiect. Așa că am zis că o să scriu scenariul, dar fără să am intenția de a-l regiza.

Mi-am dorit pur și simplu să scriu o poveste cu gândul că poate la un moment dat va ajunge în atenția unui regizor. Am scris pe telefon în drum spre Viscri, unde am și filmat, în proporție de 90% direct varianta finală, cu dialoguri cu tot. Atât de mult era procesată povestea în mintea mea încât scenariul s-a născut foarte fluid. În momentul în care am avut scenariul am mers la soțul meu Radu Dragomir, regizor, i l-am arătat și i l-am oferit. Am vorbit și cu Mitcu, dar amândoi m-au încurajat să-l regizez eu pentru că e viziunea mea, să fac pasul acesta și să văd dacă se apropie de ceea ce mi-am propus.

Și din momentul acela ai regândit așa lucrurile, cu tine în ipostaza de regizor?

Da, dar când am început să scriu scenariul pentru ”La distanță” nu am avut această proiecție cu mine în ipostaza de regizor. Mie îmi place să spun povești ca actor, scenarist, dar am descoperit că pot să le spun și ca regizor. Și de fapt asta am încercat să fac, să spun o poveste cât mai aproape de felul în care mi-am imaginat-o.

Lucrurile au venit în etape, nu a fost de la bun început gândită o trecere de la actor la regizor. E doar o altă cale de a spune povești. Uneori ai nevoie de exercițiile acestea creative care să-ți mențină mintea vie, să te provoace. Am zis că mi-l asum și merg cu capul înainte. De aceea nu am aplicat la CNC, l-am făcut din bani proprii și au fost și câțiva sponsori.

Interviu cu Dana Rogoz, despre ”La distanță”, primul ei film în care tratează perspectiva voit romanțată a fenomenului #viațalațară
Dana Rogoz la sesiunea de Q&A după proiecția celui de-al doilea calup de scurtmetraje din cadrul Competiției ESTE FILM Festival (foto Gina Ștef)

Până să ajungă la Sibiu, filmul a avut un traseu festivalier internațional. Cum a fost primit în străinătate?

Am circulat destul de mult cu filmul pentru că am avut șansa să găsesc un distribuitor în Franța. A fost proiectat la Namur, la Nisa, unde a primit Premiul Publicului și Premiul pentru interpretare feminină. Pe mine m-a surprins acest traseu pentru că am scris povestea gândindu-mă că tratez o temă a noastră, dar de fapt am atins o temă mult mai amplă. Cel puțin la nivel de Europa, foarte mulți au simțit nevoia de a se duce din mediul urban în cel rural, așa că filmul i-a atins și pe francezi și pe belgieni, a funcționat în mai multe comunități.

Dar mă bucur foarte mult de fiecare ocazie când pot să arăt filmul în România. La ESTE FILM Festival am avut ocazia să am un dialog mult mai în profunzime cu spectatorii având acest univers comun. Am o mare admirație pentru publicul care vine la festival să vadă scurtmetraje, mai ales că ele nu pot fi văzute în alte părți.

Pentru mulți filmul vine ca o surpriză, pentru că fiecare are o anumită percepție despre mine. Mulți recunosc că vin la film cu o prejudecată și că filmul livrează peste așteptările cu care ei vin.

Interviu cu Dana Rogoz, despre ”La distanță”, primul ei film în care tratează perspectiva voit romanțată a fenomenului #viațalațară
Dana Rogoz la sesiunea de Q&A după proiecția celui de-al doilea calup de scurtmetraje din cadrul Competiției ESTE FILM Festival (foto Gina Ștef)

Având parte de toate aceste reacții pozitive, ai în plan să continui cu regia?

De când filmam la primul meu scurtmetraj oamenii ziceau ”Gata, de acum gândește-te la următorul”. Dar nu-mi doresc o astfel de presiune. Nu vreau să se întâmple așa lucrurile. Dacă chiar voi avea o poveste pe care voi vrea să o spun, o voi spune.

Altfel, în continuare îmi caut texte pe care vreau să le joc ca actriță în teatru sau în film. Nevoia de a spune o poveste vreau să vină organic, nu forțat.

Chiar în timpul proiecției de la ESTE FILM Festival îmi aduceam aminte de cum s-au născut secvențele, de tot procesul de lucru și mi-am zis că mi-ar plăcea să-l retrăiesc.

INTERVIU DE RĂZVAN SĂDEAN, apărut în revista Zile și Nopți Sibiu, nr. 10, 16-30 iunie 2024

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută