A 8-a ediție ESTE FILM Festival s-a încheiat duminică, 2 iunie. Aproape 2700 de spectatori s-au bucurat de această sărbătoare a filmului, în creștere cu 35% față de numărul spectatorilor de anul trecut. Au fost 5 zile pline de filme și evenimente speciale, întâlniri cu invitații festivalului, scurtmetraje în cursa pentru trofeul ESTE FILM, dar și proiecții și ateliere pentru copii și adolescenți.
Festivalul a fost onorat, de asemenea, de prezența Excelenței Sale, Doamna Amparo Anguiano, ambasadoare a Mexicului în România, care a participat la prezentarea Secțiunii In Frame: Mexic, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite Mexicane în România și Institutul Mexican de Film – IMCINE.
Sâmbătă, 1 iunie, a avut loc gala de premiere a competiției ESTE FILM Festival. Juriul format din Gabriela Suciu,producător și distribuitor de film, Victor Morozov, critic de film și Theodor Ioniță – regizor și scenarist, câștigător al Marelui Premiu în Competiția ESTE Film Festival din 2023, a desemnat scurtmetrajul Antrenamentul de noapte, în regia lui Bogdan Alecsandru, ca fiind cel mai bun film al competiției de anul acesta. Premiul câștigat constă în suma de 2500 de euro, precum și în trofeul ESTE FILM.
Iată motivația juriului: “Juriul a hotărât să premieze o privire inedită în peisajul românesc, un film care dejoacă așteptările normativității de gen și chestionează codurile în care se performează masculinitatea tradițională, în aceeași măsură în care propune o variantă actuală despre dorință, atracție și corporalitate. Trofeul ESTE FILM Festival merge la ANTRENAMENTUL DE NOAPTE, regia Bogdan Alecsandru”.
De asemenea, a doua ediție a programului LINE-UP: International Academy & Networking for Festival Managerss-a desfășurat în perioada 30 – 31 mai în cadrul ESTE FILM Festival. După succesul primei ediții de anul trecut, numărul de participanți a crescut la 17, aceștia provenind din țări precum România, Ucraina și Serbia. Cei care le-au fost mentori sunt nume sonore din domeniul cultural teatral și cinematografic din România și din afara țării: Ada Solomon (primul producător român cu un film nominalizat la OSCAR), Jelena Knežević (producător, fost Director Executiv în cadrul BITEF – Belgrade International Theatre Festival), Dana Dimitriu (Director BIFF – Bucharest International Film Festival), Mihai Mitrică (Director Animest – Festivalul Internațional de Film de Animație) și Vicențiu Rahău (Curator Indoor Events în cadrul FITS – Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu).
Întâlnirile din cele două zile au fost moderate de către Iris Ordean, curator de artă contemporană și antropolog.
Printre invitați s-a numărat și Irina-Margareta Nistor, inconfundabila „Voce a Filmelor”, pe care am putut să o vedem în cadrul unui Cine-Concert și care s-a bucurat de întreaga experiență a festivalului, fiind la prima participare: ”Festivalul are o selecție care funcționează și nici nu te sufocă. Mă impresionează și faptul că festivalul adună atât de multă lume, cu toate că are o propunere de filme atipică. E și o atmosferă plăcută, pe care la Sibiu am simțit-o chiar mai călduroasă decât la Cannes, deși a plouat la fel de mult.”
Tot în cadrul ESTE FILM Festival ediția a 8-a a fost organizat și atelierul de Mindfulness prin film, primul atelier de acest gen din țară, care va avea continuitate la edițiile următoare. Două clase din ciclul primar de la Școala Gimnazială Româno-Finlandeză din Sibiu au participat la atelierul realizat de psihologul Marciana Moiș, înainte de începerea festivalului, pentru a învăța cum să privească un film într-un mod mindful, implicându-se deplin și făcând pauze de reflecție post-vizionare.
Organizatorii ESTE FILM Festival le mulțumesc tuturor partenerilor și sponsorilor pentru încrederea și sprijinul lor, fără de care evenimentul nu ar fi putut avea loc. Mulțumirile lor merg și către toți colaboratorii și voluntarii care au contribuit la o ediție ESTE FILM Festival de succes.
ESTE FILM Festival ediția 8 este un eveniment organizat de Asociația ESTE FILM.
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional*.
Cu sprijinul: Ambasada Statelor Unite Mexicane în România, Institutul Mexican de Film (IMCINE), Institutul Italian de Cultură din București, LUX Audience Award, Parlamentul European, Centrul Cultural German Sibiu, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Autonom.
Sponsori de tradiție: Groupama, Vitesco Technologies, Jaeggi Industries, Colt Technology Services, Marquardt.
Sponsori: ifm, Banca Transilvania, KeepCalling.
Parteneri: Centrul Cultural ”Ion Besoiu” Sibiu, Cinema Arta Sibiu, Forumul German Sibiu, Hotel MyContinental, Hotel Continental Forum, A.L.E.G., Zona9, Cărturesti, Atelier Good Wood, Enjoy Art Studio, Luthelo, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu, Restaurant Pasaj, Consomme Bistro, SaltSibiu, Simpa, Flow, Deli 11, Funky Citizens.
Parteneri media: RockFM, Zile și Nopți, Goodtime magazine, All About Romanian Cinema, Munteanu Recomandă, Cinefan, Sibiul in Imagini, Profil Cultural, Liternet, Films in Frame.
*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.