De șase ani, Anca Coțovanu, artistă din Iași ce predă educația plastică, ține ateliere de creație pentru copii, apoi, cu lucrările acestora organizează expoziții de „oameni mari” pentru a aduce arta mai aproape de conștiința adulților. Cea mai recentă expoziție coordonată de ea, „Anima”, ce încă poate fi vizitată până pe 5 iunie la Galeria LABIRINT, Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, explorează relația dintre imaginar și realitate, dintre oameni și necuvântătoare, așa cum o văd copiii.
Artista pleacă de la premisa că practicarea artelor vizuale joacă un rol extrem de important în dezvoltarea gândirii libere și creative a copiilor. Un copil implicat în activități creative dezvoltă o gândire reflexivă, esențială în vremurile noastre. „În toate școlile, educația vizuală este văzută doar ca o modalitate de umflare a mediei generale, în schimb eu chiar mi-am dorit să fac lucruri pentru copii, să le deschid o altă lume”.
Anca Coțovanu a fost prietenă cu arta de mică, pierzându-se cu orele printre acuarele și pensule, după școală, într-un atelier pentru copii din satul natal, singurele momente în care se simțea liberă. S-a dovedit a fi mai mult decât un hobby de copil, așa că ani mai târziu, cu multe eforturi pe cont propriu, a finalizat și o serie de studii în domeniul artelor vizuale, la UNARTE la București. Apoi s-a întors în Iași unde a încercat să predea cursuri la clasele de educație plastică la școlile de stat.
Cum planurile de acasă nu prea se potrivesc cu cele din târg de cele mai multe ori, interesul ei pentru copii și dorința de a le deschide acces către o altă lume nu a fost văzut cu ochi buni. Așa cum se întâmplă în majoritatea școlilor, științele precum limba română și matematica primează, iar „educația vizuală este văzută doar ca o modalitate de mărire a mediei generale.” Ideea de a crea un mediu care să valorifice imaginația copiilor i-a venit tocmai din cauza acestor neajunsuri pe care le-a simțit în sistemul de stat. „De multe ori aud despre cazuri în care învățătorii și învățătoarele elimină cu totul partea asta de activități vizuale pe care le sunt înlocuiesc cu altceva pentru că vine examenul de clasa a patra. Doar că asta înseamnă ca noi să dezvoltăm doar o anumită parte din creierul copilului.”
Cum ai început să faci cursuri și care este povestea atelierului tău?
Eu încă de când eram în facultate aveam o colaborare cu o firmă de turism care făcea tabere pentru copii în țară și mergeam cu ei pentru partea artistică. Aveam o serie de ateliere de crafting și acolo mi-am dat seama că îmi place tipul acesta de activitate. După asta, având această înclinație pedagogică, am intrat în sistemul de învățământ dar am rezistat doar tun an.
Am deschis atelierul în timp ce lucram la școală. Dimineața aveam ore, iar după-amiaza veneam aici. În timp au crescut grupele, apoi am renunțat să mai predau la școală pentru că nu mai aveam timp să creez și pentru mine, iar acum îmi împart timpul între atelierele propriu-zise cu copiii și lucrul la propriile mele proiecte. Legat de copii, ce pot să zic este că există o mare deschidere. Părinții caută mediul privat și îi îndrumă spre astfel de activități extrașcolare. Chiar dacă am stat puțin timp în acest sistem, am observat că elevii erau receptivi, doar că aveau nevoie de mai mult decât puteam eu să ofer la școală unde eram profesoara aia care voia prea multe.
Căror copii se adresează aceste ateliere? Există vreun criteriu de selecție?
Avem două tipuri de copii care participă la atelier: copii care au talent și își doresc o dezvoltare în acest sens, dar și copii care nu au talent dar își doresc să facă și altceva în afara de școală și pregătire pentru școală. Aceștia din urmă pur și simplu vin și se relaxează pentru că nu mai vor atâta mate și română.
Am observat că în ultimii ani la școală există o adevărată armată de pregătiri pentru examene și simulări chiar și în clasa a doua. Așadar copiii vin să ia o gură de aer și o pauză de la acest mediu rigid pentru că nici acasă nu au posibilitatea asta. Fac mizerie, nu au spațiul necesar, au alte reguli, poate mai au și alți frați. Vin la sala de relaxare a minții.
Cealaltă categorie de copii vine pentru că părinții observă că au înclinație spre acest domeniu artistic și vor să-i aducă să lucreze cu un specialist. De aceea și lucrez cât de cât separat cu ei, adică în grupe de avansați, unde obiectivul este altul. Lucrăm astfel încât ei să ajungă la un nivel suficient de bun pentru admiterea la un liceu de arte sau chiar la o facultate de arte. Dacă acești copii talentați nu sunt puși în contextul care trebuie, nu se cunosc pe ei.
Educația plastică te ajută să vezi partea plină a paharului, putem spune și așa. Am copii cu care fac ore de șase ani și practic s-au schimbat deja două generații întregi sub ochii mei. Am o fetiță care vine de 4 ani și a intrat la Barcelona la Arhitectură, a început studiul de bază cu mine și apoi pe tehnic a continuat cu soțul meu, arhitect. Am mai avut copii care au intrat la liceul de arte Octav Băncilă după ce am făcut împreună pregătire, copii care s-au pregătit pentru olimpiade și au avut rezultate, dar nu-mi place să ies în evidență cu asta și mi-e teamă că ar putea fi percepută drept o laudă.
A fi creativ nu înseamnă doar să pui floricele și fundițe, ci înseamnă că tu ai suficient spațiu mental să dezvolți niște ramuri sau să destupi niște sinapse care te ajută pe tine în gândirea analitică asupra lumii.
Spuneai că vin și cei mai puțin talentați dar care vor să se relaxeze. Așadar, cum vezi tu educația plastică pentru cei care nu vor întotdeauna performanță la atelierul tău?
Ce nu înțelege sistemul educațional în general este că educația plastică este de fapt o materie interdisciplinară care te ajută pe tine să te cunoști. Plus că nu este vorba numai despre talent, un artist nu știe doar să deseneze, el trebuie să studieze din mai multe domenii. Un pic de istorie, un pic de geometrie, psihologie sau filozofie ca să înțeleagă anumite concepte. Așadar, prin aceste ore, copilul se autocunoaște, iar eu îi dau anumite teme pe baza cărora avem diferite discuții. Așa aflu ce-și dorește, ce-i place și îl pot ajuta să crească.
Arta sau educația plastică nu sunt doar modalități de a crea produse ci sunt unelte care te ajută să gândești. Asta îi ajută pe copii în dezvoltare. Nu contează că poate la finalul zilei copilul nu are nimic desenat, nu doar despre asta este vorba. În timpul acelui curs eu l-am trecut printr-un proces în care el a înțeles niște lucruri. Nu este despre cât de talentat ești sau despre cât de bine reproduci un copac sau despre cât de bine desenezi fluturii, ci contează cât de critic ești în gândirea ta asupra lucrurilor. A fi creativ nu înseamnă doar să pui floricele și fundițe, ci înseamnă că tu ai suficient spațiu mental să dezvolți niște ramuri sau să destupi niște sinapse care te ajută pe tine în gândirea analitică asupra lumii. Înseamnă că nu iei de-a gata lucrurile, ci le pui sub semnul întrebării.
Rolul profesorului nu este să impună, ci să modeleze ideea. Dacă tu modelezi după o rețetă, nu faci nimic altceva decât să distrugi minți, iar mintea copilului este cu adevărat inovativă.”
Arta generează idei, nu produse. Eu mereu le spun copiilor că nu are importanță că au greșit o linie sau că nu au reușit să deseneze un anumit lucru exact așa cum și-au imaginat. Mai sunt genul acela de cursuri unde copiii învață să deseneze după pătrățele, adică împart foaia în pătrățele ca să copieze identic altă imagine. Sunt total împotriva acestui sistem pentru că te transformă într-un robot, copilul nu gândește nimic aici. Dar dacă tu îți pui o problemă și te gândești ce anume vrei să transmiți sau de ce vrei să faci asta, deja începi să te cunoști. Eu cred că asta înseamnă de fapt să faci educație plastică, ar trebui să fie ca un joc, nu să reproduci obiecte. Nu mai caută nimeni asta pentru că deja o face tehnologia.
Am avut părinți care și-au retras copiii pentru că n-au înțeles despre ce este vorba și voiau altceva. Ei voiau tablouri, vaze cu flori, peisaje etc. Dar eu în acest atelier nu fac vaze cu flori sau anotimpuri pentru că asta se face mereu la școală și la grădiniță după același tipar. Fug de chestiile astea pentru că nu ne pun să gândim absolut deloc. Eu cred orice „prostie” poate fi transformată într-o chestie inovatoare.
De multe ori au idei inovatoare tocmai cei care nu au talent pentru că au curajul să întrebe. Am o fetiță care este așa de expansivă și mereu vine cu dorința de a cunoaște. Îmi dă uneori niște replici care mă uimesc. Mi-a spus într-o zi că degeaba vine aici dacă nu face cum își imaginează ea. Așa că îi încurajez mereu să facă așa cum vor ei și vedem ce iese din direcția aia. Rolul profesorului nu este să impună, ci să modeleze ideea. Dacă tu modelezi după o rețetă, nu faci nimic altceva decât să distrugi minți, iar mintea copilului este cu adevărat inovativă.
Cred că ești printre puținii îndrumători care organizează expoziții adevărate cu lucrărilor copiilor. Care-i motivația?
Noi organizăm câte o expoziție în fiecare an pentru că avem nevoie de asta, ca încununare a tuturor eforturilor noastre și gândesc întotdeauna expozițiile la nivel de proiect. Anul acesta am ales o temă împreună cu ei, legată de animale, pentru că de multe ori văd entuziasmul ăsta de a desena o pisică sau ce animale mai au ei pe-acasă de fiecare dată când mă întreabă „astăzi ce facem”. Așa că le-am dat liber la desenat ce animale le place.
Fiecare copil de la cursurile mele are expusă o lucrare făcută de el de la zero și înrămată profesional, care poate să țină o viață. Ei se vor uita la tablourile lor când vor fi adulți și vor rămâne cu niște amintiri dulci. Apoi, asta îi mai ajută și să conștientizeze și care este valoarea artei.
La rândul lor, și părinții împreună cu copiii învață de ce este important să cumpere lucrările altor artiști și vor investi pe viitor în munca artiștilor. În loc să se ducă să cumpere un tablou de producție de linie dintr-un magazin de design interior, unde oricum este destul de scump, mai bine se duce la o galerie de artă și cumpără munca unui artist. S-ar putea ca peste ani, acel tablou să valoreze și mai mult dacă artistul câștigă popularitate, dar și popularitatea aia se câștigă tot prin oameni care apreciază arta și uite așa se creează un ciclu.
La aceste expoziții vine foarte multă lume și mulți dintre participanți nu știu ce este un vernisaj. Sunt mulți părinți care lucrează în domenii total diferite și nu sunt conectați și la lumea asta, dar, pentru că este vorba de copilul lor, fac un prim pas. Așadar, împreună cu cei mici, și părinții învață ce este un vernisaj, un critic și un curator. Avem nevoie ca oamenii să gândească diferit în ceea ce privește educația plastică și arta pentru a ajuta generațiile viitoare. Astfel, prin aceste expoziții, perpetuăm o generație care realizează că ce a cumpărat din magazin nu-i decât un obiect, dar de la un artist care a lucrat cu mâinile lui, cumpără o energie sau o idee. Cumpărând un tablou, tu ajuți de fapt o generație iar artistul respectiv creează în continuare. Tu ai fost acolo martor într-o etapă a lui.
