Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 20/05/2024
Eat & Drink / Pe gustul nostru

PE GUSTUL NOSTRU | Mazăre vs parizer – paradoxul inventivității

Cosmin Dragomir De Cosmin Dragomir
Comentarii PE GUSTUL NOSTRU | Mazăre vs parizer – paradoxul inventivității Share PE GUSTUL NOSTRU | Mazăre vs parizer – paradoxul inventivității
Mazăre vs parizer, paradoxul inventivității


Mazăre vs parizer – paradoxul inventivității

Patentată prin comunism de nevoie, nu din bucuria gustativă a înlocuirii cărnii sau cârnaților cu parizer, mâncarea de mazăre cu acest mezel încă este prezentă pe mesele românilor.

Dovada e puzderia de rețete de pe net. Dar, în timp ce ne demonstram inventivitatea forțată de nevoia adaptării și descopeream versatilitatea parizerului, am rămas ostaticii puținelor rețete tradiționale cu mazăre. 

Cărțile de bucate din comunism, dar și cele tipărite după ’89, iar mai recent multe bloguri culinare abundă de rețete cu parizer sau crenvurști. Apogeul a fost atins în emisiunea lui Petrișor Tănase de pe Digi24. Cele mai multe preparate folosesc cele două ingrediente ca surogat: de la salată de boeuf cu parizer la celebrele șnițele, de la capota Daciei 1310 la chef’s table.

Dar să ne întoarcem în trecut, căci acolo e miezul subiectului meu.

Mazăre vs parizer, paradoxul inventivității

Parizerul înlocuia carnea “adevărată”, greu de procurat în acele timpuri, iar folosirea lui mai alina dorul de proteină animală. Parizer mai găseai, fleici nu. Rafturile dezolante ale alimentarelor comuniste erau, însă, pline de conserve stivuite în piramide cât să acopere cât mai mult din spațiile goale ale raționalizării. Mazărea, fasolea verde, compotul sau ghiveciul de legume mimau bunăstarea. 

Tot în cărțile comuniste de bucate  găseai și mâncăruri altfel cu mazăre.

Mazăre vs parizer, paradoxul inventivității

Supă cremă sau piure, de exemplu. Am întrebat în stânga și-n dreapta și mai nimeni nu a mâncat în copilărie supă cremă sau piure de mazăre. Toți mi-au zis de clasicele mâncăruri de parcă nici o mamă sau bunică nu a încercat să iasă din canonul tradiționalității. Cum de inventivitatea demonstrată pe alte paliere culinare s-a blocat la boabele verzi pe care le găseai la discreție? Mai mult, unii le-au scos și din salata de boeuf indiferent de ce “boeuf” foloseau. 

Bucătăria românească tradițională (atât rurală cât și urbană) ne arată că am fost inventivi și conservatori deopotrivă.

Inovativi la început și apoi consecvenți rețetei învățate, fideli obișnuinței, asanați de spirit exploratoriu. Avem sute de ciorbe ceea ce demonstrează prima afirmație, dar foarte puține comune unui areal mai mare. Fiecare casă cu rețeta ei, neînstrăinată din cauza lipsei de interes. 

Există însă și o categorie mare care se exceptează de la regulă: deserturile.

Aici rețetele se plimbau din gură în gură, din caiet în caiet de li s-a pierdut originea. Avem tortul aflat de la Ileana și marcat ca atare în rețetarul domestic caligrafiat și pătat. Doar că Ileana îl știa de la Rodica, iar cea din urmă de la Ioana. Telefonul fără fir – ca-n jocurile copilăriei. Și, dacă nu sunteți de acord cu mine, vă propun un exercițiu: mâncărurile noastre, majoritatea covârșitoare, încep cu o ceapă, și, totuși, supa de ceapă n-ar rupt gura târgului decât recent. 

Text de COSMIN DRAGOMIR | Pe gustul nostru

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută