Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 25/04/2024
Artă & Cultură / Carte

Cum să domesticești un om, cartea pe care toți iubitorii de pisici ar trebui să o citească

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Cum să domesticești un om, cartea pe care toți iubitorii de pisici ar trebui să o citească Share Cum să domesticești un om, cartea pe care toți iubitorii de pisici ar trebui să o citească
Cum să domesticești un om, cartea pe care toți iubitorii de pisici ar trebui să o citească


Cum să domesticești un om de Barbara Capponi, alias Babas, cu ilustrații de Andrea Ferolla, carte recent apărută la editura ap! (ACT și Politon), este lectura care îți dezvăluie secretul pe care ai vrut dintotdeauna să-l știi (mai ales dacă îndrăgești, dacă ai sau ai avut în casă, sau dacă intenționezi să ai în viitor… o pisică).

Este o carte menită să ne destindă, să ne facă să uităm puțin de urâtul din lume, să ne amuze și să ne determine, în final, să iubim și mai mult aceste creaturi grațioase.

Cum reușește autoarea Babas să facă asta cu ingeniozitatea unei feline? Foarte simplu. Actualmente locuiește cu doi motani, Leopoldino și Căpitanul Fracassa, dar a început să studieze limbajul secret al felinelor pe când avea un motan pe nume Pimlico, și, înainte de el, pe Bobo, un motan tigrat cu botul rotund, care dormea lângă ea sub pătură și cu capul pe pernă.

În mod oficial, autoarea cărții este o artistă milaneză care locuiește la Roma, iar adevăratul ei nume ar fi Barbara Capponi, însă unele voci susțin că, de fapt, Babas ar fi o pisică cu ochii albaștri și blana albă, sau un spiriduș care locuiește în niște păduri din Liguria, sau un copil de 8 ani.

Cum să domesticești un om, cartea pe care toți iubitorii de pisici ar trebui să o citească
Barbara Capponi

Ai idee câte pisici sunt în lume? Ei bine, ca să înțelegem foarte bine cum au ajuns pisicile să aibă atâta putere în lumea în care trăim, ar trebui să conștientizăm faptul că populația de pisici a lumii numără între 600 de milioane și un miliard de exemplare.

Cu toate acestea, nu se poate cunoaște numărul lor exact, deoarece multe dintre aceste pisici trăiesc pe străzi și nu au stăpâni. Iar dacă te interesează care sunt țările care dețin cele mai multe pisici, ei bine situația stă în felul următor:

1. SUA – cu 76,5 milioane de feline (aproximativ 34% dintre americani dețin pisici);

2. China – 53 milioane de feline.

3. Franța – aproximativ 9,5 milioane de feline.

Cu toate că numărul lor este covârșitor, putem încerca, totuși, să „furăm” din înțelepciunea felină, precum și să înțelegem efectul deosebit de puternic pe care orice pisică demonstrează cu fiecare ocazie că îl are asupra noastră, cu ajutorul acestei cărți minunate, scrise de Babas cu un umor fin, provenit chiar din faptul că „naratorul” este, ce să vezi, o pisică!

Iată doar câteva dintre temele pe care această felină-narator le abordează în Cum să domesticești un om, în speranța că își va învăța acoliții să ne prindă și mai strâns în mrejele seducției feline: TERITORIUL OMULUI, CUM SĂ ALEGI UN OM, CUM SE SEDUCE UN OM, CONVIEȚUIREA ȘI EDUCAȚIA LA DOMICILIU, COMUNICAREA, ÎNCĂLCAREA INTIMITĂȚII, PUII DE OM, FIXAȚIILE UMANE, CONVIEȚUIREA CU CEI INFERIORI și multe altele.

Cum să domesticești un om, cartea pe care toți iubitorii de pisici ar trebui să o citească

ap! (ACT și Politon) este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de carte din România. Specializată în nonficțiune de calitate, editura a adus pe piața locală o serie de autori care au făcut furori în toată lumea, precum Tim Ferriss, Robin Sharma, Tony Robbins, Wayne Dyer, Steve Harvey, Gino Wickman și mulți alții. Totodată, ap! (ACT și Politon) este editura românească sub egida căreia au fost publicate cele mai multe audiobookuri la nivel local. Lansată în 2014, editura a adus în România peste 200 de titluri în format audiobook, multe dintre acestea fiind bestsellere care au făcut înconjurul lumii și au schimbat mii de vieți.

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte, din sfere precum: dezvoltarea personală și profesională, business, antreprenoriat, spiritualitate sau wellbeing. Titlurile editurii se regăsesc atât în format clasic, cât și sub formă de eBook, MP3 sau audiobook, astfel încât cititorii să se poată bucura de lectură în orice moment al vieții lor.

ap! (ACT și Politon) online

Website: actsipoliton.ro/

Instagram: instagram.com/actsipoliton/

Facebook: facebook.com/actsipoliton

Linkedin: linkedin.com/company/edituraactsipoliton/

YouTube: youtube.com/c/ActsipolitonRo-carti-audio/videos

Tik Tok: tiktok.com/@actsipoliton

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută