VIDEODOME | “3 DAYS TO KILL” (2014, r: McG)
După Liam Neeson (“Taken”), John Travolta (“From Paris with Love”), Robert De Niro (“Malavita”) şi aproape în acelaşi timp cu Scarlett Johansson (“Lucy”), cu 10 ani în urmă venea rândul lui Kevin Costner să pice în mrejele EuropaCorp, compania de producţie al celebrului cineast francez Luc Besson, care şi-a propus – în general, cu un succes financiar remarcabil – să reînvie tradiţia Eurotrash-ului consumerist atât de popular în anii ’70, dar pe filiera producţiilor de tip Actioner.
Partea bună cu Luc Besson ca producător (şi, deseori, scenarist) în spaţiul peliculelor de acţiune ieşite din comun, care, de suficient timp, nu mai are ce să demonstreze nimănui ca regizor după excepţionala trilogie visceral feministă “Subway”/”Nikita”/”Léon” şi nici ca furnizor de idei datorită francizelor “Taxi” sau “District 13”, este că înţelege perfect că nu poţi vinde scump o ciorbă proastă doar bazându-te pe propriul renume, astfel încât nu se zgârceşte cu resursele pe care le angajează.
Ca atare, Besson l-a desemnat pentru “3 Days to Kill”, ca DoP, pe Thierry Arbogast (César pentru “Husarul de pe acoperiş”, al lui Rappeneau, apoi premiat la Cannes în 1997 pentru “She’s So Lovely” de Nick Cassavetes), scenografia a încredinţat-o lui Natalie Weinman (serialele “House M.D.”, “Sleepy Hollow”), iar în ceea ce priveşte muzica a pariat pe compozitorul temelor de la… “Masterchef” Franţa, Guillaume Roussel (în a cărei favoare trebuie reamintit că şi-a făcut mâna ca orchestrator cu “La Vie en Rose”, a compus câteva bucăţi pentru “Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides” şi a fost responsabil cu arajamentele muzicale la cea de-a 84-a ediţie a Oscarurilor).
În plus, pentru… întărirea relaţiilor franco-americane (de business), în proiect a fost cooptat şi influentul producător Ryan Kavanaugh (“The Fighter”, “Out of the Furnace”), un apropiat al fraţilor Tony şi Ridley Scott.
Am inventariat aceste informaţii pentru a justifica faptul că “3 Days to Kill”, la nivel de ansamblu, arată foarte bine şi se comportă la vizionare extrem de… eficace (pentru obiectivul propus, care nu a fost acela de a candida la Oscar, ci de a câştiga publicul larg).
Despre ce este vorba în film? Bref, Monsieur Besson reşapează reţeta lui “Taken” şi îi ataşează lui Costner, asasin CIA cu vechi state de serviciu, un set de “particular set of skills” (sensibil diferit faţă de cel a lui Liam Neeson), pe care acesta trebuie să le valorifice pentru a-şi prelungi viaţa alături de fiică şi de soţie, înstrăinate de el de mai bine de un deceniu, acum stabilite la Paris (avem, din nou, relaţia paternă ca şi contrapondere emoţională pentru acţiunea brutală).
Diagnosticat cu glioblastom (tumoră intracraniană malignă pentru care rata de supravieţuire oficială a pacientului – informaţie pur medicală şi nu o fabulaţie – este de maximum 12 luni), care s-a extins până la nivelul organelor abdominale, Ethan Renner (Kevin Costner) decide să îşi dedice puţinele zile care i-au mai rămas de trăit reînnoirii relaţiei cu fata sa Zooey (Hailee Steinfeld – “True Grit”, “Ender’s Game”), acum o adolescentă independentă, bulversată în prima fază de reapariţia lui taică-său în existenţa cotidiană, mai ales că mama (Connie Nielsen – “Gladiator”, “The Devil’s Advocate”), ce află de cauza dramatică a revenirii sale, trebuie să plece câteva zile din oraş şi îl lasă pe acesta să aibă grija de progenitură.
De aici începe joaca lui Besson între dramă, acţiune şi… comedie, deoarece în peisaj apare juna vampă Vivi Delay (Amber Heard – “The Danish Girl”, “Aquaman”), agentă CIA, care îi oferă un ser experimental care i-ar putea prelungi viaţa în schimbul acceptării unei ultime misiuni, anihilarea unui terorist fantomatic (Richard Sammel – James Bond’s “Casino Royale’, “Inglorious Basterds”)… “Kill or Die”. Pentru trei zile, existenţa lui Renner/Costner se consumă simultan pe două planuri, cel de ucigaş profesionist şi cel de tată neîndemânatic, cu umorul de rigoare, de la vodcă, singurul leac ce îl poate aduce din nou în realitate după injectarea serului, până la consultările pe teme parentale susţinute cu ostaticii torturaţi (haioasă scena cu sosul pentru paste).
Bon… sigur că această combinaţie stilistică frenchy, pusa în scenă de versatilul McG (“Charlie’s Angels”, “Terminator Salvation”), este inevitabil însoţită de erori punctuale – lipsuri de logică elementară, pierderi de tempo, repetitivitate un pic deranjantă -, dar, ce naiba, avem de-a face cu o simplă povestioară în care Costner pare fericit că bicicleşte prin Paris, Heard, pe atunci încă nemăritată cu Johnny Depp, că are o apariţie de femme fatale (mai degrabă inspirată din “Sin City” decât dintr-un Actioner cu iz de realism), iar Steinfeld că se dă în căluşei. Nici prea-prea, nici foarte-foarte, “3 Days to Kill” este chiar OK pentru o vizionare, dacă avem… 2 Hours to Kill.
» Text de IOAN BIG | Videodome
Sursa foto: 3 Days to Kill FB
