Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 10/04/2024
Clin D'oeil Artă & Cultură / Teatru

CLIN D’OEIL | PHILIP PARR: “Piesele de teatru se întorc pe scenă dacă au o relevanță”

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii CLIN D’OEIL | PHILIP PARR: “Piesele de teatru se întorc pe scenă dacă au o relevanță” Share CLIN D’OEIL | PHILIP PARR: “Piesele de teatru se întorc pe scenă dacă au o relevanță”
Philip Parr interviu


PHILIP PARR: “Piesele de teatru se întorc pe scenă dacă au o relevanță”

Premiera spectacolului Pericles, de William Shakespeare, de la Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely” din Timișoara, reprezintă unul dintre evenimentele realmente speciale ale acestei stagiuni, dat fiind faptul că punerea în scenă este semnată de către reputatul regizor Philip Parr, preşedinte al European Shakespeare Festivals Network și responsabil de numeroase montări bazate pe scrierile Marelui Will, mai ales sub forma proiectelor comunitare la scară mare.

De altfel, Philip Parr este și co-autor al ineditului concept experiențial Shakespeare Village din cadrul ediției a XIV-a al Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova, care se va desfășura în perioada 16-26 mai, fiind prefațat luna aceasta de o caravană care prezintă în 30 de orașe din România spectacolul în aer liber Operele complete ale lui Shakespeare.

În calitate de director artistic al companiei Parrabbola, dedicată producțiilor comunitare, PHILIP PARR a mai regizat o dată Pericles, în 2010, dar ca performance site specific multilingv, la Gdańsk, și, prin urmare, a fost interesant de aflat cum s-a nuanțat în timp perspectiva lui asupra acestui text dramaturgic, care nu este considerat a se număra printre cele mai remarcabile scrise de Shakespeare, precum și temele pe care le-a explorat ca fiind relevante pentru publicul contemporan.

Philip Parr interviu
PHILIP PARR @ Teatrul Maghiar de Stat Timișoara

Pericles, Prince of Tyre se numără printre piesele lui Shakespeare nu foarte des puse în scenă şi, ca atare, sunt curios de ce ai ales-o pentru prima colaborare cu Teatrul Maghiar din Timişoara. De fapt, cum a demarat acest proiect? 

Colaborarea a început, de fapt, în 2017, atunci când am invitat teatrul să trimită la festivalul pe care îl conduc, York International Shakespeare Festival, un proiect numit 7/7 [spectacol non-verbal coregrafiat şi interpretat de Baczó Tünde – n.r.], care era o piesă de dans bazată pe discursul lui Shakespeare, The Seven Ages of Man, dar reinterpretat dintr-o perspectivă feminină.

Așa a început dialogul între noi.

Câțiva ani mai târziu, veneam la festivalul din Sibu cu o producție și a trebuit să o aducem într-o dubă, fiindcă era o piesă stradală, așa că am trecut cu mașina prin Timişoara, unde ne-am oprit un pic și am restabilit contactul.

A mai trecut apoi ceva vreme până când, după pandemie, am călătorit prin Europa cu trenul timp de aproape o lună şi jumătate, vrând să revin la contactul direct și încercând să petrec ceva timp cu oamenii, după perioada prea lungă în care totul a fost pe Zoom, şi am ajuns inclusiv la Timişoara, unde a apărut ideea de a face o producție.

Aceasta este, pe scurt, istoria relației noastre.

Ca multe alte lucruri, dezvoltarea unei o bune colaborări necesită timp, nu se întâmplă ca prin magie peste noapte, şi cred că se bazează pe înțelegerea de către oameni a modului cum aceasta ar putea funcționa. În ceea ce privește alegerea lui Pericles, evident, invitația, atunci când a venit, a fost făcută şi din motivul că eu pun în scenă foarte mult Shakespeare.

Într-un fel, acesta este un element mai târziu al carierei mele, pentru că am început să regizez operă și abia apoi am trecut la teatru, prin proiecte de piese comunitare la scară mare.

Shakespeare a apărut, de fapt, în urma invitației de a conduce festivalul de la Bath, iar apoi prin implicarea mea substanțială în festivalurile Shakespeare din Europa.

Philip Parr interviu
“Pericles”, Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely” Timișoara, 2024

Cu gândul la opţiunea pentru Pericles, chiar îmi propuneam să aduc în discuţie modul în care te raportezi la Shakespeare…  

Personal, eu sunt foarte atașat de ultimele patru piese ale sale, adică Furtuna, Pericle, Poveste de iarnă și Cymbeline, pe care eu le consider piesele lui de maturitate, pe care le-a scris, poate, pentru a se mulțumi pe sine mai mult decât pentru a mulțumi pe altcineva.

Mi se pare că sunt piese care au un mesaj comun de speranță, de reconciliere, de simț al realității în acel final fericit pe care toate îl au, dar, de multe ori, acesta vine cu o conștientizare a costurilor, fie prin referirile la personaje pierdute sau care au murit, fie din cauza acțiunilor oamenilor din piesă, fie, pur și simplu, prin prisma călătoriei de descoperire ale unora dintre ei.

Așadar, cred că acestea sunt piese care, în multe privințe, sunt cele mai umane din toată creaţia shakespeariană şi, personal, le-am luat pe toate în considerare, doar că, recent, am pus în scenă o producție cu Furtuna, așa că nu am vrut să revin imediat la ea, la fel şi Poveste de iarnă.

În mod curios, totuși, nu am regizat niciodată Cymbeline, dar asta sper să se schimbe cândva, în curând. 

Philip Parr interviu

Revenind la întrebarea ta, am recitit Pericles și m-a frapat, mai ales dintr-o perspectivă britanică, faptul că este povestea unui om care trebuie să riște totul în cele două călătorii ale sale și asta în contextul a ceva care preocupă lumea foarte mult în UK, dar și în multe alte părți ale Europei… explorarea a ce li se întâmplă oamenilor care sunt strămutați și a mișcării celor care își riscă viața în ambarcaţiuni mici pentru a încerca să găsească o viață mai bună sau mai sigură.

Am simțit că aceasta e o piesă care are cu adevărat o valoare pentru contextul actual, un text prin intermediul căreia putem spune realmente ceva.

Dacă vrem ca piesele lui Shakespeare să fie considerate în continuare ca având universalitate și relevanță, trebuie să ne apropiem de ele, de fiecare dată, cu sensibilităţile și conștiința din timpul prezent, alături de o reverență născută din respectul pentru limbajul și calitatea istoriei piesei.

Recitind Pericles am simțit două lucruri, că este o piesă extraordinară de ansamblu, iar mie mi se ceruse să fac o piesă pentru întreaga companie, pentru toți actorii, și, de asemenea, că este o piesă în care putem spunem câte ceva despre lumea din jurul nostru, aşa cum se prezintă ea în ziua de azi. 

Philip Parr interviu
“Pericles”, Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely” Timișoara, 2024

Ca spectator, m-aş putea raporta însă la Pericles ca la o soap opera bazată pe un amestec inegal de tot felul de elemente, vrăji şi miracole, pescari și pirați, incest, căsătorie… în fine, povestea unui prinț rătăcitor cu un final fericit. And he, good prince, having all lost, / By waves from coast to coast is tost… / Till fortune, tired with doing bad, / Threw him ashore, to give him glad.” La o vedere superficială, pare mai degrabă basm decât vehicul de mesaje profunde. Ce cheie ai folosit pentru ca acestea să ajungă, totuşi, la public?

Ai dreptate în totalitate că Pericles este o poveste de aventuri, una cu pirați, naufragii și furtuni.

Cred că Shakespeare a creat astfel o ramă de încadrare, un cadru narativ, fiind piesa în care el folosește povestitorul – poate mai mult decât în orice altă scriere a lui – ca pe o călăuză, un ghid care spune publicului: ‘Urmăriţi această piesă, dar gândiți-vă… de ce vreau să spun această poveste’.

Și sunt convins că, deși piesa este privită acum de către mulţi cercetători ca fiind scrisă în colaborare cu Wilkins [dramaturgul şi pamfletarul George Wilkins – n.r.], cred că alegerea ca narator al lui Gower, poetul medieval contemporan cu Chaucer, este în mare parte invenția teatrală a lui Shakespeare.

Iar Gower îndeamnă mereu publicul să privească această piesă într-un mod diferit. ‘Este o poveste, dar gândiți-vă mai adânc la ce vrea să spună, treceți dincolo de aparenţe.

Este foarte explicit atunci când declară că a venit să ne spună această poveste cu mai multe scopuri, deopotrivă pentru a ne readuce bucuria în inimi și a ne face să gândim.

Așa că, de la bun început, am analizat acest cadru creat de Shakeseare pentru a vedea cum poate funcționa povestea, iar în această producție, fără să vreau să dau prea multe spoilere, piesa este jucată de un grup de oameni dezrădăcinați care ajung undeva, pe o plajă, fără să se cunoască între ei, şi se întâlnesc cu personajul Gower, care îi invită să povestească.

Pentru că, deşi au pierdut tot ce posedau material, mai pot păstra în minte şi suflet propriile lor povești, iar acestea, pe care le spun pe parcursul lui Pericles, le dau o anume bogăție spirituală, le oferă o resursă necesară pentru ca, la final, ei să poată merge mai departe. O apucă pe drumuri diferite, dar pentru o perioadă scurtă de timp, pentru câteva ore, sunt împreună împărtășindu-şi poveștile, ceea ce îi face să continue apoi cu o conştientizare a sinelui reînnoită.

Fiecare dintre actori interpretează câte un astfel de personaj dezrădăcinat pe toată durata piesei, dar, din când în când, ei ies din acestea și joacă personaje din poveştile lui Pericle, care pot avea sau nu legătură cu celelalte, şi, astfel, călătoriile lor sunt atunci duble.

Acesta e contextul în care vorbim despre natura umanității, un cadru creat de migrația în mici ambarcaţiuni.

Philip Parr interviu
“Pericles”, Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely” Timișoara, 2024

Vorbind despre aceste călătorii de descoperire de sine, Shakespeare merge pe ideea că “norocul” este cel care “l-a aruncat la mal”, că virtutea se păstrează “led on by heaven, and crowned with joy at last”, deci apar des referirile la Providență, la divinitate, la alte tipuri de forțe. Din ceea ce spui, ai căutat un tip de înțelegere mai real, mai uman, să zicem, al mesajelor. Asta înseamnă că ai acţionat şi asupra textului, presupun…

Da, mai ales că am mai pus în scenă această piesă şi, pentru acea producție, am insistat mai mult pe rolul lui Gower ca narator, deci aveam câteva discursuri ale sale deja scrise.

Ulterior, am adăugat însă unele lucruri la acestea, în special cu privire la final și la natura moralității umane. În ce mă priveşte, este mai degrabă o producție umanistă decât una în care Providența reprezintă o caracteristică.

În acest caz particular e vorba de riscul asumat de a se aventura pe mare… așa cum o spun personajele, că Thaliard, asasinul, apare pentru a-l ucide pe Pericle, dar el, iată, pleacă pe mare, conştient fiind că, probabil, va muri oricum.

Toată lumea vede asta ca pe un risc, iar el trebuie să-și riște viața în acest fel, chiar dacă este un prinț.

Presupun că are corăbii și oameni de foarte bună calitate și că nu pleacă pe mare într-o barcă gonflabilă supraaglomerată cu oameni, dar, cu toate astea, este un risc… şi pierde totul, inclusiv pe soția sa, într-o furtună.

Pericolul este o experiență foarte umană, iar reacțiile sunt foarte umane. 

Philip Parr interviu
“Pericles”, Teatrul Maghiar de Stat Timișoara, 2024

Pentru mine, călătoria lui Pericle, pe lângă o poveste aventuroasă, este și o călătorie de descoperire de sine.

Cred că în asta o transformă, de fapt, Shakespeare, nu mai este doar o poveste incitantă cu niște pirați, în care totul se va termina în mod fericit… ceea ce eu cred că a fost, probabil, ideea lui Wilkins, asta dacă, așa cum sugerează lumea academică, el a inițiat povestea și apoi Shakespeare a venit și a îmbunătățit-o.

Poate că da, a fost o idee a lui Wilkins, dar Shakespeare o duce într-o zonă a descoperirii de sine, a auto-descoperirii lui Pericle, care începe prin a-și asuma prerogativele unui prinț și ajunge în Antiohia pentru a o cuceri pe fiica lui Antioch cu multă aroganță, știind că va reuși acolo unde toți ceilalți au eșuat, doar că își dă seama că aceasta nu este tot ceea ce ar trebui să fie… şi atunci, pentru el, este un proces de învățare.

La sfârșit, își dă seama că ceea ce îl va susține şi îl va duce mai departe este bunătatea, iar fiica sa este cea care trebuie să îi arate asta.

PHILIP PARR @ Teatrul Maghiar de Stat Timișoara
“Pericles”, Gdańsk | International Shakespeare Festival, 2010

Ai menționat o punere în scenă anterioară a lui Pericles. Dacă nu mă înșel, s-a petrecut la Gdańsk, în 2010. Care a fost abordarea la acea vreme?

Am ales-o atunci pentru că am fost invitat de festivalul de acolo să realizez o producție comunitară de mare anvergură, la care puteam invita pe oricine să ia parte, iar Pericles, aşa cum ziceam, este o piesă potrivită din acest punct de vedere.

Nu doar că sunt în ea o mulțime de roluri, dar există, de asemenea, şi numeroase moduri în care poți să îi creşti tot mai mult amploarea.

Cred că am avut atunci, în Polonia, în jur de 60 sau 70 de persoane în distribuție și am vrut să mă asigur că toți au avut ceva semnificativ și util de făcut.

În cazul acelui spectacol, era vorba mai mult de punerea în scenă a aventurii și a călătoriei, din perspectiva căreia exploram natura lui Pericle privindu-l mai degrabă ca pe un outsider, fiindcă el se află mereu în altă parte.

Pericle  încearcă întotdeauna să se integreze într-o altă parte a lumii, pentru că nu poate fi acasă… crede că nu poate fi acasă, așa că am fost preocupat să explorez cu adevărat acest aspect.

A fost o producție de tip promenadă, astfel că publicul a venit în această călătorie cu noi, fizic, prin suburbiile din Gdańsk şi era o zonă din oraş – acum minunat gentrificată -,  care, la acea vreme, nu prea te îndemna să o parcurgi, deci mulți dintre spectatorii festivalului Shakespeare nu fuseseră niciodată pe-acolo.

A fost deci ceva inedit pentru ei, ca și cum ar fi plecat într-o călătorie de explorare alături de Pericle… iar pentru noi a fost o călătorie în termeni de aducere a teatrului în acea comunitate și de conlucrarea cu membrii acesteia.

Philip Parr interviu
“A Midsummer Night’s Dream”, Parrabbola Company | Festivalul Shakespeare, Craiova, 2018

Vom reveni la proiectele comunitare, dar mai rămânem la interpretarea textului, în sensul că, din postura de președinte al European Shakespeare Festival Network și director al festivalului din York, ai văzut în acești ani sute de acte bazate pe scrierile lui Shakespeare. Crezi că, în adaptările moderne, există linii care nu trebuie depășite pentru a nu afecta spiritul scrierilor originale?

Întrebarea ta conţine o observație foarte bună.

Cred că ceea ce m-a învățat lucrul cu Shakespeare într-un context internațional este că lumea lui Shakespeare în limba engleză suferă încă de mult prea multe constrângeri, de fapt, de o aderență sclavagistă la textele sale, până la punctul în care se pierd din vedere posibilitățile oferite de piese.

Sunt destul de convins că, dacă Shakespeare ar mai fi fost acum prin preajmă, nu ar fi vrut ca piesele sale să fie lăsate sub un strat de praf şi cu siguranță şi-ar fi dorit să stea alături de o echipă de creație tânără și să modeleze sau să rescrie, poate, unele secțiuni. Nu să rescrie complet piesele, asta e evident.

Îmi imaginez că ar vrea să scrie și piese noi, pentru că există în zilele noastre atât de mult potențial bun în jur. Piesele de teatru au o monedă de schimb… se întorc pentru că au o relevanță. Așa că piesele intră și ies din modă. Interesant.

Am văzut pe parcursul anilor vreo șapte producții cu Pericles, în mare parte realizate pentru că este o piesă de aventură, doar că, acum, periplul lui Pericle începe să aibă un sens de explorare interesant pentru publicul contemporan. 

Philip Parr interviu
PHILIP PARR

De asemenea, mă gândesc la faptul că, în ultima vreme, Measure for Measure [Măsura pentru măsură] a fost jucată mult mai mult din cauza mișcării #MeToo, pentru că încălcărea normelor cu conotaţii sexuale din Measure for Measure se leagă brusc foarte adecvat de #MeToo, de natura acuzațiilor și de cine va fi crezut până la urmă.

Fiecare teatru a vrut să-l joace, să se folosească de Shakespeare pentru a explora, a le permite creativilor să sape în fondul subiectului din materialul-sursă.

Așa că, pentru mine, bucuria constă în a-i vedea pe oameni cum fac un pas înainte creativ plecând de la Shakespeare sau prin Shakespeare, prin noi scrieri inspirate de acesta sau prin reinterpretarea originalelor.

Cred că în centrul acestui demers trebuie să rămână respectul pentru creația originală, dar, cu siguranță, obținem lucrări mai proaspete dacă oamenii adaptează textele, le regândesc și continuă să se lase inspiraţi de acestea.

Philip Parr interviu
“A Midnight Summer Night’s Dream”, Kyiv National Academic Molodyy Theatre | York International Shakespeare Festival, 2023 | Photo by Oleksii Tovpyha

Schimbările de context din prezent ar putea, de asemenea, să dea noi semnificații pieselor lui Shakespeare. Anul trecut, în festivalul de la York, aţi avut invitat, de exemplu, un spectacol cu A Midnight Summer Night’s Dream din Ucraina…

A fost o experiență extraordinară!

Este o producție frumoasă și foarte bine ancorată în stilul folcloric ucrainean, cu interpreți de teatru tineri și energici. Ceea ce a reuşit acel spectacol în York a fost să coaguleze şi să alinieze din nou comunitatea ucraineană relocată, care este destul de substanțială în acest moment, nu doar în York, ci în tot nordul Angliei, având propria sa cultură, căreia i-a dat vizibilitate, o pregnanţă a sentimentului de prezență în viaţa orașului, mai ales că nu a fost nici pe departe singura inițiativă din York.

Diferite teatre au invitat și alte companii de acolo unde şi cred că, în ceea ce privește Marea Britanie, cu siguranță cultura ucraineană a avut astfel o centrare, o profilare, care a fost foarte importantă.

Nu se poate vorbi de acest lucru ca un aspect pozitiv, dată fiind situația care l-a generat, pentru că toată lumea ar fi preferat, evident, să nu existe această situație, dar cred că am construit noi conexiuni, atât în parametri culturali, cât și în ceea ce privește conştientizarea posibilităților pe care le poate oferi arta în interacţiunile comunitare.

Pentru ediţia de anul acesta al festivalului de la York, de exemplu, vor veni artiști din Ivano-Frankivsk şi, cu un brief foarte deschis, vom face o piesă în numai o săptămână.

Când vor veni la York, actorii se vor concentra pe una dintre piesele lui Shakespeare care îi îndeamnă la reflecție şi, sigur, rămâne de văzut ce va ieşi din asta, dar șansa de a lucra împreună mai mult timp, într-o structură mai lejeră, care ne încurajează să ne deschidem faţă de ceilalţi, mi se pare un proiect cu adevărat incitant de dus până la capăt.

Philip Parr interviu
“A Midnight Summer Night’s Dream”, Kyiv National Academic Molodyy Theatre | York International Shakespeare Festival, 2023 | Photo by Oleksii Tovpyha

Întorcându-mă la calitatea de creator de spectacole, odată ce ţi-ai stabilit în minte o anume abordare sau interpretare a uneia dintre scrierile lui Shakespeare, care este instrumentarul tău ca regizor şi manager cultural pentru a face ca textul original să fie mai relevant pentru public?

Eu cred că există diverse lucruri care se vor întâmpla întotdeauna în oricare dintre producțiile mele, dar, dintre toate acestea, trei sunt esențiale.

Unul este că orice producție este lucrată împreună cu grupul de actori care o interpretează, astfel încât aceștia să fie proprietarii piesei.

Va exista un concept general, dar nu este vorba de impunerea unui concept unui grup de actori care sunt doar niște marionete în cadrul trasat de ideile regizorale, nu, ci actorii ar trebui să se simtă – și sper că se simt întotdeauna, în ce mă priveşte – liberi să comenteze, să se opună, să pună în discuție lucrarea.

Sarcina mea este să-i atrag pe toți într-o direcție comună de lucru, dar apoi să respect faptul că sunt individualităţi la fel de creative, care au ceva de adus din ei înșiși în procesul de a realiza acea lucrare.

Pentru mine, acest lucru este extrem de important, ca şi sentimentul de proprietate asupra unei producții.

Actorii sunt cei care, în cele din urmă, vor prelua munca scriitorului și o vor aduce în fața unui public şi, drept urmare, ei trebuie să simtă că au tot dreptul de a face ca piesa să se întâmple în acel moment.

A face ca piesa să se întâmple într-un moment dat prestabilit este bucuria teatrului live şi acesta e motivul pentru care nu facem filme, ci spectacole prin care se interacționează cu publicul preţ de mai multe clipe.

De aceea, va fi diferit de fiecare dată și… așa ar trebui să fie.

Prin urmare, chiar cred că ar trebui să poţi da, ca regizor, acel sentiment de proprietate actorului. 

Philip Parr interviu
PHILIP PARR @ Teatrul Maghiar de Stat Timișoara (repetiţii “Pericles”, 2024)

Al doilea lucru este respectul pentru scriitori și pentru scris… e vorba de credința că lucrarea ar trebui să pornească de la text, oricare ar fi direcţia de dezvoltare a spectacolului, și că textul ar trebui să fie punctul la care te întorci întotdeauna.

Este punctul tău de referință, indiferent cât de departe te-ai îndepărtat conceptual de acesta. Textul este referinţa în raport cu care trebuie să îți argumentezi propriile alegerile.

Ultimul element este acela că eu cred că teatrul se clădeşte pe interacțiunea dintre actori și public şi, prin urmare, publicul are întotdeauna un rol de jucat în fiecare spectacol.

Pentru mine, teatrul nu înseamnă neapărat experiența de a sta pe un scaun confortabil și de a privi ceva ce se întâmplă pe scenă, care îţi este prezentat într-un ambalaj atractiv, menit să te facă doar să-l privești. Nu este ca și cum ai mânca o prăjitură. Nu este ca și cum ai merge la un film în care tu nu faci parte din proces.

Vorbim tot timpul despre examinarea producției prin prisma călătoriei publicului, a experienţei pe care acesta o trăieşte în şi prin teatru, o călătorie care începe, fizic, din momentul în care intră pe ușa clădirii, dar îşi are şi partea din timpul piesei.

Ca regizor, trebuie sa te întrebi: ‘Este clară această călătorie? Îi luăm cu noi pe spectatori în această călătorie?’. Asta e mai degrabă de dorit decât să punem ceva pe scenă și să spunem ‘Uitați-vă la asta!’ sau ‘Ascultați asta!’.

Philip Parr interviu
PHILIP PARR (regizor) & BRETT BROWN (performer) – “Henry V [Man and Monarch]”, Parrabbola Company | Teatrul Naţional “Marin Sorescu” Craiova, 2018

Implicarea publicului poate fi ceva mai uşor de conceput, poate, dacă e vorba de spectacole de anvergură limitată, însă cum procedezi în cazul angajării în interacţiune a mulțimilor mai mari, în cazul spectacolelor pe care le produci cu Parrabbola şi care se referă eminamente la activitatea creativă participativă?

Depinde foarte mult de natura fiecărui proiect, pentru că o piesă comunitară reprezintă o experiență foarte personalizată, are o specificitate cu totul aparte.

Este un teatru al oamenilor, făcut de oameni pentru oameni, așa că, atunci când ne apucăm de o piesă nouă, majoritatea pieselor noastre comunitare fiind scrieri noi, practic nu avem cum să știm unde se va ajunge până la final.

Comunitatea este cea care ar trebui să ne spună cum ar trebui să fie, așadar, invităm membrii săi să ne spună cam cum o văd, iar noi ne punem la dispoziție abilitățile noastre în ceea ce privește dramaturgia, structurarea poveștii, calitatea scrierii și documentarea suplimentară… şi este întotdeauna un pic amuzant să afli despre o comunitate lucruri despre care comunitatea însăși nu conștientiza că există.

Cu alte cuvinte, încă de la început discutăm despre necesitatea de a pătrunde în acea comunitate fără a avea pretenţia că știm răspunsurile, asta până când nu am pus întrebarea și le-am auzit chiar de la aceasta, după care construim din această perspectivă, inclusiv pe marginea pieselor de Shakespeare.

Avem textul său, dar, până la urmă, este vorba despre ce anume leagă acel text cu acei oameni și cu acel context specific. De asta, spectacolul Pericles din Gdańsk s-a clădit pe intrarea într-o zonă în care realmente nu eram neapărat bineveniți, așa cum o face Pericle în textul lui Shakespeare.

Un alt exemplu este A Winter’s Tale, pe care l-am conceput în mod special în 2012, pentru că am fost atunci invitați să lucrăm în două festivaluri, unul în Ostrava, în Republica Cehă, și unul în Gdańsk, așa că ne-am propus să aducem împreună cele două comunități în acest fel, pentru a se juca și pentru a-și realiza propriile producții.

Philip Parr interviu
“A Winter’s Tale”, Gdańsk, 2012
Philip Parr interviu
“A Winter’s Tale”, Ostrava, 2012

Cu Parrabbola ați mai avut, de asemenea, producția transfrontalieră The Winter’s Tale între cele două Irlande, în cadrul proiectului Shaking the Walls

Exact, în ambele părți ale Irlandei… noi propunându-ne atunci să explorăm natura conceptului de frontieră şi a ieşit ceva foarte frumos.

Adică, pe vremea când ne-am gândit noi la asta, nimeni nu-și imagina că Brexitul este ceva care se va întâmpla cu-adevărat.

Când venit timpul să o performăm, nu aveam nicio idee – acesta e adevărul – că vom ajunge la un moment dat să avem nevoie de pașapoarte pentru a trece acea graniță, așa că noi am dat atunci publicului pașapoarte doar pentru a înțelege cum ar putea fi o asemenea situaţie, pentru explora ideea împreună cu cele două comunități şi pentru a folosi poveștile apoi într-un cadru modern, creând astfel, în același timp, un tip de teatru care să aibă spectacol, dar să ofere şi provocări, care construiește posibilități pentru performerii din comunitate, mulți dintre aceştia fiind oameni care nu mai urcaseră niciodată pe o scenă din tot felul de motive.

Cu o asemenea canalizare a energiei extraordinare pe care o obții din acest fel de explorare prin interacţiune reprezintă unul dintre cele mai interesante lucruri legate de crearea de piese de teatru pentru comunitate… este absolut nemaipomenit să te bucuri de această forță de neoprit a energiei coelctive.

Participanții din comunitate rareori se gândesc să se oprească sau să se opună unui proces, ei se aruncă în acesta, iar tu faci surfing pe coama valului pe care-l produce.

Philip Parr interviu
“Shaking the Tale | Shakespeare’s The Winter’s Tale” Parrabbola Company, Letterkenny & Greencastle/Magilligan, 2019

Închidem în acest caz cercul cu faptul ca în vară, în iulie mai exact, veti aniversa 20 de ani de la fondarea Parrabbola, deci spune-mi câte ceva despre obiectivele, visele şi proiectele voastre de viitor.

Da, au trecut deja 20 de ani de Parrabbola, dar, de fapt, sunt vreo 25 de când am început să facem lucruri împreună.

Ei bine, în mod interesant, în preajma celei de-a 20-a aniversări, toți cei care am fost acolo încă de la început am realizat că, de fapt, există două tipuri de companii de teatru.

Există organizații de teatru care sunt înființate de un grup de oameni şi atunci când acel grup de oameni nu mai vrea sau nu mai poate, mă rog, compania ajunge în mod natural la sfârșitul existenței sale.

Noi suntem altfel, în sensul că ne preocupă să explorăm natura moștenirii pe care o lăsăm după noi și facem eforturi pentru a susţine tineri artiști care să o continue.

Avem acum, de exemplu, un producător creativ fantastic, foarte, foarte tânăr, care face să se întâmple tot felul de lucruri și aduce o energie proaspătă, cu totul nouă, în cadrul organizației. 

Philip Parr interviu

Așadar, într-un fel, sărbătorim cei 20 de ani trecuţi gândindu-ne la ceea ce vor fi următorii 20 de ani, la cine va conduce această organizație nonconformistă şi un pic nebună, care lucrează proiecte unul după altul și care face lucruri atunci când este invitată, ca un vehicul minunat pentru a-și materializa propriile idei și planuri, ce reflectă modul în care percepe lumea de azi.

Pentru că felul în care tinerii de 20 de ani, mai exaltaţi ca natură, văd lumea foarte diferit de felul în care o vedem noi, cei care am ajuns la o anumită vârstă, iar acesta este un lucru bun.

Lumea se schimbă și sperăm că Parrabbola se va schimba la rândul său, va evolua și va merge înainte. Așa că eu cred că este un fel de cadou de aniversare pe care ni-l facem nouă înșine, acela de a vedea cum trebuie să privim spre viitor.

Interviu de IOAN BIG

Foto repetiţii & spectacol “Pericles”: László Beliczay | Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely” Timişoara

Foto Philip Parr & proiecte Parrabbola – Courtesy of Mr. Philip Parr

Philip Parr interviu

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută