De la haine inspirate de creațiile lui Vivienne Westwood, până la acorduri întunecate, pătrunse de frământările de tip anti-establishment, new wave-ul, punk-ul și muzica goth ale anilor ’80 își trăiesc astăzi o nouă perioadă de glorie, sub influența masivă a TikTok-ului și a fascinației Generației Z față de frizuri à la Robert Smith, machiaje dark și atitudini anti-sistem.
Acest context cultural anxios a devenit momentul oportun pentru casa de discuri Sacred Bones, care a lansat de curând Early Singles (1981-1982), o colecție de piese ale trupei Xmal Deutschland, influenți pionieri ai scenei germane de goth music.
Deși solista Anja Huwe respinge termenul de goth music asociat cu trupa alcătuită mai mereu din femei, istoria a plasat Xmal Deutschland în sertarilor artiștilor cu profunde influențe în zona goth, într-o perioadă în care termenul nici nu devenise atât de mainstream.
Post-punk, new wave, dark wave sau dream pop – iată câteva dintre etichetele pe care le putem lipi pe fruntea muzicienilor din Xmal Deutschland, asta dacă suntem cu adevărat fani ai fenomenului de labeling.
Dacă nu, ne putem mulțumi prin a caracteriza trupa drept o punere în muzică a unor frământări specifice tinerilor Germaniei de Vest, într-un moment al istoriei în care cultura britanică a orașelor provinciale influențate de politicile lui Margaret Thatcher penetra spațiul unei națiuni rupte între capitalism și comunsim.
Activi în perioada 1980-1990, Xmal Deutschland au lansat patru albume de studio la influenta casă de discuri 4AD, au mers în turnee alături de Cocteau Twins și au influențat scena europeană de goth music prin legendarele cântece Qual sau Incubus Succubus. Astăzi, după mai bine de 20 de ani, solita Anja Huwe, singura membră constantă a proiectului, revine cu un nou material solo, într-o societate cât se poate de pregătită să îmbrățișeze din nou esteticile anilor ’80.
Anja, ai menționat într-un interviu acordat recent ziarului britanic The Guardian faptul că exista o diferență sesizabilă intre situația financiară a Marii Britanii și cea a Germaniei de Vest, la începutul anilor ’80. Multe dintre trupele de new wave și goth ale Angliei s-au format în orașe provinciale, cu situații economice precare. Cu toate acestea, tu proveneai dintr-o țară care nu avea aceleiași frământări. Ce te-a atras la această muzică ,,întunecată”?
Cultura. Germania de Vest era o țară bogată, dar conservatoare. Nordul Angliei oferea un alt tip de viață, îți aducea aminte de toate cărțile pe care le-ai citit și autori precum Dickens sau Austen. Întregul comportament era diferit, mult mai prietenos și obișnuit cu arta. Spre exemplu, aici, în Germania, dacă le spui oamenilor că ești artist, ei nu știu exact ce faci. Pe de altă parte, în Marea Britanie, e suficient să spui că ești artist.
Dacă spui că faci artă în Germania, oamenii își imaginează că lucrezi într-un circ, sau mai știu eu ce alte lucruri. Nu se gândesc la faptul că poate faci muzică, pictură sau literatură. Eram fascinată de scena muzicală britanică, de artă, design, literatură. Fiona, pianista trupei, venea din Scoția și era foarte british, îmi placea mult de ea. Încă sunt fascinată de englezi!
Această fascinație față de cultura britanică te-a făcut să începi o trupă fară absolut nicio experiență muzicală…
Da, dar acelea erau vremurile. Oamenii se apucau să facă lucruri de care nu aveau habar. Până la urmă, asta era și estetica punk-ului, do-it-yourself!
Și totuși, cum ai învățat gamele, acordurile, structura pieselor? Ai avut vreo disciplină în acest sens sau pur și simplu ai profitat de o libertate absolută?
Aveam prieteni care cântau în trupe, mergeam în sala de repetiții și pur și simplu încercam lucruri. Când am compus primul nostru album, nici măcar nu știam cum să scriu cântece, iar structura strofă-refren-bridge nu există deloc la mine în cap. Nu cunoșteam termeni muzicali, dar lucrând din ce în ce mai mult, ajungi să te familiarizezi cu diverse noțiuni.
Ai respins mult timp termenul de goth music atunci când te referi la muzica pe care ai creat-o alături de Xmal Deutschland. Ți-ai mai schimbat părerea?
Nu. O consider punk și post-punk. În acele zile, scena goth abia începea să se dezvolte și mereu eram invitate la diverse evenimente, dar niciodată nu mergeam. Nu eram interesate de acea scenă. După ce trupa nu a mai existat, oamenii au început să spună că am fost o trupă goth, dar nu am habar de ce. Suntem un fel de icons ale scenei, dar nu am fost vreodată o trupă care să abordeze genul. Ce pot să fac? Până la urmă, ce mai înseamnă goth? În ziua de astăzi, îmi pare mai mult un carnaval, o industrie… Poate că avem nevoie să punem mereu etichete.
Cred că ești familiarizată cu noul trend de pe TikTok al Generației Z, venit la pachet cu un revival al esteticii goth din anii ’80. În mod paradoxal, punk-ul pare că a devenit o veritabilă industrie, plecând de la o poziționare anti-establishment și ajungând astăzi la o mașinărie de făcut profit. Nu de alta, dar magazinele de haine din mall-uri sunt pline de tricouri cu trupe goth și punk și cred că tindem să ratăm mesajul inițial al acestor genuri.
Sunt complet de acord cu tine. Lucrurile se repetă mereu, iar acest lucru se întâmplă și în muzică sau fashion.
În anii ’80, era greu să faci rost de haine de scenă, așa că le făceam noi (do-it-yourself!). Nu găseai lilieci gata lipiți pe cămăși, dar asta făcea parte din acea estetică, să-ți creezi propria modă. Așa cum spui și tu, astăzi poți face rost de haine mult mai ușor. Mă uit la festivaluri și văd că stand-ul de merchandise este imens. Îmi imaginez că fac o groază de bani. Nu știu, nu sunt o adeptă a acestei scene, o urmăresc de la distanță.
Simt că întregul concept Xmal Deutschland dădea dovadă de un veritabil sincretism al artelor, iar influențele îmbrățișate proveneau și din zona curentelor non-muzicale…
Am început să studiez desenul în perioada în care am început să fiu atrasă și de muzică.
În anii ’80 a existat această mișcare artistică numită Junge Wilde, cu reprezentanți precum Immendorff. Mișcarea a dispărut, dar ei creau tablouri mari, cu multe culori nebunești, inspirate de muzica punk.
De asemenea, am fost influențată de scriitori americani precum Truman Capote, în timp ce autorii germanii mi se păreau prea triști. Proveneau dintr-o zonă de deep thinking și trebuia să le citim cărțile când eram școlari… Nu mi-au plăcut deloc. Totul era despre dramă, despre dezastrele care li s-au întâmplat germanilor. Era mult prea ,,întunecat” pentru mine. Ba nu, era mult prea ,,german”! Știi ce vreau să zic!
Cât despre fashion, o admiram pe Vivienne Westwood, iar din punct de vedere muzical, țin minte că mergeam să văd trupe când eram mai mică. I-am văzut pe Patti Smith, pe Iggy Pop, dar eram de părere că erau prea bătrâni pentru mine, așa că îmi doream o mișcare artistică doar pentru mine.
Primele trupe de punk pe care le-am văzut au fost The Slits și The Clash la The Lyceum, în Londra. Partea foarte interesantă este că noi am fost ultima trupă care a cântat vreodată în The Lyceum!
Mi-au plăcut formațiile astea, îmi spuneau ceva, erau proaspete și aveau mesaje politice de stânga. Era o cultură cu mult diferită față de cea a Germaniei.
Că tot ai menționat diferențele culturale dintre Anglia și Germania, cum v-a tratat publicul britanic în cadrul primului vostru turneu?
Publicul era foarte entuziasmat, mai ales că eram o trupă alcătuită în exclusivitate din femei și cântam și în limba germană. Da, sigur, aveau și ei propriile trupe, dar simțeam un entuziasm general față de muzică.
De asta mi-a plăcut mereu Marea Britanie, deschizi radioul și auzi Oasis, iar asta nu se întâmplă deloc în Germania. Gândește-te că în Anglia, John Peel ne difuza pe noi, o trupă germană care nici măcar nu știa să cânte!
Ne-au oferit o șansă, fapt ce nu s-ar fi întâmplat în Germania. Ce fac fetele astea? De ce s-au mutat la Londra? Nimeni nu ne voia aici, de aceea am și plecat.
Și totuși, fiind o trupă alcătuită în exclusivitate din femei, ați avut de-a face cu diverse idei preconcepute din partea industriei?
Probabil, dar le-am ignorat complet. Sigur, au existat tipi care spuneau ,,dar fetele astea știu să cânte pe bune?”. Arătam foarte feminin, dar atitudinea noastră era cu mult diferită. Spre exemplu, cântam pe Wembley Arena, iar membrii echipei tehnice ne dădeau volumul mai încet. Le-am zis să ne dea mai tare și au înțeles că suntem o trupă serioasă.
Încă mi se întâmplă lucruri de tipul ăsta și astăzi. Le-am zis acum câțiva ani unor muzicieni din Londra că înregistrez un album solo, albumul a ieșit, iar ei mi-au scris ,,de ce nu mi-ai spus, aș fi putut să cânt la chitară!”. Unu la mână, ți-am spus, și doi la mână, de ce aș vrea că tu să cânți cu chitara pe albumul meu?
Povestește-mi puțin despre albumul Early Singles (1981-1982) și crearea unui nou material discografic solo după o pauză muzicală de peste 20 de ani.
Planul inițial era să lansăm un boxset cu toate materialele pe care le-am scos în anii ’80 la casa de discuri 4AD, plus primele noastre single-uri. Procesul ăsta a durat ani de zile, m-am enervat, am luat legătura cei de la Sacred Bones Records și am decis să lansăm doar single-urile. Consider că a fost o decizie bună.
Cât despre albumul solo… mereu m-au întrebat oameni dacă vreau să fac muzică nouă și mereu am spus nu. Când a început pandemia, am primit un email de la un tip din Tel Aviv, Yishai, membru al unei trupe de doom metal. Mi-a spus că are un prieten suedez, și el membru al unei trupe doom, care a scris o piesă și care și-ar dori că eu să cânt pe ea. În timpul lockdown-ului, am vorbit cu prietenea mea, compozitoarea și vocalista Mona Mur, am înregistrat împreună un demo, l-am trimis în Israel, iar lor le-a plăcut foarte mult.
Am început să vorbesc mai mult cu Yishai, iar el mi-a povestit istoria membrilor familiei sale, aceștia venind din zona Poloniei și a Belarusului. Am făcut rost de jurnalul bunicului său, un tânăr partizan în acele vremuri, iar povestea sa m-a fascinat și cutremurat. Acesta s-a ascuns în pădurile din Belarus, iar eu am lucrat în trecut cu refugiați afgani care au petrecut și ei mult timp în păduri periculoase.
Tema pădurii a fost, așadar, punctul de plecare al albumului. Am luat câteva cuvinte din jurnal, mi-am scris și eu propriile versuri, și așa am decis să scriem un album.
Ai planuri să concertezi pentru promovarea LP-ului?
După lansarea albumului, e-mailul meu a explodat, mi-au scris multe agenții intrebându-mă dacă vreau să fac turneu în Statele Unite sau în America de Sud. Le-am spus că nu știu, nu am o trupă, dar dacă aș cânta live, aș face-o puțin diferit.
Aș folosi visuals și proiecții și nu aș cânta în cluburi. Nu sunt sigură, orice se poate întâmpla. Sunt din zodia Gemeni, deci am o groază de lucruri care mă interesează!
» Interviu de ALEX MUŞAT | Interviuri
