THEATER NETWORKING TALENTS, festival Internațional dedicat Tinerilor Regizori ediția a VI-a (Craiova, 2-6 iulie 2024)
Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova anunță înscrierile pentru cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional al Tinerilor Regizori
THEATER NETWORKING TALENTS (TNT) / Craiova / 2-6 iulie 2024
Teatrul Național „Marin Sorescu” are bucuria să anunțe că deschide înscrierile pentru ediția a VI-a a TNT, dedicată studenților facultăților de regie de teatru din România și din străinătate. Festivalul, o importantă și confirmată rampă de lansare pentru vocile noi și relevante din regia de teatru, îi așteaptă în acest an pe absolvenții promoțiilor 2024 (licență și masterat), invitați să se înscrie cu spectacolele lor de absolvire, până la data de 6 mai 2024.
Conceput ca o platformă artistică de prezentare a celor mai proaspete și puternice viziuni din teatrul noii generații, TNT a însemnat, încă de la începuturile sale, schimburi esențiale de experiență, între artiști emergenți și profesioniști ai artelor performative. Festivalul coordonat de regizorul Bobi Pricop va aduce și de această dată, la Craiova, între 2 și 6 iulie, artiști din toate domeniile artelor spectacolului, propunând direcții alternative, zone creative inedite și experimentale. În acest an, o atenție deosebită este acordată dramaturgilor și traducătorilor care lucrează în domeniul artelor spectacolului.
Festivalul, organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” și Departamentul Arte și Media din cadrul Universității din Craiova, oferă noilor generații de regizori șansa de a-și prezenta spectacolele de absolvire într-un teatru profesionist, în cadrul unui showcase, în fața unui public format din manageri de teatre, producători independenți sau selecționeri de festivaluri. Este deschis, de asemenea actorilor, scenografilor, compozitorilor, coregrafilor, performerilor, teatrologilor sau cercetătorilor, prin programul People of TNT.
Vor avea loc și întâlniri-laborator interdisciplinare, colocvii, instalații audio și vizuale, dezbateri și ateliere. Pe pagina de YouTube a TNT se vor regăsi în perioada premergătoare ediției din acest an interviuri cu tinerii artiști prezenți la ediția din 2023.
Se deschid, de asemenea, înscrierile pentru People of TNT (artiști colaboratori ai regizorilor de teatru: teatrologi, scenografi, compozitori, coregrafi, performeri, traducători, dramaturgi, sound, light și video designeri, absolvenți de regie din ultimii zece ani, studenți, masteranzi, doctoranzi, personalul academic al facultăților de teatru).
Festivalul nu are nici în acest an caracter competițional, pentru noi fiind esențiale dialogul și întâlnirile dintre artiști, public și producătorii culturali. La finalul festivalului, managerii și directorii artistici prezenți sunt invitați să anunțe viitoarele colaborări cu regizorii invitați în showcase, ale căror spectacole de absolvire vor fi prezentate în TNT. Trei dintre absolvenții care și-au prezentat producțiile în showcase-ul TNT 2023 au fost invitați să monteze la teatre din întreaga țară: Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul Masca București, Teatrul Stela Popescu București, Teatrul Municipal Bacovia Bacău, Teatrul Metropolis din București și Teatrul German de Stat din Timișoara.
Anul acesta, 2 regizoare care și-au prezentat spectacolele de absolvire în TNT sunt nominalizate la Gala UNITER pentru cea mai bună regie cu spectacolele montate în urma selecției la TNT: Irisz Kovacs cu „TSCHICK. De ce am furat maşina”, montat la Teatrul German de Stat Timișoara și Natasza Sołtanowicz pentru Anomalia, spectacolul montat la Teatrul Naţional Craiova.
Când:
2-6 iulie 2024
Unde:
Craiova, unul dintre cele mai importante centre universitare din România, redevine scena unui teatru tânăr, curajos și surprinzător.
Spectacolele se vor juca la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova (Sala Amza Pellea, Sala Ion D. Sîrbu, Sala Atelier) și la Departamentul Arte și Media al Universității din Craiova (Sala Studio și Aula Buia).
Condiții de înscriere:
⇒ Festivalul Tinerilor Regizori
-festivalul se adresează regizorilor de teatru, din România și străinătate, absolvenți în anul universitar 2024 (Licență sau Master)
-pentru înscrieri, participanții pot trimite propuneri de spectacole până pe 6 mai 2024 pe adresa de e-mail tntcraiova@gmail.com, împreună cu următoarele date:
– Numele spectacolului (*sau al piesei)
– Numele regizorului, CV regizor
– Link transfer cu înregistrarea spectacolului (în cazul în care spectacolul nu este finalizat la data înscrierii, se vor trimite un text scris/testimonial video în care participantul își argumentează alegerea și conceptul regizoral, precum și o înregistrare a 15-30 de minute dintr-o repetiție reprezentativă)
și fișa de participare completă (componența exactă a echipei care va face deplasarea)
– pentru spectacolele care nu sunt în limba română sau engleză, va fi necesară subtitrarea în limba engleză
⇒ People of TNT:
-pentru înscrieri, participanții (actori, artiști colaboratori ai regizorilor de teatru sau absolvenți de regie din ultimii zece ani, studenți, masteranzi, doctoranzi, personalul academic al facultăților de teatru) sunt rugați să trimită un CV însoțit de un portofoliu la adresa tntcraiova@gmail.com, până pe data de 6 mai 2024.
Important:
Organizatorii vor deconta cheltuielile de cazare și masă ale tuturor participanților – atât pentru echipele de spectacol, înscrise la Festivalul Tinerilor Regizori, cât și pentru cei înscriși în secțiunea People of TNT.
Selecția participanților va fi anunțată pe data de 15 mai 2024.
Fișa de participare TNT 2024 poate fi descărcată accesând butonul de mai jos:
– Open call –
TNT – THEATER NETWORKING TALENTS
International Festival Dedicated to Young Theatre Directors
6th edition (Craiova, 2-6 July 2024)
„Marin Sorescu” National Theater in Craiova (Romania) is launching the open call for the sixth edition of the International Young Theatre Directors Showcase
THEATER NETWORKING TALENTS (TNT) / Craiova / 2-6 July 2024
„Marin Sorescu“ National Theatre is happy to announce that open call for the 6th edition of TNT dedicated to the newly graduated alumni, from Theater Directing University programs, in Romania and abroad. The Festival, that has become a significant & established launching point for emerging artists is especially addressed to the graduates of the 2024 classes (BA or MA programs), who are invited to apply with their graduation productions, until May 6, 2024.
Designed as an artistic platform for showcasing the most innovative and powerful visions by the next generation of theater creators, the festival coordinated by theater director Bobi Pricop will bring to Craiova, between the 2nd and 6th of July, artists from all fields of the performing arts, with alternative experiences, experimental work. The focus this year is on the playwrights and translators, in the field of performing arts.
The TNT Festival, organized by the „Marin Sorescu” National Theater and the Department of Arts & Media within the University of Craiova offers the new generation of theatre directors the chance to present their graduation performances on the stage of a professional theatre, within a showcase, in front of an audience made of theater managers, independent producers or festival selectors. It also welcomes actors, scenographers, composers, choreographers, performers, theater scholars or researchers, through the People of TNT program.
The festival will also include interdisciplinary theatre practices, cultural debates, audio and visual installations, talks, workshops and many more. On TNT’s YouTube channel, there will be available, before the start of this current edition, interviews with the artists who took part in the previous one.
We are also announcing the launch of applications for People of TNT (for artists & collaborators of theatre directors: scenographers, composers, playwrights, choreographers, performers, translators, sound, light & video designers, theatre directing graduates of the last ten years, students (BA and MA), PhDs, members of the academia, from the theatre universities.)
The festival is non-competitive, focusing on opening conversations, cultural dialogues, creating a meeting space for artists, audience and cultural producers. At the closing ceremony of the festival, the theatre managers and artistic directors are invited to announce the future collaborations with the theatre directors showcasing their productions within TNT. Six of the graduates who presented their performances in the 2022 edition were invited by Romanian theaters all over the country to stage a production in the following theater season: National Theater in Craiova, Excelsior Theater in Bucharest, Nord Theater Satu-Mare, Prichindel Theater in Alba-Iulia, „Elvira Godeanu” Theater in Târgu-Jiu and the German State Theater in Timișoara.
This year, two of the young directors who showcased their productions in 2023, on the TNT stages, were nominated for the UNITER (Romanian Theatre Awards), for the „Best Director“ category, with the shows staged after their selection at TNT: Irisz Kovacs, with „TSCHICK. Why We Took the Car“, produced by the German State Theatre Timișoara and Natasza Sołtanowicz, for „Anomaly“, produced by the National Theatre Craiova.
When:
2-6 July 2024
Where:
Craiova, one of the most important student centers in Romania, will once again become the stage for a young, bold and surprising theater experience.
The productions will be performed at the National Theater „Marin Sorescu” in Craiova (Amza Pellea Hall, Ion D. Sîrbu Hall, Atelier Hall) and at the Department of Arts & Media within the University of Craiova (Studio Hall and Buia Auditorium).
How to apply:
⇒ International Festival Dedicated to Young Directors
-the festival is addressed to freshly graduated students (BA or MA programs) of theatre directing, who got / or are going to receive their degree by the summer of 2024;
-in order to apply, the participants can send production proposals until the 6th of May 2024, to the e-mail address tntcraiova@gmail.com, alongside the following info:
Name of the show (*or the play)
Name of the director of the production, CV of the director
A transfer link with the recording of the performance (in case the production is not completed by April 30, the applicants will send a written or video presentation in which the participants describe the concept of the show, their motivation in entering the festival and also a 15-30 minute video recording of a relevant rehearsal.)
The application form – filled with all the info (the names of the production team that will travel to Craiova)
– for the productions that are not in Romanian or English, English subtitles are required.
⇒ People of TNT:
-in order to apply, the participants (actors, collaborators of theatre directors: scenographers, composers, playwrights, choreographers, performers, translators, sound, light & video designers, theatre directing graduates of the last ten years, students (BA and MA), PhDs, members of the academia, from the theatre universities) are invited to send a CV and also a portfolio, to the e-mail address tntcraiova@gmail.com, until the 6th of May 2024.
Important:
The festival will cover the costs of meals and accommodation for all participants – for the teams participating in the Young Directors Festival showcase, as well as for those taking part in the People of TNT section.
The list of participants and the final selection will be announced until the 1st of June, 2024.
The application form can be downloaded by clicking the link below: