Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 28/03/2024
Viața Orașului

”(ne)Fericire la vârsta a treia” de Răzvan Sădean

Zile și Nopti Sibiu De Zile și Nopti Sibiu
Comentarii ”(ne)Fericire la vârsta a treia” de Răzvan Sădean Share ”(ne)Fericire la vârsta a treia” de Răzvan Sădean


De Ziua Internațională a Fericirii a fost publicat Raportul Mondial al Fericirii, care reflectă starea de fericire din lume a oamenilor în diferite etape ale vieții într-un anumit interval de timp.

Așa cum probabil nu e pentru nimeni nicio surpriză faptul că țările nordice ocupă pozițiile fruntașe ale topului, la fel nu e nicio noutate că pentru a regăsi România în clasament trebuie să scroll-ezi bine de tot în jos. Mai exact până la locul 32, în cădere cu 8 poziții față de raportul de anul trecut.

Însă, un aspect interesant pe care îl surprinde raportul din 2024 e faptul că în România tinerii sunt mai fericiți decât seniorii. Dacă raportul ar ține cont doar de părerea tinerilor, România ar urca în clasamentul mondial al fericirii până pe locul 8. Astfel încât nu poți să nu te întrebi unde se termină și, mai ales, de ce se întrerupe atât de brusc fericirea seniorilor.

Mă gândesc la toți tinerii pe care i-am întâlnit de-a lungul anilor, care locuiesc în Sibiul natal sau care s-au mutat aici fie din localități mai mici, fie chiar din capitala țării, în speranța unei vieți mai fericite.

Cu aproape 150 dintre ei am interacționat pentru rubrica Chestionar de #Sibiu, din care am aflat că tinerii preferă Sibiul pentru că e un oraș tihnit, pentru că are munții la vedere, pentru evenimentele care îl țin în priză aproape tot anul, pentru parcurile și pădurile sale, pentru că oferă oportunități de carieră în domenii variate. Pentru cei mai mulți tineri, viața în Sibiu bifează majoritatea aspectelor esențiale care se traduc într-o viață fericită. Cele care rămân nebifate sunt neesențiale ori în proces de schimbare. În cazul tinerilor, schimbarea e încă un pas spre o posibilă fericire.

Lucrurile nu stau la fel și pentru seniori.

Dacă i-am asculta am afla că schimbarea e grea pentru ei, că îi ia pe nepregătite, că nu au aptitudinile altor generații de a se adapta din mers. Iar toate acestea sunt doar vârful aisbergului pentru că viața de zi cu zi e mult mai crudă din cauza singurătății, problemelor financiare, de sănătate.

Pentru ca nivelul fericirii să nu mai fie atât de dezechilibrat între tineri și seniori poate e nevoie de o schimbare de optică: în primul rând să nu ne mai referim la ei ca la o generație care ne ține în loc, care ne trage în jos, o idee pe care am auzit-o frecvent în spațiul public.

Ar putea fi un prim pas dintr-un șir foarte lung.

EDITORIAL DE RĂZVAN SĂDEAN, apărut în revista Zile și Nopți Sibiu, nr. 5, 1-15 aprilie 2024

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută