Fotografa Mihaela Noroc călătorește în jurul lumii pentru a surprinde frumusețea femeilor de pe toate continentele în ceea ce își dorește să fie proiectul la care va lucra toată viața ei: Atlasul Frumuseții.
De curând, Mihaela s-a stabilit la Sibiu alături de familia ei, iar unul dintre visurile ei e să deschidă aici Muzeul Atlasul Frumuseții, unde sibienii și turiștii să se poată bucura de acest proiect fotografic inedit.
Am vorbit despre toate acestea, dar și despre cartea ei nou lansată la editura Humanitas – ”Lumea fetelor. Portrete și povești din jurul pământului”, cu Mihaela Noroc.
”Visez să deschid într-o zi, în centrul Sibiului, Muzeul Atlasul Frumuseții”
Noua ta carte, dedicată în primul rând fiicei tale, dar și tuturor fetelor și fetițelor, propune un ocol al pământului în 55 de țări prin 250 de fotografii și povești. În ce fel își pot extinde copiii orizonturile răsfoind ”Lumea fetelor. Portrete și povești din jurul pământului”?
În carte sunt sute de povești din diverse părți ale lumii, din medii foarte diferite. Copiii care răsfoiesc cartea pot vedea cum trăiește o fetiță din New York sau una din Germania, cum se distrează două prietene din Afganistan sau două surori din Cuba.
Într-un fel, cartea este o radiografie a copilăriei în jurul pământului menită să-i încurajeze și inpire pe cei mici, dar și un mijloc util prin care pot dobândi cunoștințe de cultură generală și de geografie. Dar cartea este destinată deopotrivă și părinților, bunicilor, profesorilor și, în general, tuturor celor care trăiesc în preajma copiilor.
Fiecare fotografie din carte e compusă din mai multe povești suprapuse, unele știute doar de tine. Ce întâlniri și povești de viață ale fetelor pe care le-ai fotografiat te-au impresionat în mod aparte?
Menționez una, deși sunt sute de exemple. În Afganistan m-a impresionat povestea unui ONG care organiza cursuri de skateboarding pentru fetițe. Am participat la un curs și am văzut cum fete din medii sărace, care erau încălțate în papuci, se bucurau nespus de acea oră pe săptămână în care puteau să ”zboare” cu plăcile de skateboarding.
Fotografiile din carte sunt rezultatul final al unor ani buni de muncă. Pentru unii, a călători și a fotografia ar putea suna precum o continuă vacanță. Tu cum te raportezi la procesul creativ? Cât de multă disciplină, documentare și implicare îți solicită munca ta?
Pentru mine este o muncă complexă care începe cu documentarea, apoi cu călătoriile, care în sine vin cu zeci de provocări, iar apoi cu gestionarea materialului pentru ca el să devină o carte. În paralel există un volum de muncă la fel de mare pentru obținerea de finanțări fără de care astfel de proiecte ample nu pot exista.
În general foarte puțini își imaginează cantitatea de muncă, sacrificii și provocări care se află în spatele unui asemenea demers.
Ai vorbit despre faptul că facultatea în loc să te apropie de fotografie, te-a făcut aproape să renunți. Acum la ani distanță, și ca un sfat și pentru tineri, e mai important să înveți o tehnică bună ca la carte sau să ajungi la esența unei povești chiar dacă nu respecți tehnica întocmai?
În general, sfatul meu pentru tinerii fotografi este să nu se ascundă niciodată în spatele tehnicii sau a lipsei ei, ci să se focuseze în primul rând pe subiect.
Cu toate că ai călătorit în toată lumea, în urmă cu câțiva ani te-ai stabilit cu familia la Sibiu. Despre Sibiu se spune că e un oraș numai bun în care să-ți crești copiii. Liniștea de aici te ajută / stimulează și în procesul creativ?
Călătoriile mele sunt de obicei destul de intense și obositoare. De aceea este minunat să te întorci într-un loc liniștit, unde există o comunitate statornică și unde de multe ori, mai ales în zona centrală, te simți ca într-o vacanță. Pentru mine călătoriile nu mai sunt demult o vacanță, dar vacanța este aici, acasă, la Sibiu.
Pe final, la ce proiecte lucrezi în momentul de față?
De 10 ani lucrez la proiectul meu, Atlasul Frumuseții, fotografiind femei în jurul lumii și ascultându-le poveștile. Anul viitor voi publica a doua parte a albumului Atlasul Frumuseții, iar gândul meu este să lucrez la acest proiect, sub diverse forme, toată viața.
Acum, de pildă, mă pregătesc să transform o dubă într-o expoziție mobilă Atlasul Frumuseții cu care să cutreier lumea.
De asemenea, visez să deschid într-o zi, în centrul Sibiului, Muzeul Atlasul Frumuseții, un loc unic în lume în care localnici și turiști din toate colțurile pământului să se poată bucura de proiect, într-o expoziție permanentă spectaculoasă.
INTERVIU DE RĂZVAN SĂDEAN, apărut în revista Zile și Nopți Sibiu, nr. 5, 1-15 aprilie 2024